După o viață închinată artei, hunedoreanca Doina Reghiș Ionescu merge să cucerească un templu al culturii transilvane. Expoziția organizată la muzeul Brukenthal a reprezentat un vârf al întregii sale activități. Nu ultimul și nu cel mai mare dintre vârfuri, dată fiind inepuizabila sa imaginație, puterea de muncă și realul său talent, care produce frumosul, de o jumătate de veac și mai bine.
Vladimir Brilinsky
Un public numeros și avizat a putut admira și aprecia selecția de picturi ale Doinei Reghiș Ionescu, singurul regret al artistei fiind acela că, din cauza spațiului mai mic decât cel de la Deva, a fost nevoită să renunțe la expunerea mai multor lucrări la fel de valoroase.
Istoric și critic de artă, dr. Iulia Mesea a făcut oficiile de gazdă a evenimentului prezentând expoziția ca pe o încununare a unui îndelungat și valoros parcurs artistic:
Cu talent, dăruire și o remarcabilă putere de creație, Doina Reghiș Ionescu decupează zone din universul nostru, cărora le recuperează energiile și le așează pe unde și în ritmuri personale, construind un univers secund, diversificat și armonic, dar în același timp, riguros, flexibil și cuceritor, prin eleganță. Cele patru elemente primordiale, pământ, aer, foc și apă, simbolurile și semnificațiile lor au fost abordate, înțelese, aprofundate pe rând sau simultan de-a lungul anilor în care demersul creator probează coerență și consistență.
Artista, adăugând în vitrina cu trofee, peste o sută de expoziții colective și douăzeci de expoziții personale, mărturisește la vernisajul de la Brukenthal:
În demersul meu creator am pornit de la două concepte, Lumina și Spațiul, fiind o încercare de a retrasa Calea Facerii Lumii, din prima sa etapă, cea a creării luminii și astrelor. Mi-am asumat dreptul de a concepe, în cadrele orizontului cosmic, propriul univers, propria constelație. Repertoriul meu imagistic este alcătuit dintr-o serie de elemente cu un pronunțat caracter simbolic, ce fac trimitere în special spre zona sacră. O analiză mai atentă asupra multor compoziții dezvăluie privitorului prezența constantă a aripilor îngerești. Ele par ca un leitmotiv, devenind zbor, lumină, aspirație deținând supremația astrală, fiind elemente intermediare între Pământ și Cer, îndeplinind rolul de mesager, de semne vestitoare ale sacrului.