– Unde, ieșim astăzi?
– La Batiz.
– La ceee?
– Da, la Batiz s-a deschis un restaurant, cu specific spaniol. Îi zice „La Fiesta”.
Cu un zâmbet îngăduitor, am dat din umeri și am zis, bine, hai la Batiz. Un loc, care deși este pe marginea drumului național, pare destul de retras. O mică și cam prăfuită firmă de Hotel „La Fiesta”, nu spune nimic despre restaurant. Aruncăm o privire.
Spațiul complexului este generos, cu două parcări, cu piscină, cu terase care promit, răspândite în mai multe colțuri, deocamdată nefuncționale din cauza sezonului. Am fost sfătuiți să facem rezervare din timp și ne-am conformat. Primim o masă cam incomodă, care nu-și avea locul acolo, lipsită de intimitate, așezată la răscrucea traseelor clienților și a chelnerilor. De două ori am fost nevoiți să ne ridicăm, să mutăm scaunele, ca să se poată strecura clienții la o altă masă. Facem abstracție de locul primit și trecem la consultarea meniului. Atmosfera e plăcută, totul respiră a nou, iar amabilitatea chelnerilor este de nota 10. De comandat se poate comanda în două moduri. Ori „a la carte” ori în sistem „all you can eat”. Asta cu condiția să poți citi oferta. Meniul este tipărit cu litere minuscule, chiar și cei fără probleme de vedere întâmpinând obstacole la citit.
Noi am optat pentru comanda mai simplă. Din oferta, foarte generoasă de mâncăruri cu specific spaniol, am ales o deschidere cu hamsii, o paella de două persoane, un pește alb, în sos de vin cu chilli și o carafă de Sangria, ca să încercăm să recreem atmosfera culinară de pe o Rambla barceloneză. Recomandările chelnerului ne-au ajutat mult în alegere iar atitudinea sa a fost o încântare pentru noi. Și a venit mâncarea.
La început, hamsiile, prea puțin prăjite, necondimentate, dar lipsite de gustul insuportabil al uleiului recondiționat și folosit până la evaporare, ceea ce e un punct bun. La masă nu erau oliviere, așa că am cerut. Am primit doar o solniță. Nu erau nici șervețele, așa că am cerut și de alea. Le-am primit prompt doar că, pe orice masă, a unui restaurant care se respectă, stă o olivieră cu de toate. Inclusiv cu scobitori.
Orezul din Paella a fost de excepție, la fel midiile, bine fierte și deloc seci. Inelele de calamar au fost deliciul tăvii, bucățile de pește se topeau în gură doar că eterna poveste de la noi nu ne-a lăsat să punem cununa de lauri pe paella. Creveții, ca și racii în alte părți, unde sunt serviți, nu sunt curățați așa cum ar trebui. Intestinul gros rămâne la locul lui iar în compoziția lui, dincolo de aspectul dizgrațios al resturilor, fire de nisip îți fac dinții să scrâșnească. În rest, tava cu paella a rămas goală rapid. Peștele cu chilli a fost foarte gustos dar nu l-aș recomanda persoanelor care nu suportă iuțeala în mâncare.
Desertul a fost cam decepționant. Primul a fost o înghețată coaptă într-o cocă fără personalitate și gust, care s-a împrăștiat în farfurie, nemaifiind recuperabilă dar cu o prezentare artistică de top. Un Cheese cake făcut din brânză „Philadelphia” la cutie, stropită cu ciocolată topită și cu o bomboană Ferrero Rocher ca o cireașă pe tort, nu arăta deloc la fel ca în apetisanta fotografie de pe meniu. Sangria, altă decepție. Doar cu măr și portocală, tradiționala băutură spaniolă era făcută dintr-un vin comun, probabil românesc, deloc apropiat, ca gust, de ceea ce bei la Barcelona.
Nota de plată a fost pe măsura unui restaurant cu ștaif, fie el chiar și la o margine de drum. Dacă nu ar fi fost disconfortul mesei alese, nisipul între dinți, Sangria improvizată și desertul dezamăgitor, nu am fi socotit că este prea scump, chiar mai scump decât orice restaurant în Deva. Cu un coniac, un pahar de vin, și un jagermeister, trei persoane am lăsat 450 de lei cu tot cu tips.
Având în vedere că tentativa spaniolă este la început de drum și trebuie să fii indulgent, juriul a acordat un suficient 8, unui local bun unde este loc de mai bine.
La Fiesta, un local de recomandat, care, datorită entuziasmului și profesionalismului în dezvoltare, promite mult.
