Un reportaj difuzat recent de TVR Timișoara a încercat să dezlege câteva dintre enigmele capitalei dacilor din Munții Orăștiei. Dar întreaga Sarmizegetusa Regia rămâne o enigmă, și așa va fi, probabil, mult timp de acum înainte.
De peste un secol, un cerc restrâns de oameni și-au transmis din generație în generație secretele, păstrând pentru public doar explicații sumare, suficiente cât să dea un aer „științific”, dar nu și să dezvăluie tot adevărul. Mai grav, de multe ori tocmai cei care ar fi trebuit să lumineze istoria au ascuns-o, transformând descoperirile în jumătăți de adevăr.
„Hambarul dacilor”
Un episod tulburător este relatat chiar de Lucian Blaga, în romanul Luntrea lui Caron. Filosoful descrie o vizită la Sarmizegetusa, ghidat de Constantin Daicoviciu, considerat corifeul cercetărilor de la mijlocul secolului XX.
Privind plintele de piatră, Daicoviciu îi mărturisea:
„Pietrele acestea rotunde sunt baze de coloane. Suntem aici, evident, în mijlocul unui templu. Când l-am dezgropat, în 1946, nu am spus asta ca să nu-l supărăm pe Marx. Le predam studenților că e un hambar de grâne. Credeam că e mai științific, mai marxist, să-i transformăm pe daci în oameni fără Dumnezeu”.
Această „mușamalizare” nu a rămas un simplu episod, ci a fost preluată și repetată. Până și istorici de prestigiu, precum Coriolan Horațiu Opreanu, au susținut decenii mai târziu că sanctuarele nu erau temple, ci spații pentru depozitarea grânelor. O dovadă că o minciună repetată obsesiv poate trece drept adevăr.
Cimentul care a mutilat sanctuarele
Reportajul TVR Timișoara vorbește și despre mutilările provocate de intervențiile din anii ’70-’80. Atunci, un templu a fost demontat, „Soarele de andezit” a fost completat cu similipiatră, iar betoanele turnate au rămas ca o cicatrice peste ruinele dacice.
Un arheolog intervievat afirmă tranșant: pe „Soarele de andezit”, numit științific altar, nu s-au făcut sacrificii umane. Doar oase de bovine au fost găsite acolo, nu și urme omenești. Dar întrebarea rămâne: dacă 90% din sit nu a fost cercetat, putem exclude categoric ce s-a petrecut acum două milenii? Să ne amintim: vreme de 100 de ani ni s-a spus că în Sarmizegetusa nu s-a găsit aur. Până când braconierii au scos la lumină brățări și monede din aur, obligând arheologii să se reinventeze în „experți în aur dacic”.
Șantierul de azi
Astăzi, Sarmizegetusa este din nou șantier. Se restaurează, se reconstruiește, se acoperă. Dar întrebările rămân aceleași: se lucrează bine sau prost? Este un proiect menit să salveze sau să desfigureze din nou?
Turiștii privesc uluiți ziduri acoperite cu textile și iarbă, trepte metalice care contrastează violent cu piatra antică, construcții masive, din fier, cu o arhitectură strident modernă. Pădurea seculară e acum populată de structuri ce par desprinse dintr-o altă lume. Mulți vizitatori vorbesc despre un aspect „execrabil”, iar unii arhitecți recunosc în șoaptă că soluțiile sunt șocante.
Pe de altă parte lucrările sunt supravegheate de arheologi a căror probitate profesională nu poate fi pusă la îndoială. Deloc dispuși la compromisuri sau la improvizații din afara proiectului ei pot fi garanții unei lucrări corecte. Ar fi trist ca peste câteva zeci de ani un nou reportaj realizat la Sarmizegetusa Regia să vorbească despre un proiect neperformant sau despre soluții mediocre care au fost aplicate de înaintași.
Lecția de la Sarmizegetusa
Poate cea mai limpede concluzie vine de la șeful șantierului:
„Trebuie să lucrăm în așa fel încât greșelile trecutului să nu se repete.”
Sarmizegetusa Regia rămâne prima capitală de pe teritoriul a ceea numim astăzi România, un loc încărcat de mister și simbol. Sub bisturiul istoriei, între mutilare și salvare, viitorul acestui sit nu mai depinde doar de trecut, ci de ceea ce facem astăzi.
