Privesc cu tristețe haosul apărut în urma unei decizii a ISJ Hunedoara: aceea de a reduce o clasă din cadrul Liceului de Artă „Sigismund Toduță” din Deva.

Privesc în dreapta și în stânga: de la părinți furioși la funcționari impasibili; de la sindicaliști cu picioarele în două luntri la profesori dezamăgiți și gata să abandoneze; de la copii dezorientați, cu un viitor incert, la un sistem de învățământ politizat până în măduva oaselor, un sistem parcă ostil educației.

Privesc, de mai bine de jumătate de secol, evoluția acestei școli de muzică și arte plastice: ca elev al ei, apoi, pentru câțiva ani, ca coordonator al unui cerc de fotografie și, nu în ultimul rând, ca partener de viață al unei dăscălițe de pian. Sunt legat, de școala asta, de atâta vreme încât îmi este greu să lupt cu subiectivismul din mine. Am fost martor, mai mult de pe marginea terenului, al trecerii timpului: de la profesorul Aurel Doroga, primul director al școlii, în anii ’60, până în ziua de astăzi, la profesoara Alina Sârbu, actuala directoare.

Nu pot fi jurnalistul imparțial care ar trebui să fiu. Pot fi însă un fel de cronicar al învățământului de artă din Deva. Un cronicar care depune mărturie, aproape sub jurământ, despre valoarea pe care a avut-o și încă o păstrează acest liceu dăltuitor de talente, din care mulți și-au luat zborul spre lumea întreagă.

A fost o onoare pentru mine să stau în preajma acestei vieți pline de frumos, de muzică, de culoare și de talent, alături de oameni înzestrați cu har, luptători împotriva prostului gust, sensibili la arta adevărată și la valorile culturale autentice. Zeci de mii de ore am ascultat sau am discutat, fascinat, cu profesori, elevi sau prieteni despre arta veritabilă, despre concerte și expoziții, despre compozitori și sculptori, despre pictori sau dirijori.

Școala din Deva a fost unul dintre stâlpii învățământului de artă din România. A fost o vreme când clopotele performanței artistice românești băteau de aici, de la Deva.

Astăzi, școala este pe cale să facă primul pas spre intrarea în anonimat și, poate, al doilea pas – cel al dispariției.  Legile, normele și reglementările din învățământ sunt prea multe, prea încâlcite și, ceea ce este cel mai regretabil, interpretabile. Haosul le-a făcut astfel. Scoase pe genunchi, după placul inimii unora, în momente de criză, uneori de neaveniți, în pripă, fără consultări publice, doar pentru a ieși, pe moment, la liman, aceste legi au sacrificat constant viziunea pe termen lung.

Și tocmai pentru că sunt interpretabile, ele oferă decidenților de astăzi posibilitatea de a alege o cale care poate împiedica declinul acestui liceu cu o tradiție strălucită. Inspectoratul Școlar, Primăria Deva, Consiliul Județean, sindicatele ar trebui să fie o singură voce în acest caz. Ar fi o probă de maturitate a celor care conduc destine.

Refuz să cred că la mijloc există răfuieli politice sau păpușari din culise care trag sfori. Refuz să cred că nu se va găsi o soluție pentru întoarcerea Liceului de Artă „Sigismund Toduță” de pe derdelușul dizolvării. Refuz să cred că generațiile care vor veni vor fredona doar manele și vor umple zidurile de graffiti, ca unică manifestare artistică. Refuz să cred că liceul din Deva este singura unitate de învățământ artistic din România la care se aplică o astfel de măsură.

 Refuz să cred că, la finalul acestui trist episod, nu voi putea asculta corul tuturor decidenților cântând, la unison, aceeași partitură. Cea a Bucuriei!

Aici nu există loc pentru provizorat sau pentru presiuni deșarte de tipul „la anul va fi mai bine”. Aici nu este vorba despre matematica reducerii cheltuielilor și nici despre austeritate. Aici este vorba despre educație, despre artă și despre cultură.

Arhiva memoriei istoriei ne amintește două expresii celebre. Una îi aparține lui Göring, lider nazist, care spunea: „Când aud cuvântul cultură, pun mâna pe armă”. Cealaltă este atribuită lui Winston Churchill, prim-ministru al Marii Britanii, care, în plin război și într-o austeritate reală, a refuzat să taie bugetul culturii, replicând simplu: „Și atunci pentru ce mai luptăm?”. Cam aceasta este esența a ceea ce cred că nimeni nu își dorește, iar cine nu învață din istorie riscă să o retrăiască.

Din păcate, după aflarea veștii că o clasă de artă va dispărea de la anul, au apărut comentarii pro și contra. Unii colegi de breaslă s-au aliniat celor care au conceput această cale de ieșire din austeritate, aducând argumente, unele cel puțin bizare. Mă opresc la unul care le sintetizează, de fapt, pe toate:

„Școala este pentru a învăța carte. Muzica, sportul, pictura sunt pasiuni de timp liber. Mai puține locuri, competiție mare, elevi mai buni. Până la urmă, școala e un lucru serios. Nu e pentru oricine. Și, până la urmă, ce a produs școala aia, a lu’ pește, că e plină de copii lipsiți de talent.”

Un proverb vechi spune că din mult lapte se scoate smântâna, iar din multă piatră se scoate aurul. Selecția este, ea însăși, o artă: arta de a descoperi, de a șlefui talente și, la urmă, de a le da drumul să zboare liber.

Pentru cei care au răbdare, voi înșira, la final, câteva nume, fără o ordine stabilită, dintre sutele de absolvenți ai liceului, care, zburând liber, au făcut din școala deveană un punct de reper.  Sunt doar cei din memoria personală, orice omisiune nefiind intenționată și îi expun aici cu speranța că unii, dintre decidenți, mai de sus sau mai de jos, vor privi altfel viitorul care poate fi al culturii – sau nu va fi deloc.

 Ludovic Truțiu – primul elev premiat al școlii devene, timp de 20 de ani concert maestru al Filarmonicii din Essen

Pavel Pușcaș – Profesor Universitar, Doctor, Prorector al Conservatorului Gheorghe Dima din Cluj Napoca

Cătălin Bălescu – Rector  al Universității Naționale de Arte București

Cristea Simion – Conferențiar Universitar la Universitatea de Arte George Enescu Iași

Vera Negreanu – Profesor Universitar, doctor și Decan al Conservatorului Gheorghe Dima – Cluj Napoca

Andrei Rosetti – Profesor al liceului Sigismund Toduța și Lector la Facultatea Arte și Design Timișoara, Universitatea de Vest

Nicolae Moldoveanu – Dirijor al unor orchestre de renume mondial printre care și Royal Philharmonic Orchestra.

Bogdan Zaha – Arhitect de calibru internațional, implicat în proiecte faimoase din Mexic, China, Statele Unite ale Americii, profesor la Universitatea din Innsbruck

Răzvan Rădos – dirijor al Corului Camerata Regală, al corului Madrigal și al Corului de Copii Radio.

Tybor Gyenge – Concert maestru în cadrul Savaria Simphony Orchestra din Szombathely

Paul Sîrbu – concert maestru și prim violonist la Filarmonica de Stat din Cluj Napoca

Cristina Vlad – Profesor Universitar Doctor la Concordia University din Nebraska

Bencze-Muk-Cristian – Compozitor, Conferențiar Universitar, Doctor la Academia Gheorghe Dima din Cluj.

Maira Balacon – Profesor Universitar Doctor în cadrul University of Mount Union- Ohio.

Ana Meza – compozitoare, membră a Uniunii Compozitorilor din România.

Jon Pârva – artist vizual, Președintele UAP filiala Hunedoara.

Cătălin Dragomir – Arhitect, unul dintre cei mai renumiți și căutați arhitecți din lume, conduce biroul de arhitectură MethaMortphic.

… și alte câteva sute de absovenți deveni care depun probă mărturie  pentru ca liceul „Sigismund Toduță” din Deva să poată merge mai departe.