Demersul lui Laurențiu Nistor este unul care impresionează pozitiv, fără îndoială și lăudabil în contextul în care lepădându-se de cravată și pantofii lustruiți, coboară în carne și oase alături de omul de rând și de suferințele lui.
Vladimir Brilinsky
Din nefericire, în ultimii doi ani am petrecut, la urgența Spitalului Județean, puse cap la cap, să tot fie mai bine de o sută de ore. Am văzut și am trăit atâtea, încât aș putea scrie o carte deloc subțire. Am simțit, pe pielea mea, biciuirile unui sistem putred. Da, ale unui sistem, nu ale unor oameni. Am văzut infirmiere care zbiară sau asistente care îți pun o branulă vorbind la telefon despre te miri ce, de la rețete, la ce s-a mai întâmplat în Las Fierbinți. Am întâlnit personal absent care lucrează mecanic, brusc, dur, fără cea mai mică urmă de empatie. Am văzut cu uimire și cu teamă chiar, cum femei de servici urlă la pacienți neputincioși, care udă patul, fără voia lor, sau pentru că nu se pot ridica de pe scaun ca să dea ele cu teul. Dar am văzut și bețivi, adunați de pe stradă, agresivi și fizic și verbal. Am văzut asistente strânse de gât de pacienți greu de controlat, doctori înjurați ca la ușa cortului, perfuzii aruncate în fața infirmierelor, pereți stropiți intenționat cu sânge, scandalagii care nu voiau să poarte mască sau bolnavi închipuiți care vin doar pentru a face scandal, virgule de excremente pe faianța salonului UPU și multe altele. Am văzut coruri întregi de pirande care jeluiau în spatele câte unui burtos care vomita de la atâta băutură și mâncare și care se credea cea mai „urgentă urgență”. Am văzut puhoiul de pacienți, cu sau fără covid, care umplea coridorul urgenței pe vremea de vârf a pandemiei și mă miram cum de un singur medic poate să facă față unui volum de muncă aproape imposibil.
E adevărat, orice pacient crede că problema lui este cea mai importantă și că indiferent de câți oameni stau la rând, el este o prioritate. Frica de moarte produce panică. Puțini sunt cei care citesc regulile de triaj, afișate care sunt clare și care precizează că timpul de așteptare, în funcție de gravitatea cazului, poate ajunge și la 120 de minute. Aştepţi pentru că asta este regula peste tot. În toate spitalele din ţară. Şi când să-ţi vină rândul, apare ambulanţa, cu un accidentat sau cu un infarct, cu un caz mai grav decât al tău. Şi aşteptarea se prelungeşte. Este doar un medic de gardă şi nu poate clădi pacienţii, unul peste altul, în cabinet. Acesta este sistemul. A unui sistem sufocat, cârpit și politizat care agonizează de zeci de ani. Acestea sunt consecințele unei boli a întregii societăți.
Ar putea fi acesta un scenariu de film horor dacă nu ar fi oamenii. Oamenii de acolo, din interior, oameni dedicați pe care îi descoperi doar privindu-i și simțindu-le empatia. Ce poate fi mai liniștitor pentru un pacient care, în spatele măștii obligatorii, aude cuvinte blânde și intuiește un zâmbet cald, calm și încurajator? Sau cât de bine te simți atunci când spui mulțumesc să auzi un sincer „cu drag”. Un sfert din suferință se curmă când simți căldura acelora care te ating, te întreabă, te consultă, te încurajează sau te povățuiesc. Sunt mulți astfel de oameni acolo, la spitalul din Deva. I-am întâlnit, i-am simțit, i-am studiat și de câte ori trec prin fața spitalului, mă gândesc să mă înclin în fața lor, să le mai spun odată mulțumesc, să-i aștept la poarta spitalului cu o floare, plin de recunoștință. Oamenii de acolo, de dincolo de gard mi-au făcut bine. Eu cum le răspund?
Un singur lucru nu l-am considerat potrivit în desantul președintelui la serviciul de urgență. Nu poți să le reproșezi medicilor că le-ai crescut salariile și în consecință, ar trebui să-și facă datoria mai bine. În spitalul din Deva am întâlnit îngeri care nu au apărut acum, după suplimentarea salariului. Întâmplător, medicul certat de președinte m-a consultat în UPU de trei ori. Răbdare, atenție, empatie, decizie, acțiune, toate făcute ca la carte. Doamna doctor Corina Popa, peste care a dat nenorocul vizitei surpriză, este un profesionist. Și înainte de a i se mări salariul și acum, consultația a fost la fel de caldă, la fel de folositoare. Și asta fără a ne cunoaște, fără pile sau intervenții speciale.
Domnule președinte Nistor, soluția nu este, în niciun caz, cea a despărțirii de medicii care își fac datoria, într-un spațiu impropriu unei unități de urgențe, plină de improvizații și sufocată de pacienți. Soluția este să umblați la rădăcinile unui sistem găunos care trebuie reformat. Stă în puterea dumneavoastră să faceți acest lucru, nu numai la Spitalul Județean.
Repetați descălecatul nocturn și în alte locuri pe care Consiliul Județean le administrează și care deservesc direct oamenii. Veți avea surprize la fel de mari.
