(Spicuiri dintr-o discuție a doi preoți bihoreni.)
Părintele Eftimie Mitra de la Schitul Sfinții Români, din Grădiștea de Munte (bihorean de origine) este fără îndoială un rebel, un preot care ține cu dinții de adevăratele valori ale bisericii ortodoxe, refuzând compromisuri, fiind unul dintre luptătorii cei mai înfocați împotriva curentului New Age.
Recent, pe pagina Asociației Sarmizegetusa Regia a postat o discuție dintre el și părintele Florin Pușcaș din Oradea. despre votul teologic, anticipat cu viclenie, cum se pomenește în discuție, de către Ciprian Mega, preot și realizator al filmului „21 de rubini”.
Cu aproape un an în urmă, afirmă părintele Pușcaș, regizorul, politicianul și preotul Ciprian Mega spunea că, votul pe care îl vom da noi în anul acesta este un demers teologic dar unul pe care nici teologii nu îl înțeleg. Este foarte gravă această afirmație, spune părintele Pușcaș, în primul rând pentru că ea este făcută cu mult înainte de a apărea pe scena politică Georgescu și mai mult, că doar el, părintele Mega, va fi cel care va pricepe sensul votului pe care el îl numește „teologic” anticipând că „suntem chemați anul acesta să dăm un vot de încredere celui care merită încrederea” și se întreabă retoric „dar oare mai avem noi în România oameni care să merite încrederea unui creștin”?
Evident că preotul Mega făcea referire la singurul care merită această încredere, pentru că acela este singurul care ar apăra familia.
Părintele Pușcaș interpretează cuvintele susținătorului candidatului, ca fiind parte dintr-un plan iar preotul regizor și politicianul sub acoperire, Ciprian Mega, fiind „codul” de introducere al unor misionari New Age în rândul ortodocșilor din România, sub pretextul luptei teologice împotriva LGBT. În acest context, preotul Pușcaș explică în cadrul discuției, consecințele unei lupte false, sub pretextul anti LGBT și pentru susținerea unui patriotism fals, care nu mai are la bază învățăturile ortodoxe, ci alte învățături, de sorginte asiatică, străine de neamul românesc.
Conform mărturiilor celor doi preoți, introducerea, ca normalitate între români, a unor masoni și a unor învățături religioase, asiatice găsite în mod sincretist la Georgescu, sunt foarte periculoase.
„Acesta este misiunea pe care o face Mega, de a introduce masoneria și New Age-ul ca o formă de acceptare printre ortodocși, sub pretextul luptei împotriva corupției din Biserică și din societate în general, lucruri sensibile pentru mulți dintre români dar exploatate din plin prin filmul lui Mega și campania politică pe care acesta o face”, spun cei doi preoți bihoreni.
De fapt, filmul „21 de rubini” nu face decât să anticipeze cu un an și mai bine înainte, ce se va întâmpla sau ceea ce unii ar fi dorit să se întâmple. Rezumând tâlcul filmului, România se împreunează fizic cu Rusia cea care nu are nimic împotriva unei legături lesbiene ale aceleiași Românii și cu Europa, cu condiția ca el, rusul, să știe, în amănunt, toate momentele intime dintre cele două amante. Nimic mai grăitor pentru planul pus la cale din timp, pentru actualele alegeri.
În acest context, i-am cerut părintelui Mitra lămuriri legate de atitudinea sa și a colegului său.
„Poporul român s-a format prin îmbinarea a două popoare care credeau în zei, dacii și romanii. Apostolul Andrei şi misionarii creştini autohtoni din Dacia au adus sensul formării poporului român, ca un popor ortodox. Reîntoarcerea la strămoșii dinainte de creștinism, la credința în Zamolxe sau în alți zei este unul dintre principalele obiective ale lui Călin Georgescu, susținut de către alți misionari New Age, din România și din străinătate. Trist că acești misionari New Age, ca și Călin Georgescu, Șoșoacă Diana, Dorel Vișan, Daniel Roxin, E. Rapcea și alții, au găsit susținere din partea unor clerici ortodocși”.
Preotul Mitra enumeră câteva nume, în cadrul emisiunii şi se întreabă dacă preoții care îl susțin pe Călin Georgescu își vor asuma responsabilitatea pentru pierderea unor suflete, deoarece:
„Mesajele publice transmise în timp sunt clare de nuanță New Age. Doar în clipurile publicitare transmite mesaje aparent ortodoxe. Nu există nici o căință publică prin care Călin Georgescu să regrete ereziile de până acum și lupta împotriva Bisericii pe care a dus-o, înainte de a se implica în politică. Cine cunoaște bine învățătura de credință ortodoxă observă cu ușurință mesajul ambiguu și cu echivoc al insului Georgescu. Şi Iohannis are altă religie, dar măcar a avut bunul simț să nu se folosească de credința majoritarilor pentru a obține voturi. Euripide spunea că minciuna, cu cât se amestecă mai mult cu adevărul, este mai periculoasă. Asta se întâmplă acum”.
Preotul Pușcaș prezintă câteva aspecte legate de familia tradițională, căsătorie şi parteneriate civile, exemplificând situații similare, din alte țări, unde referendumul a fost validat, dar doctrina LGBT totuși a fost adoptată prin prisma parteneriatelor civile, considerate ca fiind „bomboana dată la schimb”. Preotul Pușcaș spune că în prezent, Constituția României se referă clar la „soți”, ceea ce înseamnă bărbat și femeie după naștere naturală, pentru că așa a fost stabilită de către însuși legiuitorul acesteia, Antonie Iorgovan. A vorbi azi despre bărbat și femeie poate fi riscant deoarece oricine dorește se poate considera altceva decât l-a lăsat Dumnezeu, de aceea, zice preotul Pușcaș, orice referință clară trebuie făcută în contextual nașterii naturale: „bărbat sau femeie după naștere natural, așa cum a gândit cel care a făcut legea, constituția”.
Preotul Pușcaș a anticipat că turul doi nu se va repeta, considerând că în turul doi deja au intrat persoanele care trebuiau după cum ne spune filmul”. Ceea ce s-a și întâmplat.
Cei doi preoți spun că se delimitează de ereziile candidatului Georgescu, făcând o prezentare teologică, evitând public, orice susținere politică a vreunui candidat:
„Noi aici discutăm din punct de vedere religios, nu contestăm pe nimeni ca om politic. Trebuie făcută o distincție clară în acest sens”, spun cei doi preoți bihoreni.
Armele sunt multe și variate iar la poarta Cotroceniului e război în toată regula. Zăngănitul armelor se aude de la Moscova până la Washington. Manipularea luptă cu lozincile, naivitatea cu intelectualitatea și prostia cu rațiunea.
„Vom purta fustă pe stradă, parcurile vor fi pline de femei care se sărută iar boscheții plini de bărbați care își îndeplinesc visele și-și ascultă instinctele”. LGBT-ul este pe buzele tuturor celor disperați care și-au pierdut armele într-o luptă care nu este a lor sau în care au fost împinși de iureșul manipulărilor electorale.
Este un examen major de probitate morală și indispensabilă unor relații bazate pe dreptate și adevăr de a nu condamna nimic înainte de a înțelege, iar de înțeles este, de ce LGBT-ul este doar un bau-bau al unor ipocriți.
În primul rând, pentru că poporul român s-a pronunțat, foarte clar, la un referendum al cărui rezultat vorbește de la sine. 91% la sută, dintre votanți, au răspuns că familia rămâne familie, adică formată din bărbat și femeie, din soț și soție sau, mai pe înțeles, din om și muiere. Cine crede că, de atunci încoace, numărul celor dornici să poarte fuste peste organe masculine s-a mărit, se înșală amarnic. Numărul nu a crescut ci, din contră, a scăzut. Referendumul a fost inițiat de un partid care nu poate sări deocamdată peste o ștachetă înălțată la 15 procente. O știu și membrii acestui partid, o știe o Românie întreagă și asta e destul. Deci, prin hotărâri de guvern, prin decrete prezidențiale, prin ordonanțe de urgență, chiar prin intervenții americane sau europene, este exclus să se ajungă acolo unde bărbatul îi spune bărbatului „da„ în fața ofițerului de stare civilă.
Întreaga campanie electorală, până la primul tur al prezidențialelor a fost ponderată în ceea ce privește atitudinea față de LGBT. Însă odată ce în competiție au rămas doar doi candidați, dă-i cu clasa muncitoare a pidosnicilor. Adversarii strigă din toți rărunchii că Lasconi ne va obliga să umblăm în fuste, va decreta ca bărbații să nu iasă din casă nerujați, iar femeile vor fi nevoite să-și schimbe sexul funcție de dorințele partenerilor și de fanteziile fiecăreia. Copii vor învăța la școală despre libertatea de a-și alege genul iar parcurile vor fi invadate de cupluri de același sex, ținându-se de mână.
Total fals, atâta timp cât poporul român s-a pronunțat, atâta timp cât poporul român este liber în a discerne, atâta timp cât poporul rămâne conectat în consistentă măsură la valorile creștine.
Și observăm tocmai cum își face loc ipocrizia.
Cine sunt cei care strigă, invocând percepte biblice, „fugiți că vine Lasconi cu LGBT-ul ei și s-a terminat cu noi”?
Sunt tocmai cei care încalcă flagrant alte precepte biblice și morale. Să le luăm pe rând.
Adulterul, practicat pe scară largă în familiile tradiționale și în afara lor este evident un păcat. Câți dintre cei care folosesc acum LGBT-ul ca sperietoare au dormit în alte paturi decât cele matrimoniale? Câți dintre cei care și-au înșelat soții sau soțiile vin acum și invocă păcatul suprem care va fi legiferat de Elena Lasconi?
Preacurvia, condamnată și ea de Biblie, vine ca altă bubă în familia și societatea tradițională sau în afara ei, are la fel de mulți adepți care clamează pericolul venirii la Cotroceni a Elenei Lasconi.
Păcatul de moarte al lui Onan, răspândit pe scară largă, aduce alți strigători anti LGBT. Biblia invocă pedeapsa capitală pentru cei care practică acest sport care tinde să devină sport național.
Un lucru este clar. În întunericul camerei și în așternutul patului, mai curat sau mai maculat, există intimitatea fiecăruia, care trebuie respectată și nu poate fi judecată. Păcatele din pat aparțin intimității fiecărui individ iar omul care păcătuiește nu poate judeca păcatele altora.
Doar ipocriții, mascați în absolvenți ai școlii de dans și maniere elegante, fac asta.
Există un anume citat care răzbate din Biblie, menit să aducă cu picioarele pe pământ pe cei care și-au epuizat arsenalul denigrării Elenei Lasconi și se agață disperați de acest LGBT.
„Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra în ea.”
Am întrebat 100 de arheologi, istorici, arhitecți și ingineri români, maghiari, germani, romi și de alte naționalități ce părere au despre restaurarea și punerea în valoare a amfiteatrului de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa
Dintre ei, şase au răspuns că soluția aleasă este potrivită sau, deși nu este cea mai fericită soluție, este mai bine ca înainte. Apoi, 79 au răspuns că este o greșeală uriașă, că aspectul monumentului este grav afectat, neavând nicio legătură cu ceea ce a fost odată, că este o cheltuială inutilă, o risipă de bani sau, mai grav, că miroase a spălare de bani, de șpăgi, de comisioane așa cum ne-am obișnuit de atâția ani. Şase dintre ei au spus că nu vor să se pronunțe pentru că ar fi în conflict de interese, nouă au trântit telefonul sau au întors spatele fără să comunice nimic cu un „dacopat” sau „dacoman”, cum sunt caracterizat de mulți dintre ei. Sigur că și asta este o formă de răspuns…
Dintre cei 100, zece au fost deschiși, 81 m-au rugat să nu le pomenesc numele, iar ceilalți nouă m-au amenințat că, dacă scriu despre ei, ne vedem în judecată.
Ca să îmblânzească puțin nuanța, câțiva dintre cei chestionați au afirmat că, în ciuda faptului că nu este cea mai bună soluție, monumentul, în sine, nu a fost afectat grav de lucrări și că întreaga intervenție este una neinvazivă și – atenție! – reversibilă.
Cei care gestionează lucrarea, respectiv Consiliul Județean Hunedoara, spun că totul este în regulă, că proiectul are toate avizele necesare, Ministerul Culturii prin Institutul Național al Patrimoniului fiind garantul unei soluții corecte a restaurării. Corect și la obiect, numai că soluția aleasă șochează pe oricine la o primă privire.
Cei obișnuiți cu imaginea emblemă a Ulpiei Traiana, împopoțonată acum cu bănci din lemn lăcuite, fixate pe o structură metalică hidoasă, nu sunt impresionați de termenul de reversibil, folosit ca scut împotriva criticilor. Adică, pe românește, dacă cineva nu va fi de acord cu acel ansamblu struțo-cămila care a costat peste cinci milioane de euro, la un moment dat poate să îl înlăture. Cu alte cuvinte, o ducem pe stadionul „Avântul Sarmizegetusa” pe post de tribună.
Faină viziune managerială și administrativă!
Ulpia Traiana, pâine și circ
Acum, fosta capitală romană a Daciei este parte integrantă în UNESCO împreună cu granițele imperiului roman numite „Limesul roman”.
De fapt, ea a fost introdusă pe lista patrimoniului mondial, forțat, pe ușa din dos, pe șest – cum spun unii. Așa, ca să fentăm și noi un pic pentru că altfel nu suntem români…
Potrivit profesorului Ioan Piso, „Limes-ul roman este o noțiune complexă. Prin el se înțelege o linie de castre, căi de comunicații și zone tampon, situate la marginile unei provincii, înspre ceea ce se numea barbaricum. Oricine are cât de cât habar de istoria Daciei știe că Sarmizegetusa romană nu se află NICIDECUM pe limes, ci în inima provinciei, atunci când castrul legionar de la Berzovia de pe limes se află la 100 km în linie dreaptă spre vest”.
Trecem și peste asta, deși e cam greu de trecut, și privim în alte ogrăzi în care au fost restaurate monumente „emblemă”.
Pe timpul lucrărilor la Cetatea Mălăiești mai mulți istorici și arheologi au contestat vehement modul de lucru pe timpul restaurării. Betoane, termopane, umezeală, schimbarea aspectului monumentului au fost blamate, dar după inaugurare s-a întins batista pe țambal și a fost pus în față acel blestemat „e bine și așa”. Acum ea se degradează, încet dar sigur, pentru că soluțiile alese au fost proaste.
Mălăiești, cetatea în suferință
Cetatea Devei, la fel. Proiectată prost de la început, prost a continuat să fie restaurată. Trei primari și-au asumat merite care nu existau și nu erau nicidecum ale lor, asistând impasibili la umplerea cu beton a zidurilor la instalarea de termopane și pozarea rețelei electrice pe pereții încăperilor și pe ziduri ca un fel de caricatură. Scrijeliturile, mâzgălelile și mesajele scrise pe monument sunt mai multe decât explicațiile. Apa care se scurge prin ziduri, inundând încăperi finisate, pune capacul pe o moștenire mutilată pentru care, actualul primar, va fi nevoit să caute soluții pentru a o remedia.
Sarmizegetusa Regia beneficiază, la fel, de un proiect slab, cu multe improvizații care duc și mai mult la mutilarea monumentului. Până nu de mult, oamenii se plângeau de betoanele lui Ceaușescu sau ale lui Daicoviciu, care au deformat aspectul unor temple și a altarului de andezit. Acum, la proiectul a căror lucrări se desfășoară cu porțile închise (de ce oare ? ), nu mai apar în capitala dacilor doar alte noi betoane. Proiectul a mai adăugat betoane, fiare și cârpe. Da, cârpe! Ele acoperă zidul restaurat anapoda și pe care se așteaptă cu seninătate să se prăbușească arbori. Drumul pavat care se pregătește a fi restaurat este o altă poveste tristă care va schimba total percepția asupra imaginii sale reale. Despre Sarmizegetusa Regia vom vorbi pe larg în curând.
Sarmizegetusa Regia -fiare și cârpe
Acum ne întrebăm ce leagă aceste monumente schimonosite, iar răspunsul este unul singur: există o continuitate a răului în Ministerul Culturii și în instituțiile subordonate precum Institutul Național al Patrimoniului sau Direcțiile de Cultură din teritoriu; există funcționari de multe ori sinecuriști care întocmesc caiete de sarcini aiurea fără a consulta, în prealabil, specialiști; există arhitecți slabi cu soluții găsite pe genunchi care se acoperă de atestate de proiectare pentru monumente istorice și nimeni nu-i poate contrazice. Nici măcar diriginții de șantier care au devenit marionete în simbria executanților lucrărilor.
Dincolo de faptul că Regele Mihai a fost bunicul meu, am vrut să arăt prin editarea acestei cărți altceva decât viața sa tumultoasă de monarh de elită, singurul șef de stat al României care a stat la masă, de la egal la egal, cu importanți lideri ai lumii, de la Churchil la Hitler, de la Truman la De Gaulle de la Roosvelt la Stalin. Nu asta am avut intenția să punctez în acest album.
Sub egida Rotary Club Iancu de Hunedoara, având ca gazdă Institutul de Inginerie Hunedoara, aseară a avut loc lansarea albumului „Bunicul meu, Regele Mihai”.
Operă de înaltă ținută grafică, rod muncii Alteței sale Principele Nicolae, volumul se constituie într-o lucrare de restituire istorică, necesară prezentului, după cum spunea istoricul Sorin Tincu, în prezentarea sa. Un public, surprinzător de numeros la o lansare de carte, a avut ocazia să asculte discursul Principelui Nicolae, precedat de un scurt istoric al regalității în România, prezentat impecabil de același Sorin Tincu. director al Castelului Corvinilor.
Vizibil emoționat de importanța momentului, Principele Nicolae a rememorat personalitatea celui care a condus destinele României, din 1940 până în 1947, când a fost detronat de regimul comunist și trimis în exil.
Albumul este unul de suflet, mai apropiat de familie decât de statistici legate de rangul de Rege al României. Laborioasa prezentare a Principelui seamănă cu o suită de amintiri din copilărie, începând cu apariția Regelui, în fața românilor, în Piața Universității, după 45 de ani petrecuți în exil. Sunt trecute în revistă momente trăite împreună de cei doi, povești spuse de bunicul, în care monarhul apare asemenea unui om onest, obișnuit, modest, mai degrabă preocupat de tehnică, de aviație, de automobilism decât de politică.
Totuși, Principele a ținut să remarce atitudinea defensivă și plină de diplomație, a Regelui Mihai, în fața mojiciilor lui Iliescu și a „băieților lui” care l-au expulzat din țară în 1990.
Fără a pomeni nimic despre izolarea la care l-a supus casa regală a României, sau despre motivele acestui gest, cancanuri de palat sau despre viața sa privată, Principele Nicolae a susținut, vădit emoționat, că Mihai este și va rămâne, pentru totdeauna, bunicul său, pe care îl are ca exemplu călăuzitor în viață.
Pentru Hunedoreanul. Info, Nicolae a declarat că a adus la lumină acest album pentru a-l înfățișa pe Regele Mihai altfel decât monarhul cunoscut de istorie, pentru că, dincolo de rangurile sale, de momentele istorice, cruciale pentru țară, la care a participat activ, a intenționat să le înfățișeze românilor un alt Mihai, acel Mihai din spatele coroanei.
„O asemenea omagiere se face, de obicei, postum și îmi cer scuze pentru faptul că sunt încă în viață și în fața dumneavoastră, într-un astfel de moment”. Astfel și-a început discursul mucalit, impresionat și emoționat deopotrivă, profesorul Mircea Dan Răducanu, cu prilejul lansării volumului dedicat carierei sale de profesor universitar emerit, pianist și muzicolog.
Urbe a celor 7 coline, Iașul de poveste, capitală de referință a culturii românești, a omagiat o carieră strălucită, cuprinsă în paginile unei cărți scrise de Paula Diaconu Bălan, cu patos și dăruire desăvârșită. Cu o carte de vizită impresionantă, autoarea nu este la prima tentativă de acest gen. Şi-a început activitatea artistică în 1961, ca pianistă acompaniatoare în diverse recitaluri din Iaşi, apoi a fost profesoară de pian la Liceul de artă, asistentă şi lector la catedra de pian a Conservatorului „George Enescu”. A debutat în critica muzicală în 1975 la revista „Cronica”, continuând să semneze permanent în „Flacăra Iaşului”, „Muzica”, „Cronica”, „Scrieri muzicologice” și în multe alte publicații. A susţinut comunicări ştiinţifice, emisiuni radiofonice, a prezentat concerte educative. A activat ca profesor metodist la cursurile de perfecţionare a cadrelor didactice din Iaşi.
Munca distinsei autoare, la elaborarea volumului dedicat lui Mircea Dan Răducanu, a fost una deosebit de laborioasă. Cu date din arhive, cu mărturii ale personajului principal sau ale foștilor săi studenți, cu statistici riguros așternute între coperțile cărții, cu extrase din cronicile vremii și cu o dăruire remarcabilă, autoarea reușește o performanță la care puțini autori pot să acceadă. Cartea nu este una a trecutului, a unor amintiri peste care se așterne praful și uitarea ci este o carte a prezentului și a viitorului. Este o carte vie, care respiră a prospețime și optimism, oglindind fără zorzoane sau exagerări gratuite personalitatea profesorului, pianistului, muzicologului și omului cu un distins caracter, Mircea Dan Răducanu.
Autoarea pendulează între a fi un documentarist minuțios și a livra prezentului un act asemănător unui letopiseț. Pentru că da, Mircea Dan Răducanu, este „un voievod al pianului” din „dulcele târg al Ieșilor”. Fără scrierile sale, învățământul muzical ar fi fost mai sărac, văduvit de metodele inovatoare pe care, cel omagiat acum, le-a adus, întregind substanțial pedagogia pianistică.
Întrebată despre resorturile care au motivat-o în scrierea acestei cărți, Paula Diaconu Bălan a răspuns fără ezitare că a fost cucerită de vitalitatea cu care Mircea Dan Răducanu a continuat, la o vârstă remarcabilă, să studieze și să pună în lumină, pentru publicul larg, prin volume de specialitate și prin prezența permanentă în media, adevăratele valori ale interpretării instrumentale.
Este foarte greu a scrie o cronică despre acest volum. Nu știi cum să te împarți. Pe de-o parte ai în față un autor de mare valoare, pe de altă parte, între paginile cărții, întâlnești o personalitate muzicală de referință.
Cartea nu este una de pus într-un raft, ca o completare a bibliotecii, ea este o comoară, cu un personaj principal viu, mereu tânăr, generos călăuzitor în cunoaștere și destine, din degetele căruia izvorăsc fermecate acorduri ale marilor clasici. Lecturarea ei, extrem de plăcută, construcția de tip eseistic, o fac accesibilă și nespecialiștilor, lăsând cititorului satisfacția unei documentări necesare și dorința de a trăi cu și prin muzică, pentru că, după cum se știe, „viața fără muzică nu are sens”.
„Mircea Dan Răducanu, profesor universitar emerit, pianist și muzicolog” este o carte pe care orice instituție muzicală trebuie să o dețină și să o prețuiască. Ea este istoria vie a evoluției școlii pianistice românești, parte integrantă a învățământului muzical.
DobondiArt nu mai este, de mult timp, doar un simplu nume al unei asociații. DobondiArt a devenit un brand de renume în ceea ce privește promovarea muzicii clasice și în organizarea a numeroase spectacole de înaltă ținută artistică. Într-o perioadă în care actul muzical de prost gust invadează scenele, DobondiArt are, ca mod de viață, excelența, într-un domeniu muzical care atrage tot mai mulți adevărați degustători de cultură, conturându-se într-un mecenat de excepție al muzicii clasice.
Aseară, devenii, instalați confortabil în fotoliile cochetului Teatru de Artă, dornici să guste dintr-un excepțional act artistic, au avut prilejul să asculte acordurile „RCO String Quartet” compus din elite ale muzicii clasice contemporane.
Maria Marica, cea mai reprezentativă violonistă a României, în momentul de față, câștigătoare a „Concursului George Enescu” Alexandru Marian, un violonist de primă mână al scenei românești, Irina Andriș violistă, membră a Orchstrei Filarmonicii „Banatul” din Timișoara și Radu Sinaci, doctor în muzică, șeful partidei de celo al Orchestrei de Cameră Radio, au performat în fața devenilor un repertoriu pe cât de variat, pe atât de dificil și original. Piese de compozitori români, precum Sabin Drăgoi, Mihail Andricu, George Enescu, Andrei Petrache, au solicitat puternic atenția publicului și virtuozitatea instrumentiștilor. Auzul a fost delectat cu sunete de mare finețe, privirea a urmărit spectaculosul dialog al instrumentelor și comunicarea totală a interpreților.
Consecvent în promovarea tinerelor talente, DobondiArt a prezentat publicului, în deschiderea regalului muzical, o tînără interpretă, Cristina Coman, elevă a Liceului de Arte„ Sigismund Toduță” clasa profesor Delia Brylynskei care a interpretat maiestosul ”Montague și Capulet” din suita „Romeo și Julieta” de Serghei Prokofiev.
Deliciul muzical al serii a fost interpretarea la finalul concertului a unei suite de piese compuse de Dimitrie Cantemir „Domnitorul cărturar fără de pereche” într-un aranjament de Radu Sinaci. Astfel, publicul a avut ocazia să afle despre complexitatea personalității autorului monumentalului volum „Descripțio Moldavie” cum că acesta este singurul român membru al Academiei de Muzică din Berlin, asta pe vremea când lumea muzicală europeană era dominată de Johann Sebastian Bach, supranumit Dumnezeul muzicii, dar care nu era membru al aceleiași academii.
Valoarea excepțională a concertului și ocazia, cu totul specială a prezenței „RCO String Quartet” au contribuit la îmbogățirea vieții culturale a urbei printr-un demers al Primăriei Deva și al Consiliului Local Deva, care au fost convinși de asociația Dobondi Art să susțină proiectul „Cadențe Clasice la Deva”.
Bate toaca a schimbare de gardă la împărăția Devei. Unii pleacă, alții vin, unii rămân alții se mută de la căruța cu multe frâie a Primăriei Deva.
Nu-mi aduc aminte ca vreodată, la schimbarea gărzii, oricare ar fi fost ea, să fie atâta emulație prin târg, prin piață sau prin cârciumi. Toți fac și desfac alianțe în Consiliul Local, cu toate că Lucian Rus a spus, cu subiect și predicat, că va lua o decizie la momentul potrivit și că ia în calcul toate variantele posibile din care să o aleagă pe cea mai bună. Nu mai vorbim de rețelele de socializare unde speculațiile curg, ca apa pe Mureș.
Pe lângă frenezia care alimentează tensiunea dinaintea înscăunării primarului ales, nu se poate să nu remarcăm o altă categorie, una de chibiți, una, pe cât de pestriță, pe atât de nocivă pentru viitorii 4 ani, când la cârma burgului se va afla, pentru prima dată, un reprezentant al celor trei roze.
E vorba de „specialiști” așa cum își spun ei, în toate domeniile, care se erijează drept mâna dreaptă a viitorului primar și dau ca sigură instalarea lor într-un loc pe care îl visau de mult timp.
Ei sunt cei care au fost marginalizați sau eliberați din funcții de viitorul fost primar, Florin Oancea sau după caz cei care l-au trădat pe Florin Oancea, în momentele în care au simțit clătinările bărcii pe care acesta a condus-o două mandate și ceva.
Ei sunt cei care, uitându-se în oglindă, își spun în fiecare dimineață „Eu sunt cel mai bun și mai potrivit”. Domeniile sunt multe, de la administrație, la sport, la cultură și turism, la evenimente culturale și la urbanism, la cetatea Devei, la plantat panseluțe și la asfaltări.
Mai mult, la o bere sau două, sau după caz, la o tărie. se împart promisiuni de angajare, bineînțeles cu vămuirea peșcheșului de rigoare, la toți cei care se înghesuie cu credulitate în fața acestor pseudo negociatori.
E greu de crezut că Lucian Rus a arvunit deja posturi către cei care se laudă pe la colțuri sau în gura mare. La cât de calculat și cerebral l-am văzut în campania electorală, mi se pare aproape imposibil să fi antamat, unor flecari, viitoare poziții în viitoarea structură a primăriei.
Dacă a făcut acest lucru, va cădea într-o capcană conjuncturală pusă de niște inconștienți și va avea multe de îndurat în următorii 4 ani, Deva va avea de pierdut și cu siguranță că va veni timpul, mai devreme sau mai târziu, să se descotorosească de mulți care astăzi clamează viitorul lor în zona decizională.
În condițiile în care și așa fragilitatea unei majorități în Consiliul Local este evidentă și îi va da bătăi de cap, lui Lucian Rus, numai atât i-ar lipsi, ca viitor primar, să se înconjoare de cei care astăzi își atribuie cu lăudăroșenie posturi și responsabilități în administrația viitoare.
Da, este nevoie ca Lucian Rus să se înconjoare de către cei mai buni, de profesioniști adevărați, în fiecare domeniu, dar echipa trebuie să și-o formeze prin selecție, prin criterii bine stabilite și după ce este convins de capacitățile fiecăruia de a duce la bun sfârșit sarcinile încredințate. Pe flecarii din cârciumi trebuie să-i lase în lumea viselor lor fără a îngreuia viitoarea administrație cu alți incompetenți care până acum nu au realizat nimic notabil.
De capacitățile sale, de adevărat lider al Devei, capacități care până acum au fost dovedite a fi pozitive, ține de fapt și la urma urmei, viitorul municipiului de la poalele cetății.
Cum alegerile bat la ușă, apele se învolburează și la propriu și la figurat, dând din matcă și aducând jale în jur.
Fără îndoială, PSD-ul are cea mai bună strategie în așteptarea alegerilor. Slobozirea din cușcă a iepurilor de toate culorile, trimiși nu pentru a ronțăi morcovi, ci pentru a dilua voturile opoziției, este, se pare, una de bun augur pentru cei trei trandafiri. Adică le merg socotelile pentru a pune opoziția cu botul pe labe. Birchal, Diaconescu, Geoană, nu în ultimul rând – Șoșoacă și alți mărunței, sunt, de fapt, vopsiți în aceeași culoare, fără șanse la turul 2, dar suficient de puternici ca să ciordească voturi din opoziție. PSD-ul se teme ca dracul de tămâie de întâlnirea în turul 2 dintre Ciolacu și Lasconi și pe măsură ce se apropie alegerile pesediștii sunt dispuși să facă, din belșug, concesii PNL-ului de care va avea nevoie ca de aer în turul 2. Recenta ruptură a PNL-ului de USR, în mult visatul pol de dreapta, miroase de la o poștă a strategie politică pritocită în laboratoarele PSD. Dacă le merge, de ce să nu profite?
USR-ul crește, tras de Lasconi care are votanți în toate partidele din România. Nu mulți în vreun partid, dar pic cu pic se face suma.
Oferta electorală este una mai jalnică decât oricând și care face ca duelul Iliescu-Vadim să pară o glumă față de perspectivele sumbre ale unei zile de toamnă-iarnă care se apropie. Din cauza asta mulți dintre tradiționalii votanți ai partidelor își îndreaptă atenția către primărița din Câmpulung. Numai că Ionel al nostru, adică Ciucă, îi face imaturi pe cei din partidul condus de Lasconi și strateg militar necombatant în Afganistan, dinamitează podul dreptei cu mici șanse de a-l reconstrui până la alegeri. Da, numai că, în spatele lui Ciucă stă PNL-ul, cu strategii săi care de un timp încoace o dau din groapă în groapă. Cel mai mare partid de dreapta după cum se autointitulează PNL-ul se dovedește a fi o palidă rămășiță a ceea ce a reprezentat odată, nu cu mult timp în urmă. În batalionul lui Ciucă strategii sunt slabi, prost pregătiți, neînarmați și neechipați.
Pe bună dreptate, mulți liberali se întreabă mirați cum de se iau asemenea decizii monstruoase pentru viitorul partidului. Călcând din strachină în strachină și mai nou din gamelă în gamelă, PNL-ul se umple de gafe ca oaia de căpușe.
Nu a fost destul eșecul cu ostașul de pe marginea drumului, o strategie electorală penibilă, cu cheltuieli enorme și cu efect de minus zero. Acum trag tare liberalii să schimbe legea, pe ultima sută, ca să-i poată asigura un loc pe liste pripășitului Iohannis căruia i s-au închis în nas, una câte una, toate ușile la care a bătut. Fără să realizeze că nici la Bruxelles, nici la Starsbourg și nici la NATO nu se dau meditații el a încercat ciorba cu degetul și de fiecare dată s-a fript. Și acum, hai fie, merge și un post de senator și dacă nu și nu, măcar unul de deputat.
Vinovat de eșecul „României educate”, arogant în relațiile cu românii, disprețuitor față de legi și de oameni, Iohannis și-a pierdut mai bine de 80 la sută dintre cei care l-au votat sperând la ceva mai de soi și visând la un viitor mai curat. Cei mai mulți nu-l vor ierta pentru că i-a asmuțit împotriva PSD-ului, ca numai după câteva luni să se pupe „Piața Independenței” cu purtătorii de trandafiri, de frica unei amenințări cu debarcarea din corabia Cotrocenilor.
Și ecuația devine simplă ca bună ziua. Dacă cei umiliți nu-l vor ierta, evident că nu-l vor vota. Dacă nu-l votează pe el, nu vor vota nici partidul care i-a dat un colț de pâine și un fotoliu în care să doarmă vreo 4 ani. Iar acel partid nu poate fi altul decât PNL-ul care, va pierde și mai mult, privind cum „trenul cu imaturi” îi întrece cu viteză, fix în gara din Câmpulung.
Și Ciucă, stăpânul incontestabil al ă-ului din politica românească, și Iohannis cel fără de job sunt două pietre de moară sau două ghiulele legate de gleznele PNL-ului, care se scufundă de ceva timp, lent dar ritmic spre neantul lui 10 la sută.
Dacă cei doi vor fi portdrapelul în aceste alegeri, împotmolirea PNL-ului nu va mai fi lentă ci bruscă și pe un drum fără întoarcere.
Nemulțumirile profesorului Ioan Piso și ale colaboratorilor săi țin aprins un foc al unei opoziții științifice, menită să oprească alunecarea Sarmizegeutsei Ulpia Traiana pe o pantă fără întoarcere.
Aceste nemulțumiri le găsim sintetizate într-un memoriu adresat Ministrului Culturii, Raluca Turcan, în iulie 2024, memoriu care și astăzi așteaptă răspunsul. Faptele relatate în memoriu sunt departe de a avea legături cu normalitatea și ar fi fost onest ca ministerul să ia atitudine sau măcar să cerceteze minuțios cele relatate și să răspundă.
Redăm în continuare, integral, memoriul semnat de Profesorul Ioan Piso.
Stimată Doamnă Ministru
Revin, după semnalarea din 18 decembrie 2023, la chestiunea Sarmizegetusei romane. Situația s-a agravat în urma comportamentului tot mai aberant al lui Felix Marcu, actualul responsabil al șantierului. Acesta mi-a fost student, eu l-am adus la Sarmizegetusa, l-am angajat la muzeul din Cluj pe când eram director, i-am condus doctoratul, i-am obținut o bursă Humboldt la Universitatea din Koeln și l-am cuprins în toate proiectele mele științifice. De când este director al MNIT comite acte necugetate, iar cea mai bună dovadă este modul în care administrează restaurarea din banii PNRR a forului lui Traian din Sarmizegetusa. Vă supun atenției următoarele aspecte:
Includerea Sarmizegetusei romane în limes-ul Daciei
Limes-ul roman este o noțiune complexă. Prin el se înțelege o linie de castre, căi de comunicații și zone tampon, situate la marginile unei provincii, înspre ceea ce se numea barbaricum. Oricine are cât de cât habar de istoria Daciei, știe că Sarmizegetusa romană nu se află nicidecum pe limes, ci în inima provinciei, atunci când castrul legionar de la Berzovia de pe limes se află la 100 km în linie dreaptă spre vest. Atât doar, că Felix Marcu este președintele Comisiei Naționale a Limes-ului, iar în această calitate a forțat includerea Sarmizegetusei romane în lista castrelor care alcătuiește Limes Dacicus. A făcut-o de dragul banilor din PNRR. De decenii îmi doresc și eu o restaurare a forului lui Traian, dar nu pe baza unui fals științific. Este riscant ca un dosar finanțat din bani europeni să prezinte fisuri, fiindcă putem avea surprize neplăcute. Dacă s-ar fi dorit, pentru Sarmizegetusa romană s-ar fi putut găsi o soluție corectă, decisă în urma unei discuții oneste.
– Felix Marcu, responsabil al șantierului Ulpia Traiana Sarmizegetusa, absent de pe șantier din 2017 până în 2021
Vă rog să remarcați că în protocolul din 2018 Felix Marcu nu apare ca responsabil al vreunui sector, în care să-și facă, așa cum se cuvine, treaba de arheolog, iar o absență de cinci ani ar fi trebuit să-l descalifice ca șef de șantier. Prin această absență a încălcat deontologia profesională și toate prevederile legale. Nu i s-a întâmplat însă nimic. A apărut la Sarmizegetusa în 2022 odată cu banii din PNRR. Până la urmă chiar și asta ar fi fost scuzabil, dacă ar fi inițiat discuții utile privitoare la restaurările din Sarmizegetusa. Convins că șeful are întotdeauna dreptate, atunci când șeful este el însuși, nu a întrebat pe nimeni nimic. Dacă nu este nimeni în stare să-l oprească, proiectul pe care l-a făcut împreună cu arhitectul Bogdan Fodor va aduce daune ireparabile unui monument unic al României.
– Cercetarea arheologică preventivă din forul lui Traian
Felix Marcu administrează la Sarmizegetusa romană două proiecte PNRR – unul se referă la intrarea în zona arheologică, al doilea la intrarea în forul lui Traian. Mă voi referi deocamdată numai la al doilea. Ar fi necesar un scurt istoric al cercetărilor arheologice în forul lui Traian, numit de noi și forum vetus (forul vechi). Ele au fost începute în 1924 de Constantin Daicoviciu și au durat până înainte de război. Potrivit stadiului cunoștințelor din acea epocă, am fi avut de-a face cu Palatul Augustalilor. Eu sunt cel care l-a identificat ca for, iar în 1988 am reînceput săpăturile, care au durat până în 1995 și au dus la dezvelirea completă a celui mai important monument al Daciei romane. Au colaborat Robert Étienne, comandor al Legiunii de Onoare, unul dintre cei mai cunoscuți arheologi francezi, care a adus cu sine fondurile Ministerului de Externe al Franței, și Alexandru Diaconescu, un fost colaborator de-al meu. Rezultatele științifice le-am publicat eu însumi în numele colectivului, într-un volum apărut în Editura Academiei în 2006 (Le forum vetus de Sarmizeegetusa, Bucarest 2006). De ce afirm că forul lui Traian este cel mai important monument al Daciei romane? Întâi deoarece, cu cele 100 de inscripții descoperite aici, este unul dintre cele mai bine documentate foruri din imperiu, apoi deoarece în fața intrării sale a avut loc ceremonia oficială a întemeierii primei comunități romane din Dacia. Mai trebuie amintit ce a însemnat asta pentru istoria poporului român? Am reușit să găsim, lucru unic în arheologia romană, punctul din care a fost săvârșit acest act și pe care l-am numit locus gromae (atașat, nr. 3).Este substrucția foarte fragilă a unei baze de monument. Menționez că în vederea construirii forului de piatră, romanii au mutat locus gromae cu 2,40 m spre nord, acolo unde s-a păstrat plinta împodobită cu frunze de iederă a unui monument înălțat pentru Traian. Neputând să conservăm baza inițială altfel, am protejat-o cu nisip și am acoperit-o cu pământ. Ei bine, exact aici și-a găsit Felix Marcu, cu două săptămâni în urmă, să ne redezvelească săpăturile. Nu a existat nicio rațiune științifică, fiindcă documentația de care dispunem dovedește că noi am săpat până la lutul virgin, dincolo de care nu se mai poate găsi nimic. Singurul motiv a fost justificarea cheltuirii banilor din PNRR. Contest acest mod de a cheltui banii europeni. Nu i-a păsat că poate distruge locus gromae, despre care îl suspectez că nu-l înțelege. Nu s-a consultat nici cu mine, cel care am săpat forul în întregime și care, conform protocolului din 2018, încă în vigoare (atașat, nr. 1), sunt responsabilul științific al zonei forurilor din Sarmizegetusa. Este metoda tipică a lui Felix Marcu, de a lucra pe ascuns și a te pune în fața faptului împlinit.
– De ce a pătruns în zonele săpate, documentate și publicate de alții?
Este firesc ca într-o știință ca arheologia să ne bazăm pe realizările predecesorilor, pentru a putea clădi mai departe. Eu am scris despre forul lui Traian o întreagă carte, precum și numeroase studii în străinătate. Aș fi pus cu plăcere la dispoziție întreaga documentație de care dispun. Considerându-se atotștiutor, Felix Marcu s-a lipsit de toate astea. Nu-și dă seama că nu are pregătirea pentru a pricepe profunzimea unor chestiuni de arheologie și de istorie universală. Ajunge să amintim faptul că rezultatele obținute în urma cercetării forului lui Traian din Sarmizegetusa ne ajută să ne schimbăm optica chiar în privința forului lui Traian din Roma. Pricepe Felix Marcu ceva din toate astea? Sunt convins că nu. Atunci cel mai simplu a fost să mă ignore atât pe mine, încălcându-mi și drepturile de autor, cât și pe cei care mai știu câte ceva. Un lucru rămâne clar. Conform protocolului în vigoare, a deontologiei profesionale și a bunului simț, săpăturile preventive în vederea restaurării trebuia să le facem noi și numai acolo unde era cazul (atașat 1, 4, 6). Eram dispuși să lucrăm pro bono.
– Ce am făcut pentru a preîntâmpina o asemenea situație?
Începând din vara lui 2022, când am aflat de proiect, am făcut, împreună cu colaboratorii mei apropiați, Ovidiu Țentea, Florian Matei-Popescu și Vitalie Bârcă, toate demersurile necesare pentru a se evita o catastrofă. Împreună cu colegul Ovidiu Țentea am redacta punctele noastre de vedere privind restaurarea forului lui Traian (atașate, nr. 4). Au fost ignorate. Ne-am adresat decanatului Facultății de Istorie și Filozofie, rectoratului Universității Babeș-Bolyai, am făcut sesizare la Comisia Națională de Arheologie. În martie 2024, la solicitarea rectorului UBB, am înaintat „Liniile roșii”, ca bază a colaborării noastre în cadrul șantierului Ulpia Traiana Sarmizegetusa (atașate, nr. 6), la care nu am primit niciun răspuns. Am fost priviți cel mult cu înțelegere, dacă nu cu milă, dar nu a făcut nimeni nimic. Este greu să te lupți pentru dreptate, atunci când Felix Marcu, dispunând de banii din PNRR, se bucură de sprijin transpartinic.
Ar fi bine să ne reamintim din când în când o cugetare a marelui Rabelais– „science sans conscience n’est que ruine d’âme”.
– Concluzii
Ar mai fi fost multe de povestit, dar nu doresc să abuzez de timpul Dumneavoastră.
În această vară se împlinesc 100 de ani de când Universitatea din Cluj a început săpăturile românești la Sarmizegetusa sub conducerea lui Constantin Daicoviciu, magistrul meu drag. Să punctăm oare această aniversare printr-un dezastru? Mai contăm numai pe înțelegerea și pe sprijinul Dumneavoastră.
Vă rugăm să dispuneți suspendarea imediată a săpăturilor preventive abuzive din forul lui Traian.
Vă rugăm să impuneți luarea unor decizii raționale privitoare la restaurările din Sarmizegetusa romană, prin consultarea tuturor persoanelor competente.
Vă rugăm să corectați abuzurile făcute pe acest șantier și să instituiți o atmosferă de colaborare academică și colegială.
Vă rugăm să stabiliți că în orice dispută de acest gen prioritară este protecția monumentului și nu satisfacerea unor ambiții sau nevoi personale.
O lună mai târziu, neprimind niciun răspuns, Profesorul Piso revine cu un nou memoriu și acesta, având aceeași soartă, rămânând, nebăgat în seamă, undeva prin sertarele ministerului.
Stimată Doamnă Ministru
Îmi permit să revin asupra sesizării mele din 2 iulie a. c. cu elemente, care ar putea ajuta la elucidarea cazului.
1. Ca urmare a Sesizării privind proiectul de restaurare de la Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, rezoluția din ședința CNA din 08-09.02.2024 a fost următoarea:
“CNA urmărește cu mare atenție și o reală preocupare procesul de restaurare din situl arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa. CNA recomandă ca în activitatea de cercetare arheologică preventivă ce va preceda procesul de conservare și restaurare să fie implicată și echipa de cercetare care a lucrat anterior în zona Forum-ului și, de asemenea, în proiectul tehnic să fie luate decizii rezultate în urma consultării dintre membrii colectivului de cercetare de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Protejarea și punerea în valoare a monumentului ar trebui să constituie prioritatea fiecărui specialist în domeniul arheologiei și CNA recomandă depășirea impedimentelor rezultate din motive neștiințifice.”
Felix Marcu nu a dat curs acestei rezoluții și a ținut ascunși pașii de implementare a proiectului de restaurare față de membrii colectivului, care, conform protocolului de colaborare din 2018, dețin responsabilitatea științifică în sectorul forurilor din Sarmizegetusa.
2. Nu am găsit nicăieri pe site-ul CNA vreo autorizație pentru săpătură preventivă emisă pentru Felix Marcu în forul lui Traian. Dacă această autorizație există pe undeva, ea nu a ținut seama de solicitarea CNA de includere a membrilor colectivului din sectorul forurilor. Dacă nu există, acest fapt reprezintă o gravă încălcare a legislației în vigoare, care definește tipurile de cercetare arheologică.
3. Am găsit pe site-ul CNA numai o autorizație de evaluare, emisă în 2022, care nu poate fi substituită unei autorizații pentru săpături preventive. Concluzia noastră este că săpătura preventivă desfășurată în prezent este ilegală.
4. Temerile noastre s-au adeverit atunci când am găsit pe internet o imagine din ziua de 4/5 iulie a săpăturii preventive din fața intrării în forul lui Traian (atașată mai jos). Ea constituie dovada că substrucția B 36, reprezentând locul original al gromei, adică punctul din care guvernatorul Daciei a săvârșit actul întemeierii Sarmizegetusei în numele împăratului Traian, a fost iremediabil distrusă. A se vedea pentru acest monument unic din Dacia și din imperiu I. Piso, Le forum vetus de Sarmizegetusa, Bucarest 2006, 96-98, cu fig. II/46-49 și p. 206.
Vă rugăm respectuos să interveniți în apărarea unui monument reprezentativ pentru istoria poporului român și pentru istoria universală.
Un lucru este cert. Acum mingea se află în terenul Ministerului Culturii care trebuie să ia o atitudine, oricare ar fi ea, pentru că aceste memorii nu vin de la o persoană oarecare ci de la unul dintre cei mai importanți arheologi români din toate timpurile și de la un dascăl emerit care a păstorit zeci de generații de studenți.
Vom urmări subiectul și indiferent de deznodământ vom publica, mai departe, orice material legat de situația din capitala romană a Daciei.
Încă odată, cuvintele vestitului artist Nicolae Adam și ale reputatei cercetătoare Lucia Apolzan, preluate ulterior de scriitorul Gligor Hașa, cum că Orăștia este „Capitala culturală a județului Hunedoara” s-au confirmat în mod strălucit, zilele trecute în incinta bisericii Evanghelice din cetatea Orăștiei.
A fost sărbătoare la Orăștie, când sute de oameni au umplut până la refuz lăcașul de cult care și-a deschis porțile, în haine noi, pentru a marca împlinirea a 800 de ani de la prima atestare documentară a urbei ce poartă pecetea Paliei, loc plin de semnificații istorice și inspirat ales de autorități pentru lansarea monografiei orăștiene.
Lucrarea nu este una care poate fi citită „din doască în doască”. Ea nu este un roman, ci o veritabilă enciclopedie, la care apelezi atunci când ai nevoie de lămuriri într-o ramură sau alta.
Nu poate fi considerată o simplă carte de istorie, ci una despre istorie, cu accente medicale, pentru că fiecare capitol, fiecare pagină scormonește adânc, asemenea unui chirurg prin măruntaiele burgului. Cele două volume cântăresc împreună 5 kilograme și închid între coperțile lor mai bine de 2000 de pagini. Nu cred că greșim dacă afirmăm că această monografie este una dintre cele mai vaste lucrări apărute în întreg județul, dacă nu cumva cea mai mare. O asemenea lucrare nu putea fi dusă la bun sfârșit de către un singur om. Cei 800 de ani nu puteau fi cercetați, în fiecare dintre domeniile prezente în monografie, de un autor, fie el și un scriitor prolific. Specialiștii au fost cei care au dat substanță acestei monografii. Oameni cu har, profesioniști înzestrați cu ambiție, cu tenacitate și cu răbdare s-au reunit într-o echipă care a dat Orăștiei o distincție, pe deplin meritată, la împlinirea a 800 de ani de la prima sa atestare documentară. Ani buni de muncă asiduă, prin colbul arhivelor, au dat rezultatul care astăzi cadorisește strălucit ceea ce odinioară se numea „Orașul sașilor”
Istorie, arheologie, urbanism, demografie, viață politică, meșteșuguri și economie, învățământ și cultură, sănătate, viață bisericească, etnografie și folclor, sport și multe alte domenii zugrăvesc fidel o istorie de 8 secole a unui oraș care astăzi parcă arată mai frumos ca oricând.
Și, da, între multitudinea de domenii, detaliate în monografie, nu putea să lipsească presa. Revenind la titulatura de „Capitală culturală a județului Hunedoara”, numărăm publicațiile care au apărut de-a lungul vremii în Orăștie și nu mică este mirarea când constatăm că numărul aparițiilor editoriale din Orăștie, egalează sau chiar întrece numărul publicațiilor din întreg județul.
Materializează această lucrare, în condiții grafice de excepție, visul, ambiția și realizarea unei administrații locale capabile să reunească cea mai bună echipă de redactare a monografiei. Dascăl dăruit, viceprimarul Ovidu Hendrea, alături de Profesorul Liviu Lazăr, cercetător științific de prim rang, au coordonat strălucit redactarea acestei scrieri monumentale adunând în jurul lor o echipă, pe cât de eterogenă pe atât de eficace și productivă. Angela Cerean, Călin Cornea, Felicia Găliceanu, Marcel Oncu, Livia Magina, Cristian Roman, Daniela Șendroiu, Eugen Turdean și Narcis Terchet au fost cei care au reușit să scoată Orăștia din uitare și să aducă la viață, lucruri neștiute, informații neprețuite și memorabile fapte nemuritoare.
Primarul Ovidiu Bălan lasă ceva valoros în urmă. Este unul dintre visele sale, devenite realitate, alături de multe altele aducând prospețime pentru posteritate, punând stavilă solidă în calea timpului care se scurge și asta pentru că această scriere monumentală dă valoare istoriei, iar istoria va da valoare acestei monografii.
