Protestul crescătorilor de oi, pe care unii l-au botezat „oiereadă” sau „ciobăniadă”, emană parcă un iz puternic de manipulare premeditată. Dar, evident, nu de către stăpânii mioarelor.
De la Miorița încoace, nimeni nu i-a spus ciobanului cum să-și înmulțească turma, cum să mulgă oile și cui să le vândă.
Ba mai mult, „Transhumanța” este înscrisă, din 2023, în Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO, ca recunoaștere a unei practici pastorale străvechi, păstrată și transmisă din generație în generație. România este una dintre țările incluse în această recunoaștere internațională.
Acum, când coada bătrânei Europe se strecoară și printre turmele de rumegătoare, este și firesc ca ciobanii să ridice din sprâncene, a mirare, să-și pună clopul pe ceafă și să cugete.
Ofurile lor sunt multe și, în bună măsură, îndreptățite.
Au răbdat ei cât au răbdat. Dar acum le-a ajuns cuțitul la os.
Au fost nevoiți să-și sacrifice animale în contextul cel puțin dubioaselor măsuri sanitar-veterinare impuse pentru controlul unor boli grave ale ovinelor și caprinelor.
Au stat cu mâinile încrucișate și neputincioși în fața urșilor protejați care le decimau turmele.
Au suportat reguli și restricții care le-au complicat viața și munca.
S-au supus ecologiștilor de mediu care au ajuns, uneori, să intre în conflict cu practicile pastorale tradiționale.
Au strâns din dinți și au răbdat când restricțiile sanitar-veterinare au lovit în exporturile de animale.
Dar acum, cuțitul doare.
Ultima soluție: hai la București.
„Om mere acolo, la Nicușor și la Bolojan, și unul tăt trăbă să ne asculte”, spune un cioban din Bistrița.
La București, surpriză.
Ciobanii se trezesc că sunt mult mai mulți decât atunci când au plecat de acasă. Se uită în dreapta, în stânga, își pun din nou clopul pe ceafă și ce văd?
Gospodine arțăgoase, politicieni în goană după popularitate, o mulțime de gură-cască pe margine, evident cu telefoanele în mână, filmând, și multe steaguri tricolore pe care la plecare nu le aveau în dotare.
Primesc, pe sub mână, vuvuzele, stegulețe și fulare tricolore.
Unii nici nu știu să sufle în ele.
Ei aveau doar bâtele asupra lor, lucru care, indiferent de tradiție sau recuzită, nu-și are locul într-un protest pașnic fiind interzis prin lege.
Și, dintr-o dată, scandalul.
Persoane cu fețele acoperite, cu fulare, maieuri și tricouri, la bustul gol, cu mușchii și tatuajele la vedere, apar printre manifestanți. Persoane care, după toate aparențele, nu au prea multe în comun cu viața de la stână.
Pietrele zboară, jandarmii dau cu gaze, iar unii dintre protestatarii mai arțăgoși se bagă și ei, agitând bâtele. Și gata balmoșul.
„Ăștia-s din galerie, de la Steaua”, zice un pensionar rezemat la umbra unui copac din zona verde.
„Ba-s și de la Rapid”, zice altul, strivind un muc de țigară pe caldarâm. „Îs cei mai mulți de acolo.”
Cert este că protestul din Piața Victoriei a degenerat în confruntări violente, cu pietre, garduri și alte obiecte aruncate spre jandarmi, iar forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene. Au fost și persoane din afara rândurilor crescătorilor de animale, iar autoritățile au anunțat rețineri și persoane rănite.
Se știe că sportul preferat al ultrașilor nu este întotdeauna fotbalul, ci și gâlceava cu jandarmii. Pentru unii, este aproape un titlu de glorie: panoplia de amenzi, numărul de confruntări și, eventual, pulanele încasate pe spinare.
Ei fac ce știu să facă mai bine.
Să bage bățul prin gard.
Iar când într-un protest legitim apar grupuri de oameni care caută confruntarea, revendicările celor veniți să vorbească despre problemele lor riscă să fie îngropate sub zgomotul scandalului.
Nu este prima dată când vedem asemenea imagini.
Și nu este prima dată când oamenii veniți să protesteze pașnic ajung să plătească, la grămadă, pentru comportamentul celor care caută conflictul.
Mulți ciobani au luat-o la pas către gară, scârbiți și revoltați de ce a ieșit.
Nu prea înțeleg de ce s-a întâmplat asta.
Un cioban din Bistrița își aruncă năduful, mirările și revolta. Și nu, el nu este manipulat de nimeni. Sau poate doar de mioarele care îl așteaptă pe pășune.
„Cine i-o convocat la protest pe ăștia care or nervat jandarmii cu orice preț?
Din cauza lor noi am avut de suferit. Am venit de la sute de kilometri ca să zic năcazul, dar aici o fost altceva.
Or dat în noi, cu gaze și cu tomfe, da’ noi am venit aici să zicem pașnic. Cu jăndarmii nu avem nimic de împărțit. Ei și-or făcut datoria, asta-i meseria lor.
Vinovați îs ăia de la fotbal care s-or băgat între noi și or strâcat tăt. Și partidele, la fel. Ce-or căutat aici?
Ei îs puși să facă legi cu scaun la cap, nu să se cocoațe în spatele nostru și să strige că ei ne ajută. Îs niște mincinoși. Nu ne ajută cu nimic.
Ăi mai mulți, cu gura cea mai mare, or fost ăia de la AUR. Ce treabă o avut ei? Că o fost protestul nostru și nime nu i-o chemat aci. Și uite așa o ieșit un mare căcat.
Nu ne trebe politică între noi”, spune, cu năduf, autenticul cioban din Bistrița.
Cert este că violențele au izbucnit în timpul unui protest al crescătorilor de animale și că printre manifestanți au existat și persoane care nu făceau parte din rândul acestora.
Cert este că inflația de politicieni AUR pe hectar a fost una consistentă și nimeni nu o poate nega.
Cert este că, atunci când un protest al oamenilor care muncesc ajunge să fie acoperit de zgomotul politicii, de galerie și de violență, revendicarea inițială se pierde undeva pe drum.
Și mai este ceva cert.
Problemele crescătorilor de animale nu au apărut ieri și nu dispar odată cu stingerea gazelor lacrimogene. Restricțiile sanitar-veterinare, blocarea exporturilor și dificultățile economice au efecte reale asupra crescătorilor.
Miorița trăiește momente grele.
Chiar dacă oaia nu mușcă, i s-a pus botniță.
Și nu e bine.
Pentru că, fără Miorița, am fi fost mult mai săraci, mai triști și, poate, mai fără speranță.
Ea rămâne o speranță a noastră, a tuturor.
Așa că, dacă tot am ajuns la București, dacă tot am pus clopul pe ceafă și am văzut ce se întâmplă în jurul nostru, poate că ar fi bine să ne amintim cine suntem și de ce am venit.
Nu pentru galerii.
Nu pentru politicieni.
Nu pentru vuvuzele.
Ci pentru oi.
HAI, MIORIȚA!
