Vladimir Brilinsky

Total Post: 70

COȘMARUL DE TREI DECENII, RĂUL CEL MAI MIC

COȘMARUL DE TREI DECENII, RĂUL CEL MAI MIC

O, ce veste minunată! Am scăpat de răul cel mai mare. Am scăpat de „dușmanul poporului”, de „neguțătorul rus”, am scăpat de „suveranistul daco-get” , de „Mesia din Mercedes” și de toate bazaconiile puse în cârca unei marionete trase cu cheia de nu se știe cine. Și cu ce-am rămas? Ia ghiciți?!

 Am rămas cu răul cel mai mic. Da, ăla cu care ne-am obișnuit de la Iliescu încoace, ăla pe care iobagul român este nevoit să-l aleagă din neghina care a năpădit viața politică autohtonă.

Interzicerea candidaturii lui Georgescu de către o instituție eminamente politică, numită exclusiv pe criterii politice și care răspunde soldățește comenzilor politice, a fost creația laboratoarelor în care se fac și se desfac ițele de 30 de ani.

Aceiași bătrâni, odinioară tineri lupi politici, pe care toți îi cred trecuți pe linie moartă, fac strategiile și ticluiesc planuri pentru ca nimic să nu se schimbe în primenirea unei clase politice îmbâcsite. Sunt aceiași, Hrebenciuc, Blaga, Rușanu, Falcă, Stoica, Stolojan, Barna, Oprea și mulți alții care, cu un real talent de păpușari, pun președinți, prim miniștrii, directori, fac și desfac guverne, după bunul lor plac. Îi desparte ceva? Nimic! Că unul se numește PNL și altul PSD sau UDMR sau USR, aluatul este același iar învârtelile trebuie să funcționeze pentru bunăstarea lor și a intereselor negociate la un pahar. Gâlceava lor de la televizor e doar una de bâlci pentru că diminețile îi găsesc pupându-se în Piața Independenței pentru succesul de a mai prosti o dată și încă o dată pe bietul cetățean turmentat.

Mai bine mi-aș fi tăiat o mână decât să-l fi votat pe Georgescu, dar absența lui mă lasă cu buzele umflate. Ce ne-a rămas de ales? Evident, conform obiceiului vom alege răul cel mai mic. Da dar care-i ăla? Eu cu cine votez, zice cetățeanul turmentat, nu de țuică, rom sau vodkă, ci de harababura politică din jurul lui, harababură care îl sufocă și nu poate scăpa de ea.

Îl aleg pe Crin Antonescu, o ciorbă care a stat la frigider 10 ani, acum reîncălzită și ornată cu ceva pătrunjel proaspăt, așa, de găteală și cu o țuică rece alături, ca de obicei?

Îl aleg pe Nicușor Dan care, matematician de clasă, se dă independent dar ciocăne pe la ușile partidelor care, dacă se deschid încep, negocierile generatoare de viitoare compromisuri și trocuri mizere.

Îl votez pe Funeriu un intelectual de marcă, bun ministru la învățământ, dar lipsit de notorietate, total necunoscut la Băicoi, la Spermezeu sau la Mădulari?

O aleg pe Lasconi care, din păcate, după un parcurs bun, la primele alegeri, a greșit linia și a pierdut trenul care putea să o ducă la București, rămânând pironită pe peronul gării din Câmpulung?

Sau poate îl aleg pe Pinocchio, fost șef al unuia dintre cele mai corupte guverne, alias Victor Ponta, care pare de neînțeles cum nu s-a săturat de atâta „Puie-Monta” aruncată în față ca niște zoaie ale disprețului din campania trecută.

Sau, mai bine îi aleg pe unul dintre cei doi clovni.

Să îl aleg pe George Simion, fost șef de galerie de fotbal, posesor al unei  culturi adecvată tribunelor, gata să jupoaie autoritățile care nu au făcut cum și ce dorea el, după modelul din 41, în care înaintașii lui au agățat evrei în cârligele abatorului din București?

Sau mai bine o aleg pe Ana Maria Gavrilă, cea care, când răsare sau când deschide gura, pare o creație a inteligenței artificiale, un robot lozincard care turuie în englezo-română pentru a demonstra oamenilor tineri puterea ei de poliglotă.

Pe cine să votez se întreabă cetățeanul turmentat?  Aoleu!, era s-o uit pe madam Șoșoacă, cea care cu o mână își pune poalele în cap și cu cealaltă filmează cu telefonul, zbierând isteric de se cutremură geamurile. I s-au șters, oare, păcatele de la primele alegeri când același CCR i-a făcut vânt pe propriile scări ale agresivității sale de mahala? Greu de crezut că de atunci s-a spovedit și i-au fost iertate păcatele.

Și da, nimeni nu-mi spune cu cine să votez. Acum toți trag de mine, după ce 4 ani m-au lăsat să zac în cârciuma sordidă. Ce pot să fac? Mai trag o dușcă din băutura asta infectă dar care este cea mai puțin acră dintre toate, mă duc la cabină și votez răul cel mai mic. Numai că, de data asta, chiar nu știu care este răul ăla mic.

Votez și eu, ca toți ceilalți, pentru că onoarea mea de cetățean trebuie să rămână fără pată.

Votez în aceeași țară încremenită de corupție, lichelism, ipocrizie și semidoctism. 

OMUL CARE SCRIE CU LUMINĂ

OMUL CARE SCRIE CU LUMINĂ

Galeriile de artă „Forma” din Deva găzduiesc în aceste zile un regal fotografic în alb și negru, care impresionează nu numai prin originalitate, dar și prin expunerea care inundă unitar întregul spațiu expozițional. „Zona fără semnal” este producția unui împătimit al artei fotografice care știe să spună povești cum puțini dintre noi o fac.

Horea Preja este un artist fotograf plin de surprize. De fapt el este IT-ist dar, vizitând expoziția, se poate spune că meseria sa, pentru care este plătit, este pe locul 2, în dorința sa de exprimare.

Horea Preja face fotografii de mai bine de 30 de ani, dar de fiecare dată, înainte de a declanșa aparatul fotografic, el se gândește la povestea pe care o va spune odată cu imortalizarea momentului.

Horea Preja este un nonconformist al fotografiei, sfidând legile geometriei în fotografie. El nu are timp să calculeze unghiuri sau să-și plaseze subiectul pe liniile de aur. Nu are timp nici să se ferească de a plasa subiectul pe liniile moarte. Știe asta dar nu-l interesează. El vrea să spună povestea cu orice preț, uneori intrând cu bocancii în regulile încadrării în fotografie.

În contra partidă, artistul se dovedește a fi maestru în a se juca între lumini și umbre, cum puțini o pot face. Fotografia lui nu este una deloc simplă. Dacă numele de fotografie vine dintr-o alăturare de cuvinte grecești, „photos” care înseamnă lumină și „graphos” care înseamnă scriere sau desen, atunci Horea Preja dă sens acestui termen. Sacrificând reguli, fotografia lui respiră deopotrivă a viață dar și a moarte. El scrie cu lumina, cum puțini o pot face.  Și mai scrie ceva, acest curajos al artei fotografice. El scrie o veritabilă istorie. Subiectul principal al expoziției este „omul”. Omul acela izolat, dintr-un motiv sau altul, departe de tehnologie și de bunăstare, omul acela dintr-un habitat care dispare puțin câte puțin, de la an la an, omul acela care, în curând,  va fi istorie. Ipostazele, în care Horea Preja surprinde subiectul, fac parte din viața oamenilor depărtați de civilizația urbană, plină de o tehnologie mereu în evoluție și de o viață cotidiană inundată de beneficiile secolului XXI.

Un lucru frapează la fiecare fotografie care decorează impunător și solemn „Galeriile Forma” din Deva. În fiecare lucrare expusă îl vezi pe autor cu stilul său inconfundabil și cu povestea mai tristă, mai veselă sau mai sobră pe care o spune. Dacă îți lași imaginația să zboare îl vezi acolo, ascuns în dosul unui copac, sub un șopron, în zăpadă până la genunchi, într-un colț de casă insalubră sau în fața morții, discret fără să aranjeze, fără să deranjeze, fără să regizeze, doar dornic să spună o poveste. Cui? Tuturor celor care au curiozitatea să privească opera unui nonconformist clasic, plin de dragoste față de fotografie, a unui narator de excepție care folosește desenul și lumina.

Horea Preja nu se sfiește să recunoască realitatea actului său artistic, asumându-și riscul de a fi criticat, deopotrivă bucurându-se de aprecierile celor ce se încumetă să-i privească și să-i înțeleagă opera:

„Zona fără semnal” este un proiect personal pe care l-am dezvoltat în ultimii câțiva ani, pornind de la un gând mai vechi și stăruitor de-al meu…

Un gând firav, ce insista să se concretizeze cu fiecare experiență pe care eu o trăiam, în medii mai aparte. Acele medii care încă frizează dogmele contemporane legate de normalitate: cu oameni mai puțin dependenți de telefon, televizor sau calculator, de gadget-uri și de internet.

Cu alte cuvinte, „Zona fără semnal” este o poveste vizuală care mi-a fost, încă de la început, foarte evidentă cu ochiul liber. De aceea am și ales să scriu această poveste cu lumină, adică fotografic.

În acele medii mai aparte, în care pașii m-au purtat – fie că e vorba de comunități monahale sau bisericești, de zone locuite de rromi sau de sate izolate și sărace – am simțit că există subiecte mai interesante și fotografic, mult mai atractive decât în zonele în care device-urile sunt omniprezente, în viața de zi cu zi.

„Zona fără semnal” reprezintă astfel normalitatea unei lumi care apune.”

Horea Preja

ATENTAT MAFIOT SAU DIVERSIUNE ÎN BISERICĂ

ATENTAT MAFIOT SAU DIVERSIUNE ÎN BISERICĂ

Un eveniment ca în filmele cu mafioți, în Bihor. Mașina preotului Ciprian Mega a fost incendiată în condiții suspecte, la prima vedere. Ciprian Mega este, totodată, controversatul regizor al filmului „21 de rubini”, prezentat la un festival în Moscova. El susține, cu argumentele sale, ideea atentatului. Oamenii legii sunt de altă părere, atunci când vine vorba de incendiul care a cuprins mașina. Pe de altă parte, Ciprian Mega este acuzat că își înscenează  tot felul de scenarii și nu doar de acum.

În data de 5 februarie, Marius Marian Șolea, consilier la Secretariatul de Stat pentru Culte, apropiat al preotului Ciprian Mega din Oradea, a anunțat că în noaptea zilei în care au fost canonizați mai mulți sfinți din BOR, a avut loc un atentat prin care conducerea Episcopiei Oradea a pus în pericol viața lui Ciprian Mega și a altor preoți care au vrut să depună mărturie despre presupuse fapte de homosexualitate ale Episcopului Sofronie Drincec. Pe pagina sa de Facebook, Marian Șolea îmbrățișează ideea atentatului:

„Pe drum, în noaptea care tocmai a trecut, cei doi urmau să se întâlnească, în zona localității Ştei, cu doi preoți care veneau cu alte probe și documente care conțineau parte din experiențele personale cu ierarhia Bisericii. Doar pronia divină a făcut ca părintele Ciprian Mega să lase mașina parcată pe marginea drumului, într-un refugiu, și ambii să se urce în mașina cu care veniseră ceilalți doi preoți, pentru a merge la o benzinărie/cafenea să stea de vorbă. S-au îndepărtat doar câțiva kilometri, nu mai mult de 20-25 km, căutând o unitate deschisă la acea oră, după miezul nopții. Exact în acest timp a avut loc explozia, cu distrugerea în totalitate a tuturor geamurilor (element important pentru ca instituțiile statului să nu înceapă să ne spună că a fost doar o incendiere). Mașina, Mazda 5, a fost în totalitate mistuită de flăcări”.

La prima vedere pare cusut cu ață albă să-ți lași mașina în miez de noapte și să cauți cu altă mașină, la 20 de kilometri, un loc unde se poate bea o cafea, timp în care „mafioții episcopiei” să te fi urmărit și să ți-o incendieze. 

Aceeași știre, care ulterior s-a dovedit a ridica semne de întrebare, a fost prezentată de mai multe persoane și publicații care susțin afirmațiile, încă nedovedite, ale preotului orădean Ciprian Mega. Dintre cei care îl susțin în afirmații pe preotul Mega amintim, pe lângă Marius Șolea, și pe Iulian Capsali și R3Media.

Ulterior, o anchetă derulată de procuratură, poliție și pompieri a constatat că acuzele de așa-zis atentat sunt mincinoase. Cauza incendiului a fost de natură tehnică. Totul a pornit de la instalația electrică a mașinii. Conform comunicatului oferit de locotenent colonel Camelia Roșca, din cadrul ISU Bihor, aflăm că „Mașina a început să aibă un miros urât în timp ce preotul Mega conducea între localitățile Beiuș și Ștei, aproape de Păntășești și la puțin timp a fost înconjurată de fum, după care a fost cuprinsă de flăcări. Pompierii au fost anunțați la puțin timp după miezul nopții, iar mașina a fost avariată în totalitate”

Deși rezultatul anchetei a fost dat publicității a doua zi după eveniment, acuzatorii atentatului au evitat să publice și varianta oficială a autorităților competente.

Preotul Eftimie Mitra, orădean de origine, duhovnicul Schitului ”Sfinții Români” din Grădiștea de Munte, în apropiere de Sarmizegetusa Regia, îl cunoaște pe Ciprian Mega de peste 20 de ani. Acesta spune că nu e prima data când mașina lui Ciprian Mega are probleme la instalația  electrică:

 

Ciprian Mega

“În urmă cu aproximativ doi ani, Ciprian mi-a trimis câteva poze cu mașina fumegând, spunându-mi că cineva vrea să îl intimideze pentru că urma să lanseze filmul «21 de rubini». Pozele mi le-a trimis cu scopul de a le face eu publice. Firesc că nu le-am publicat. Cunoscându-l, mi-am dat seama că vrea să mă folosească pentru a se victimiza public și pentru a-l denigra pe episcop. Nu m-am lăsat băgat în jocul lui. Îi place mult să iasă în evidență cu chestiuni de senzație, mai ales atunci când apare ca victimă sau ca om important. De fapt, și atunci, ca și acum, cauza era un defect al mașinii și nicidecum un așa-zis atentat ca în  filme, așa cum obișnuiește el să prezinte totul. Are o imaginație de regizor fantezist, pe care o pune în practică și în viața de zi cu zi, în funcție de interesele lui personale. Il cunosc foarte bine. Știe să se joace ușor cu mințile oamenilor, pentru a-și atinge scopurile”.

 

Preotul Mitra a păstrat convorbirea pe WhatsAp cu preotul Mega, făcând și captura de ecran, pe care le păstrează, dar nu le face publice deoarece legea nu permite publicarea convorbirilor personale. Dacă va fi nevoie le va oferi organelor competente și oricui ar dori să le vadă, cu respectarea legislației în vigoare.

Referitor la așa-zisele probe arse în incendiu, se pare că totul este doar o poveste, o regie ca-n filme. De câțiva ani preotul Mega susține că episcopul Sofronie Drincec ar fi homosexual. Cert că pe această temă s-a pornit un scandal pe rețelele de socializare dar faptele încă nu au fost dovedite de către Ciprian Mega. E doar un scandal întreținut artificial, din câte se pare.

Hunedoreanul.info a cerut telefonic și un punct de vedere al episcopiei de la Oradea. Răspunsul a venit din partea unui preot și a fost cât se poate de scurt: “Nu ne interesează ce spune domnul Mega și cei din gruparea lui. E problema lui ce afirmații face. Pentru aceasta există organe competente, atât de stat cât și bisericești, care să cerceteze situația creată”.

Referitor la episcopul Sofronie, preotul Mitra spune:

„Nu vreau să-l apăr pe episcopul de la Oradea. Nu merită asta din partea mea, dar aici nu e vorba de persoana lui Sofronie, ci de unitatea Bisericii. Știu că Ciprian pregătește o schismă cu telecomandă de la Moscova. Pentru aceasta, serviciile care-i stau în spate, l-au pregătit de când era în Cipru. În România a fost impus, iar datorită vulnerabilității unor ierarhi, a ajuns la Oradea. Nu e momentul, deocamdată, să intru în detalii, dar va veni probabil și vremea aceea. I-am cerut să rupă legăturile cu masoneria, dar a refuzat. Înțeleg că s-a lansat în cinematografie cu sprijinul masonilor dar în situația asta, cu mine, nu mai poate fi loc de prietenie. Există un curent suveranist de tip New Age, cu multiple ramificații, în care e implicat și Ciprian Mega. E o mare înșelătorie această atitudine a lui Ciprian Mega”

ROMÂNII ÎNTRE HREBENCIUC ȘI GEORGESCU

ROMÂNII ÎNTRE HREBENCIUC ȘI GEORGESCU

Ați văzut această fotografie? Este cea mai horror fotografie a ultimilor 30 de ani. Este, de fapt, traducerea corectă a unei stări a răului general care s-a perpetuat din ‘90 încoace. Această fotografie este un vomitiv eficient pentru mare parte dintre români.

Călin Georgescu este un FAKE veritabil. El este omul care știe să-și ascundă sub morga de intelectual rasat și sub carisma lui falsă toată viclenia acestei lumi. Abilitatea lui de a suci mințile este una remarcabilă. El este de fapt, victoria inteligenței artificiale asupra inteligenței umane. El este un șarlatan perfect, așa cum mulți au apărut ca ciupercile după ploaie de când suntem liberi să ne exprimăm. Ancorat într-un New Age după chipul și asemănarea lui, cu o doctrină scrisă pe genunchi, prezidențiabilul nostru câștigă adepți de câte ori deschide gura. Nu contează ce zice, ci cum le zice. „Combate bine” spunea un personaj caragielean. Georgescu apare aidoma unei păpuși vorbitoare, Matryoshka, pe care de câte ori o deschizi dai de altă păpușă care se multiplică și ea, la rândul ei și la fiecare deschidere auzi câte o gugumănie. 

El se înfățișează oamenilor ca un preot mesianic. El le știe pe toate iar adevărul absolut stă dosit după batista decorativă de la piept.

Multă lume râde de el, izolându-l în sfera patologicului, doar că el a devenit un însămânțător, într-un ogor deosebit de fertil care se numește România.

Tema cu care se iese în întâmpinarea balaurului cu șapte capete este total falsă. Georgescu nu-și adună adepți doar din acei gură cască de pe Tik Tok. În toate păturile sociale și la toate nivelele intelectuale există oameni care înghit spusele sale, chiar și în vârful elitismului românesc.

De regulă, mai bine de jumătate de români nu-și aleg președintele. Stau la televizor, mănâncă semințe și comentează, lăsând pe alții să meargă la urne. Bine, excepție făcând Iliescu, cel care a reușit să scoată din casă un procent mai mare. De data asta, dintre mâncătorii de semințe, mulți vor merge la vot, fie să-l dea jos, fie să-l sprijine pe suveranist.

Dar, pentru că totdeauna există un dar, Georgescu mai este ceva. Georgescu este o sumă. Este suma nemulțumirilor, a frustrărilor, a privațiunilor, a umilinței și a degradării la care au fost supuși românii. Acei români care s-au săturat de hrebenciuci, de iliești,  de ciuci, de ciolaci, de turcani, de drăgnești, de bogdani, de fluturi, de iohaniși, de vasilești și de popești, de orbani și câți și de tot ce a însemnat întreaga clasă politică de după 90, vor altceva. Oamenii sunt la capătul răbdării. Vor să schimbe, nici ei nu știu bine ce, dar vor să schimbe. Nu contează că sunt gata să dea cu piciorul la ce s-a clădit bine în trei decenii în România și nu contează dacă începe războiul sau nu. S-au săturat de minciuni, de șarlatanii, de promisiuni, de suta de lei a lui Ceaușescu, de hoți și delapidatori (gen Nordis) s-au săturat să fie călcați în picioare și nebăgați în seamă de nimeni. S-au săturat de tăcerea de dincolo de zidurile Cotrocenilor de unde răzbate doar sunetul unei cucuvele bolnave. Ce contează care cizmă se va instala pe gâturile românilor, rusească, americană sau chineză? Tot un drac. Acum schimbăm, nu judecăm. Pe ăștia nu-i mai vrem!

Fotografia de mai sus spune multe. Ciolacu, cel care promite marea cu sarea și schimbarea cu bunăstarea, este alături de probabil cel mai mare sforar politic pe care România l-a avut. El făcea și desfăcea cum dorea. El este expresia unui jug care a apăsat demnitatea românilor ani la rând. Ciolacu vrea schimbarea. Alături de același panglicar pușcăriaș care odată scăpat de răcoarea Jilavei trage sforile din umbră, sau de acasă, online, cum e la modă? Facem schimbare dar de Satana eu nu mă lepăd este mesajul din dosul fotografiei. El este continuitatea răului în viața politică autohtonă, rău care le stă, de mult timp în gât românilor. Oare ce este așa de greu de înțeles? Și atunci cine să mai creadă că cei din coaliție vor lucra cu mâinile pe masă de acum încolo? Luând lumină de la Hrebenciuc, niciodată nu se va schimba ceva.

Până una-alta, cetățeanul Georgescu are drepturi depline, prevăzute în Constituție. Dreptul de a alege și de a fi ales nu i-l poate lua nimeni, cu atât mai mult dreptul de a se exprima. Dacă magicienii din penumbră nu au pregătită lovitura de grație pentru războinicul luminii și dacă oferta coaliției rămâne o ciorbă reîncălzită, după ce a stat 10 ani la frigider, vom avea șansa ca la poarta Cotrocenilor să poposească un călăreț pe un cal alb, care va face schimb de ștafetă cu cel mai infatuat și mai arogant om politic român de la Burebista încoace.

DOLIU ÎN PATRIMONIUL ROMÂNESC

DOLIU ÎN PATRIMONIUL ROMÂNESC

Se poate spune fără nicio exagerare că furtul din Olanda al artefactelor reprezintă unul dintre cele mai negre momente pentru patrimoniul României, poate cel mai negru de la pierderea tezaurului de la Moscova. O adevărată zi de doliu pentru cultura și moștenirea noastră.

Fără a avea puterea și intensitatea valului politic actual, jaful din Olanda stârnește totuși controverse pe cât de logice – unele, pe atât de puerile – altele.

Patrioți de conjunctură, saltimbanci care-și pun o căciulă dacică pe cap și răcnesc lozinci pro sau contra, bătători de taste, părerologi-doctori în toate – de la fotbal la agricultură, de la politică la patrimoniu, gospodine revoltate, cu poalele în cap și nu în ultimul rând specialiștii care emit pe bună dreptate adevăruri de valoare, toate aceste categorii clocotesc în cazanul furiei stârnite de mișelia fără seamăn.

Alarmiștii care se tem de topirea lor grabnică și care îndeamnă autoritățile să acționeze (ei formează cel mai mare grup) ar trebui să știe că așa ceva nu se va întâmpla niciodată.

Citând-o pe Barbara Deppert Lipitz, părintele științific al brățărilor dacice, aflăm că „Niciun traficant de artefacte de patrimoniu nu este prost. Niciunul nu ar topi o piesă de o valoare istorică uriașă pentru a face două sau trei mai mici pentru că toate la un loc nu ar valora cât originalul”.

Furtul nu a fost făcut de țigani căldărari, dornici de „haur„ pentru confecționat ghiuluri și lănțișoare, ci de hoți specializați care lucrează la comandă, punctual, la comanda unor colecționari extravaganți dornici să se le admire, acolo, în turnurile lor de fildeș, departe de ochii muritorilor de rând.

Pe de altă parte, cei revoltați de trimiterea lor în afara țării, trebuie să știe că astfel de expoziții temporare în afara țării au mai fost și poate că vor mai fi, dacă învățăm ceva din ce am pătimit. Legăturile României cu exteriorul nu sunt doar în târguri și spectacole folclorice, ci și în expunerea culturii patrimoniale. Fără aceste acțiuni, publicul larg din afara granițelor ar rămâne cu viziunea asupra unui popor balcanic, rupt în fund, plin de țigani, de vânzători de copii, de mineri și de hoți. Cultura nu are granițe. Ea trebuie să circule. Și România a găzduit, la rândul ei, expoziții internaționale mult mai valoroase din punct de vedere pecuniar și rezultatele au fost pe măsură. Nu s-a întâmplat nimic rău. Aceasta nu este prima ieșire a aurului antic din țară. Au fost remarcabile expoziții în Italia sau Spania, bine organizate, securizate la maxim care au adus numai bine României și culturii ei.

Rămâne de văzut cum s-a ajuns ca expunerea din Olanda să fie găzduită de un muzeu oarecare, dintr-un orășel, cu un public relativ redus. Rămâne de văzut cine au fost curatorii expoziției și câte dintre prevederile legale au fost încălcate sau ignorate. Reglementări există prin legi și ordonanțe dar uneori se lucrează după ureche.

Rămâne să fie puse întrebări de către cine trebuie și să se afle răspunsuri de la cine este obligat să le dea dar dincolo de toate acestea jaful din Olanda este o colosală tragedie.

Acest jaf este suma prostiilor și a bâjbâielilor unui stat care se dovedește, tot mai mult, impotent în privința patrimoniului.

După succesul repatrierii artefactelor de aur din Munții Orăștiei, din anii 2000, statul român s-a culcat pe o ureche. Echipa din jurul procurorului Augustin Lazăr și-a făcut datoria, echipa poate să dispară pentru că începuse să deranjeze persoane și interese. Așa au dictat diriguitorii vremii.

Efemeri politruci, ultimii opt miniștri de interne, înconjurați și consiliați de trepăduși și birocrați incapabili, au făcut ce au făcut și au trecut pe linia a doua poliția de patrimoniu. Apoi, încet dar ritmic, a urmat linia a treia, linia a patra iar acum o găsim pe linia moartă asemenea unei locomotive ruginite care nici măcar nu mai pufăie.

Statul român nu a învățat nimic din ce s-a întâmplat în Munții Orăștiei și în alte locuri din țară, în anii 90 -2000. Cei în drept, aflați la conducere, s-au mulțumit să combată efectul și nu cauza. Au recuperat sau au răscumpărat, după caz, artefactele furate, și-au făcut poze lângă ele, au tăiat panglici, au făcut filme și gata. Dar cauza a rămas, asemenea unui cancer incipient, care, rapid și necontrolat, s-a transformat într-o tumoare malignă aproape imposibil de extirpat, așa cum se constată în Munții Orăștiei, acolo unde fenomenul braconajului arheologic a căpătat dimensiuni însutite față de anii de tristă amintire. Mai mult, statul român nu a reușit să învețe că un sistem mafiot nu se poate dezvolta decât cu complicitate cu habarnism sau cu nepăsare. Consecințele se văd acum.

Acum ne dăm cu capul de pereți, că nenorocire s-a abătut asupra noastră dar nu vedem tumoarea care crește ritmic.

Protocoalele, bine chibzuite la vremea respectivă, dintre Ministerul Culturii și cel de Interne, au fost ignorate și abandonate. Ele puteau reprezenta scut solid în fața acestui jaf, dacă erau puse în aplicare. Codul patrimoniului este un depozit de praf într-un sertar.

  • Căutătorii de comori zburdă liberi în situri.
  • Reglementarea clară a detecției de metale este un vis prea îndepărtat.
  • Granițele sunt deschise, traficul de patrimoniu nesupravegheat, deci trăiască Schengenul!
  • Direcțiile de cultură au devenit, în marea lor majoritate, depozite de sinecuri și de politruci de diferite naționalități.
  • Politicienii sunt preocupați de voturi și de promisiuni deșarte, nicidecum de soarta patrimoniului. Ba mai mult, sunt unii tembeli care spun că muzeele și patrimoniul nu sunt o prioritate.

Să ne gândim numai că suratele brățărilor stau cuminți în vitrinele Muzeului Național de Istorie, o clădire cu risc seismic ridicat, la care se lucrează de decenii și nu se mai sfârșește. Oare nimeni nu se gândește că un seism, ar putea face din întreg patrimoniul un morman de moloz? Nu, pentru că asta nu reprezintă o prioritate.

Oameni de bună credință, arheologi, muzeografi, istorici, restauratori atrag mereu atenția asupra pericolelor dar ei strigă, ei aud. Nimeni nu-i bagă în seamă. Ei nu sunt o prioritate pentru guvernanți care nu înțeleg că din poziția pe care ar trebui să o aibă față de patrimoniu ei ar trebui să fie guvernați de specialiști de bună credință, nu să guverneze haotic într-o lume tot mai haotică.

În concluzie, desființarea poliției de patrimoniu reprezintă un atentat la siguranța națională și este principalul factor favorizant al acestui dezastru. Probabil că această lovitură de ciocan în moalele capului, primită de către România, va reuși să îndrepte prostiile, nedreptățile, mișeliile și greșelile, aducând acea primenire mult așteptată, în protejarea patrimoniului.

DRAGOSTE DE COPIL

DRAGOSTE DE COPIL

Atunci când între coperțile unei cărți se strâng laolaltă, sensibilitatea Doamnei, dascăl cu har, franchețea și noblețea unui tată mucalit și duioșia fără seamă a unei mângâieri de mamă,  pentru a răspândi în lume născute priveliști ale unui copil care pășește în primăvara vieții emoția te copleșește.

Darius Avram Barbu este un adevărat pui de dac, unul real, netrucat și nevopsit care calcă pe urmele tatălui său, asemenea unui pui de urs ce-și urmează fără abatere părinții, prin pădurile vieții.

Marius Barbu este probabil cel mai dedicat renactor din câți există la noi chiar și în această perioadă de inflație dacică. Când tot felul de saltimbanci schimonosesc în manifestări politice portul și obiceiurile dacilor, când un pilaeus (căciulă dacică) a devenit certificarea dacică pentru tot felul de exaltați, de vrăjitori, de guru sau derbedei, Marius Barbu își vede de ale lui, cu autenticitate, punând istoria dacilor sub migăloasa lupă a arheologiei experimentale. De aici și „micul dac” titulatură „pe bune” acordată urmașului acestui om dintr-o bucată.

Darius Barbu este fruct al iubirii dintre Mihaela și Marius sau, mai pe înțeles, dintre Asella și Daos, două personaje din lumea dacilor care au prins viață datorită voinței și priceperii celor doi. Pe lângă faptul că e tobă de istorie, sorbind cu ochii și furând cu mintea din cunoștințele tatălui său, Darius are o calitate uriașă. Este un cugetător mucalit, cum rar se poate întâlni, la vârsta lui. El este producător de perle. Nu le caută pentru că ele izvorăsc, fără încetare, din sufletul său neîntinat și din mintea sa strălucită.

Și atunci, părinții s-au gândit că e păcat ca perlele scoase la lumină de Darius să se prelingă nebăgate în seamă pe valea Vulcezului și s-au hotărât să le strângă între coperțile unei cărți.

„Perlele copilăriei” apare la editura Argonaut ca un uriaș cadou făcut celor care mai știu încă să râdă, care mai știu să cugete și care mai știu să verse lacrimi de emoție profundă.

Cartea nu este o înșiruire de poante sau de filozofii copilărești, cum pare la prima vedere, ea putând fi citită într-o oră căci nu o lași din mână până nu dai ultima filă, doar că, a doua zi, te repezi din nou la ea ca la o prăjitură apetisantă și o deschizi și o recitești, literă cu literă, încercând să pătrunzi în tainele vorbelor sale, să le înțelegi și să te minunezi cum un copil de numai 11 ani a acumulat atât.

 

La sfârșit nu mai ai nicio nedumerire. Înțelegi tot. Înțelegi, în primul rând, că Darius este vlăstar dintr-o familie fericită, o familie care i-a permis și l-a încurajat să gândească liber. Înțelegi că un copil care nu are ca prioritate tableta sau telefonul poate gândi liber. Și mai înțelegi că acolo unde sălășuiește dragostea e tot timpul primăvară și ți-e bine sub soarele care mângâie oamenii care se iubesc.

Una peste alta, această cărticică îți alungă foamea, plictisul, sughițul, dorul de ducă, visele negre și tristețea. Darius are 11 ani. Peste alți 3 va fi adolescent dar perlele lui vor continua să răsară și vor rămâne pentru totdeauna în sufletele celor ce-l înconjoară cu dragoste și a celor care s-au încumetat să deschidă paginile unei astfel de comori.

Și de ce nu, putem spera că o nouă carte va fi zămislită, cu alte și alte perle ale unei copilării fericite.

REGAL MUZICAL LA DEVA

REGAL MUZICAL LA DEVA

Dobondi Art a devenit fără îndoială o adevărată instituție de cultură care surprinde tot mai mult și tot mai valoros publicul dornic de un act artistic de calitate. A devenit deja tradiție ca, la fiecare început de an, Dobondi Art să organizeze câte un concert de excepție.

Anul acesta publicul devean va fi răsfățat cu un adevărat regal muzical în care vor performa două laureate ale concursului George Enescu. Sub denumirea „Stradivarius New Year’s Concert” publicul devean este invitat să asiste la un eveniment remarcabil.

„Asociația Dobondi Art vă invită să păstrați tradiția și să începeți anul cu un concert extraordinar, într-o atmosferă plină de eleganță, emoție și rafinament cultural. Cu fiecare ediție, acest eveniment a devenit o celebrare a artei autentice, iar anul acesta, în premieră absolută, vom surprinde publicul meloman prin prezența a două artiste excepționale: violonista Mayumi Kanagawa, cântând pe o vioară Stradivarius din 1725, și pianista Diana Ionescu vor oferi publicului o seară de neuitat” spune Simona Dobondi, organizatoarea evenimentului.

Violonista japonezo-americană, în vârstă de 31 de ani, Mayumi Kanagawa, a câștigat Concursul Internațional „George Enescu” la secțiunea Vioară – ediția 2024, dar și Premiul special „Ștefan și Valentin Gheorghiu” pentru cea mai bună interpretare a unei Sonate de George Enescu.

Este laureată a Concursului Ceaikovski, din 2019, de la Moscova, și medaliată cu argint la concursul Long-Thibaud Crespin, din 2018, de la Paris, afirmându-se ca o solistă și interpretă de muzică de cameră versatilă și rafinată. CD-ul său de debut, „Recital”, cu pianistul Giuseppe Guarrera, a fost lansat în Japonia, în februarie 2023, fiind aclamat de critici, iar în 2024 a primit premiul „Fresh Artist” din partea Nippon Steel. În același timp, Mayumi Kanagawa este ambasadoarea noului proiect „Ribbon” al El Sistema Japonia, care oferă instrumente și educație muzicală copiilor din sistemul de plasament. Din octombrie 2023, predă și la Hochschule für Künste din Bremen.

În prezent, Mayumi cântă pe vioara „Wilhelmj” Antonio Stradivari din 1725, pusă la dispoziție cu generozitate de Nippon Music Foundation. Sunetul inconfundabil al unei viori Stradivarius și profunzimea muzicii clasice vor adăuga o notă de noblețe acestui concert, amintindu-ne că frumusețea și excelența pot deveni repere pentru anul ce urmează.

Pianista Diana Ionescu este câștigătoarea Marelui Premiu al Concursului Internațional ”George Enescu” la secțiunea Pian-ediția 2001 și ultimul pianist român care a reușit această performanță.

A fost distinsă cu Premiul Alexis Weissenberg și Premiul EWLE al Radioului Elvețian pentru Mozart Best Live Recording, Premiul II la Missouri Southern International Piano Competition SUA și Concursul Internațional Lory Wallfisch, Glass Sellers Trophy și Premiul I la Romantic Piano Competition Londra, cât și cu Diploma Ambasadorului pentru servicii aduse culturii românești în străinătate.

Născută la Câmpina într-o familie de muzicieni, Diana a fost crescută în filozofia sunetului unic al Corului Madrigal, fondat și condus de unchiul său, Marin Constantin. Artista se bucură de o activitate internațională intensă ca solistă, muzician de cameră, pedagog și director de festival.

“…sclipiri de virtuozitate și temperament à la Martha Argerich… momente magice care aduc aminte de Maria Joao Pires în momentele ei cele mai intense. (…) A fost un raport cameral între solistă și orchestră care ne-a amintit de Nigel Kennedy, în momentele lui cele mai bune” –  sunt aprecieri ale Classical Source pentru Diana Ionescu.

Evenimentul va avea loc în data de 19 ianuarie, orele 18, la Teatrul de Artă Deva, fiind  organizat de către Asociația Dobondi Art cu sprijinul generos al sponsorilor:

AVIS 3000, Asociația DEPA, Jos Pălăria – Cafenea dependentă de cultură.
Partener media: Glasul Hudedoarei
Partener locație: Teatrul de Artă Deva

GLASUL ROȚILOR DE TREN, DIN NOU, PE VALEA REGILOR

GLASUL ROȚILOR DE TREN, DIN NOU, PE VALEA REGILOR

A fost odată, pe vremea când pădurea era exploatată cu limpezime la cap, de către profesioniști desăvârșiți, când  teroriștii de mediu erau la stare de embrion și când urșii nu erau deranjați de zgomotele drujbelor, o cale ferată îngustă. I se spunea CFF adică Cale Ferată Forestieră.

Începea de la Orăștie și ajungea la poalele Sarmizegetusei Regia. Pe calea ferată îngustă, circula un tren care pleca cu noaptea în cap de la Orăștie și ajungea pe la ora 10 la destinație. Până seara se încărcau pe vagoane bușteni din exploatările de pe coastele Godeanului, și de pe Valea Albă, acolo unde se tăia la ras și unde în anul imediat următor se planta, rațional și economic.

Trenul forestier care trecea prin 8 halte și o gară făcea parte din viața oamenilor din Munții Orăștiei.  Anineș îi spunea gării și acolo era toată infrastructura feroviară necesară. De la acar la șef de gară de la mecanici de depou la fochiști. Totdeauna trenul avea două vagoane pentru localnicii, cei care urcau acasă, sau pentru muncitorii de la minele de uraniu. Treptat, trenulețul care se mișca anevoie pe pantele Văii Grădiștei, șuierând pentru a goni animalele sălbatice de pe terasament, a devenit o atracție pentru turiștii care se urcau, de dimineață, pe platformele trenului pentru a ajunge în capitala dacilor.

Mai urcau, vara și toamna, culegătorii de ciuperci sau de fructe de pădure, care se întorceau pe înserat cu gălețile pline de bunătățile culese de pe coastele Godeanului și a Muncelului. Zeci de oameni umpleau dimineața platformele trenulețului în fiecare vară iar la coborâre se înghesuiau pe unde apucau, pe lemne sau pe platformele dintre tampoane. Pe calea ferată îngustă circula și o mașină Volga, blindată, care fusese folosită de Ana Pauker, fost ministru de externe comunist al anilor 50. Pe parbrizul mașinii și pe laterale se vedeau urmele împușcăturilor de pe vremea când România își căuta încă identitatea.

Linia ferată forestieră părea ca ceva a locului iar turismul, de la an la an, creștea simțitor. Pe timpul verii, noi vagoane platformă completau garnitura trenulețului al cărui locomotivă pufăia ritmic  urcând pe valea regilor. Năvalnicele ape ale Godeanului, ale Văii Albe și mai ales ale Văii Rele dădeau an de an bătăi de cap terasamentului trenului care pufăia zilnic pe cărările lui Decebal.

În 1978 o viitură uriașă avea să pună capăt vieții mocăniței care căra lemn la fabrica „11 Iunie” de la Orăștie, o importantă și înfloritoare activitate a vremii. O primăvară bruscă, o revărsare a apelor pe care localnicii nu o puteau asemui cu una la fel, aveau să pună capăt vieții traseului Orăștie-Sarmizegetusa, cu alte trei ramificații către exploatările din zonă. Direct din ordinul lui Ceaușescu se trece la dezafectarea întregii rețele de cale ferată care a fost urmată de tăierea unui drum forestier până la Sarmizegetusa Regia. În esență, această linie ferată forestieră a fost asumarea unui curaj al vremii. Acum ea nu mai există.

De 30 de ani există doar promisiuni ale politicienilor care, din 4 în 4 ani, au în programul lor de fraierit alegătorii angajamentul că vor reface calea ferată îngustă de la Orăștie la Sarmizegetusa.

Lucian Iambor – localnic din Sereca și proprietar al faimoasei de acum „Dacic Horses/ Drumeții ecvestre în munții dacilor” –  este un om cu adevărată inițiativă, iubește locurile dacilor și vrea să facă ceva care să dea viață întregii zone. Asocierea lui cu Georg Hocevar, un austriac bolnav de pasiunea pentru trenulețe, proprietarul societății „Cale Ferată Îngustă SRL”, a fost una de bun augur. Împreună au adus din Austria șine de cale ferată îngustă și au încropit un traseu de un kilometru și jumătate pe un tronson care, face parte din fosta linie forestieră Orăștie – Sarmizegetusa Regia, care a fost închisă în 1978, după inundații. Pe el va circula un vagon de tramvai, vechi din 1884, care la început a fost folosit în Neuchatel, Elveția. El va fi tractat de mini locomotive, diesel, din anul 1957.

„Acesta este copilul nostru, al meu și al lui Lucian Iambor, spune Georg Hocevar cel care a pus pe șine mai multe trenulețe în România. Deocamdată circulăm doar pe un traseu care măsoară, dus-întors doar 2,4 kilometri, dar am identificat posibilitatea prelungirii și vom continua demersurile pentru prelungirea acestuia”

L-am întrebat pe Lucian Iambor până unde vrea să ajungă cu trenulețul.

„Noi vrem să ajungem cât mai departe. Omul are dreptul să viseze și uneori visele se transformă în realitate. Vom face demersuri pentru a înainta atâta cât ne permite terasamentul. Desigur până la Sarmizegetusa este imposibil de refăcut traseul feroviar, dar noi dorim să înaintăm cât mai mult. Sperăm să găsim înțelegere la autorități, pentru că la urma urmei dezvoltarea turistică a zonei este în interesul tuturor.”

Inaugurarea a avut loc sâmbătă la marginea drumului spre Sarmizegetusa care este, spre bucuria localnicilor și a turiștilor, în plină reabilitare. Este aceasta o bună inițiativă a Consiliului Județean Hunedoara, care se pliază perfect cu astfel de inițiative de a dezvolta o zonă cu oameni faini și cu un potențial uriaș.

Minunea de la Sereca a fost sărbătorită cum se cuvine, cu vin fiert, cu tocăniță cu mămăligă și cu  plăcinte de la ele de acasă. Moș Crăciun vizitatorul de deliciu al copiilor și plimbarea pe traseul mocăniței au fost coroana așezată pe capul unei inițiative private, din păcate sprijinită prea puțin de către autorități.

ROMÂNIA, DE LA BUREBISTA LA JOHANNIS

ROMÂNIA, DE LA BUREBISTA LA JOHANNIS

Pe vremurile când, mai jos de Dunăre, romanii erau mânați de gânduri necurate, Burebista visa la putere prin unirea triburilor și a uniunilor tribale într-o singură formă statală, unică la acea vreme. Erau greu de convins căpeteniile triburilor răspândite de la Nistru până la Tisa și de la Pontus Euxinus până în Panonia, dar…

Se spune că Burebista a chemat la sfat toate căpeteniile de pe întinsul teritoriu și se pare că, la Costeștiul de astăzi, a organizat pe lângă întâlnirea de taină, petreceri și spectacole. Și pe vremea aia, în antichitate, era obiceiul să se ofere poporului pâine și circ.

În fața căpeteniilor venite de departe Burebista a adus în arenă doi câini fioroși care trebuiau să se bată. Și bătălia a început cu ferocitate, fiecare dintre câini dorind să-l sfâșie pe celălalt. Și când bătălia a ajuns la apogeu, Burebista a trimis în arenă un lup. Pe loc, cei doi câini au uitat de lupta lor și împreună s-au repezit spre lup pe care l-au răpus spre deliciul privitorilor.

Pilda unirii dușmanilor împotriva unui alt dușman mai puternic s-a perpetuat de-a lungul istoriei până în zilele noastre.

Chiar dacă o comparație, peste timp, între cei doi șefi de pe teritoriul a ceea ce astăzi numim România este cam forțată, amândoi au tăiat câte ceva. Burebista a tăiat viile, iar Johannis a tăiat, pentru 10 ani,  comunicarea cu poporul. Dar pilda rămâne.

Momentele dramatice care se petrec acum în arena politicii autohtone copiază cu fidelitate pilda regelui dac. De un deceniu partidele tradiționale care au hotărât soarta românilor, oferindu-le mai mult circ și mai puțină pâine, se sfâșie ca cei doi câini din poveste. În bătălia lor nu au existat scrupule, nu au existat reguli și nici bun simț. În schimb a existat grobianism, misoginism, comportament de șatră, vorbe grele și diletantism, toate garnisite cu intoleranță, corupție și hoție. În unele cazuri nu mai era mult și treceau la violență fizică.

Deci, lupta din arenă era una tensionată, gata să explodeze și – hop! – dintr-o dată apare lupul, lup dacic evident, urmat de preotesele dace, și apărați de vajnici luptători de data asta înarmați nu cu sică, falx sau arc, ci cu puști pistoale și macete. Toți își fac apariția, ieșind la lumină din misterioasele tuneluri dacice.

De fapt, ei toți erau aici, între noi, dar noi nu-i vedeam. Au crescut și s-au înarmat sub ochii noștri, dar nimeni nu-i vedea, nimeni nu-i băga în seamă.

Partidele se opresc din luptă, se freacă la ochi, nevenindu-le să creadă că a venit lupul. Și atunci, brusc, și-au adus aminte de istorie și de legende. Și-au șters balele furiei dintre ei, au răsuflat de trei ori și dă-i la luptă cu lupul pe care reușesc să-l scoată din arenă. Îl rănesc, dar nu-l omoară. Apoi, se uită unii la alții și încep să grăiască: No, continuăm lupta între noi sau o punem pe pauză și ne așezăm la masă? Cu lupul dacic nu-i de glumit. Dacă nu l-am omorât o să-și facă haita mai mare și o să ne biruie. Hai mai bine să ne scuturăm de praful bătăliei, ne lingem rănile, ne punem la masă, ne recunoaștem greșelile, împărțim halca și ne apucăm să dăm poporului mai multă pâine și mai puțin circ.

Și s-au pus la masă!

DiaMedOzon, un scut între pacient și îmbătrânire

DiaMedOzon, un scut între pacient și îmbătrânire

Medicina anti-aging, cunoscută și sub denumirea de medicină anti-îmbătrânire, este un domeniu medical care se concentrează pe prevenirea, încetinirea și gestionarea proceselor de îmbătrânire a corpului uman. Scopul principal al medicinei anti-aging este de a îmbunătăți calitatea vieții pe măsură ce îmbătrânim și de a reduce riscul sau severitatea bolilor legate de vârstă.

Cine nu și-ar dori să nu îmbătrânească sau măcar să întârzie îmbătrânirea?, am întrebat-o pe dr. Diana Morar, fondatoarea clinicii DiaMedOzon.

Dr. Diana Morar: Mulți acordă o atenție deosebită îmbătrânirii premature a pielii (vizând ridurile, celulita, vergeturile, căderea părului) și caută saloane de înfrumusețare unde să îmbunătățească vizibil înfățișarea pielii și a părului, crezând că astfel își vor păstra sănătatea. Realitatea însă arată că, atât timp cât strălucirea și flexibilitatea pielii nu vin din interior, reflectând sănătatea celulară, a țesuturilor și organelor, pot apărea bolile cronice, care demasca  un proces avansat de îmbătrânire a organismului.

Apariția bolilor cronice la vârste din ce în ce mai timpurii a determinat scăderea calității vieții și apariția dizabilităților care fac ca viața să fie o continuă luptă cu boala.

Ce fel de pacienți apelează la o astfel de medicină inovatoare și care sunt criteriile de evaluare?

Dr. Diana Morar: Evaluarea stării generale de sănătate a organismului o facem cu ajutorul consultației și investigațiilor medicale a căror complexitate poate varia în funcție de simptomatologia pacientului, chiar dacă nu i s-a identificat niciodată o boală anume.

Medicina anti-aging  se bazează pe o abordare holistică a sănătății, care include următoarele aspecte:

  • Medicina anti-aging promovează stilurile de viață sănătoase și prevenția bolilor cronice, cum ar fi bolile de inimă, diabetul și cancerul.
  • Adoptarea unei diete echilibrate, menținerea unei greutăți sănătoase, exercițiile fizice regulate și evitarea obiceiurilor nesănătoase, precum fumatul și consumul excesiv de alcool, sunt aspecte esențiale.
  • Suplimentarea Nutrițională este cea care include administrarea de suplimente alimentare și vitamine, minerale, aminoacizi pentru a corecta posibilele deficiențe nutriționale sau pentru a susține sănătatea generală și vitalitatea.
  • Uneori, putem recomanda terapii hormonale de substituție (fitohormoni sau suplimente din plante) pentru a compensa scăderea naturală a producției de hormoni care apare odată cu vârsta. Acest lucru ajuta la menținerea nivelurilor hormonilor la un nivel optim.
  •  Managementul stresului și promovarea bunăstării mentale sunt aspecte esențiale ale medicinei anti-aging.

Medicina anti-aging pune accent pe monitorizarea regulată a sănătății pentru a depista precoce eventualele probleme de sănătate. Aceasta poate include teste de laborator, examene medicale și evaluări periodice ale stării generale de sănătate.

Tratamente estetice pentru a îmbunătăți aspectul fizic, cum ar fi eliminarea ridurilor, tratamentele pentru păr sau procedurile de întinerire a pielii. Este important de menționat că medicina anti-aging nu promite să oprească complet procesele naturale de îmbătrânire, dar se concentrează pe încetinirea acestora și pe menținerea unei stări de sănătate optimă pe măsură ce îmbătrânim.

În centrul de sănătate pe care l-ați inaugurat acum un an aplicați toate aceste capitole? 

Dr. Diana Morar: La DIAMEDOZON cream un plan de sănătate personalizat, în funcție de simptomele, dar și de factorii de risc cu care se confruntă fiecare dintre pacienți și-l  discutam cu pacientul.

Aceste terapii pot în mod real să restarteze starea de sănătate. Este cu mult mai ușor să previi boala, decât să te lupți cu ea, adesea până la moarte.

Practic, ce fel de proceduri efectuați în clinica dumneavoastră? 

Dr. Diana Morar: Ozonoterapia este o terapie naturala ce oferă o abordare holistică  de a-ți îmbunătăți sănătatea si poate contribui semnificativ la calitatea vieții. Ozonoterapia este o formă de tratament care implică utilizarea ozonului medical (O3) în scopuri terapeutice. Ozonul este un gaz format din trei atomi de oxigen și are proprietăți antioxidante, antibacteriene și antiinflamatorii.

Beneficiile constau în creșterea vitalității, a nivelului de energie și a capacității de efort fizic, îmbunătățirea nutriției și a oxigenării organelor și țesuturilor, menținerea și îmbunătățirea funcțiilor cognitive, reglarea metabolismului  stimularea  imunității, îmbunătățirea funcției organelor interne, îmbunătățirea funcționării microcirculației la nivelul întregului organism, tratamentul afecțiunilor cronice, refacere rapidă, întinerirea pielii și reducerea ridurilor, bărbiei duble, celulita, acnee, reducerea ectaziilor venoase.

Una dintre principalele aplicații ale ozonoterapiei este terapia cu ozon prin infiltrare intramusculară sau subcutanată. În acest caz, ozonul este injectat în țesuturile afectate, unde acționează ca un agent stimulator, îmbunătățind circulația sanguină și oxigenarea țesuturilor. Acest proces contribuie la reducerea inflamației și la stimularea vindecării și regenerării.

O altă formă de ozonoterapie este autohemoterapia cu ozon, în care se prelevează o cantitate mică de sânge de la pacient, acesta fiind apoi expus la ozon și reinjectat în organism. Această metodă ajută la îmbunătățirea oxigenării celulare, la stimularea sistemului imunitar și la detoxifierea organismului.

Terapiile intravenoase cu vitamine, minerale, antioxidanți, aminoacizi susțin starea de bine de la interior spre exterior, reduc stresul oxidativ, oboseala cronică contrabalansând provocările de zi cu zi, elimina toxinele, stimulează producția de colagen, substanța care contribuie la regenerarea celulară și la sănătatea pielii și a țesuturilor, hidratează în profunzime și oferă luminozitate pielii.

Prin terapii intravenoase, în locul administrării pe cale orale, acești compuși sunt asimilați mai bine și acționează mult mai repede. Spre deosebire de suplimentele orale, care sunt descompuse și absorbite lent de tractul digestiv, nutrienții administrați intravenos ajung direct în sânge. Acest lucru asigură o absorbție aproape completă și efecte rapide, fiind o soluție ideală pentru persoanele cu probleme de absorbție sau pentru cei care doresc rezultate rapide. În cazul unor pacienți, efectele terapiilor intravenoase devin vizibile imediat, în timp ce la alții se pot vedea după doua sau trei ședințe, depinzând de gradul de epuizare a organismului și de starea de sănătate. În schimb, efectul anti-aging se vede în timp, după mai multe ședințe efectuate cu regularitate.

La DIAMEDOZON folosim aceste tratamente injectabil în prevenție, dar și curativ (Cocktailuri de Multivitamine și minerale, Vitamina C injectabilă, Vitamina D injectabilă, vitamina E injectabilă, Zinc, Seleniu, Magneziu, Calciu, Glutation, Acid alfa lipoic, Coenzima Q10, coktail de antiinflamatoare post traumatisme și în boli degenerative).

Bio-estetica medicala și medicina regenerativa sunt termeni care acum câțiva ani păreau de domeniul fantasticului, Acum ele sunt la îndemâna specialiștilor și se adresează oricui dorește să-și protejeze tinerețea corpului, cât mai mult timp.

Oferim pacienților noștri o medicina estetica inovatoare, extrem de atractivă, propunere bazată pe cele mai actuale tendințe. Abordarea  noastră se concentrează nu numai pe frumusețe, ci și pe sănătatea generală.

Avem o viziune sistemică a procesului de îmbătrânire: ridul este văzut ca un epifenomen al unui dezechilibru mai larg al organismului și al sistemelor care reglează funcțiile sale vitale.

Obiectivul principal este tratarea cauzelor reale ale defectelor estetice și ale îmbătrânirii, în timp ce abordarea tradițională tratează defectele estetice doar cu produse topice sau cu materiale de umplere.

Prin încetinirea procesului de îmbătrânire, aspectul natural și tineresc este restabilit și menținut în timp.

Scopul final este de a restabili echilibrul sistemelor vitale ale corpului, reactivând în mod natural procesele fiziologice responsabile de frumusețea pielii. Aceasta înseamnă nu numai să ai grijă de frumusețea unei persoane, ci și de bunăstarea acesteia. Terapiile vizează persoanele care caută un rezultat estetic natural care să nu modifice trăsăturile feței, ci să mențină mai degrabă un aspect proaspăt și sănătos.

Nu mai vorbim despre riduri ci despre aspectul „proaspăt” și „sănătos”. Așteptarea „totul imediat” lasă loc pentru o medicină estetică „mai evoluată”, „progresivă”, atentă la bunăstarea generală a persoanei.

Sunt tratamente estetice blânde care să respecte sănătatea.

Cuvintele cheie sunt recuperarea și prevenirea.

Vorbeați la început despre mezoterapie, ce este ea și care sunt metodele pe care le aplicați și la ce ajută efectiv?

Dr. Diana Morar: Mezoterapia este un tratament care îmbunătățește vizibil aspectul pielii prin intermediul ingredientelor active (aminoacizi, vitamine, antioxidanți, colagen, acid hialuronic) injectate direct pe zona cu probleme (față, gât, decolteu, mâini).  Apare un efect de „aplatizare” asupra ridurilor, acesta se îmbunătățește pe măsură ce protocolul este continuat. Rezultatul se datorează îmbunătățirii metabolismului în zona de aplicare, nu datorită efectului de umplere.

Ingredientele active injectate au rolul de a stimula producția de colagen și elastină și astfel de a crește elasticitatea și tonusul pielii, ameliorând ridurile superficiale (efect de rejuvenare).

Se stimulează repararea cutanata, reînnoirea celulara, regenerarea tisulara, hidratare și vindecarea pielii. Se contracarează procesele de îmbătrânire și foto-îmbătrânire, cicatrici post acnee, arsuri.

Tehnica de injectare este minim invaziva și puțin dureroasă, injectarea făcându-se cu ace foarte fine (ca de ex. cele pt. injectarea de insulina). Pe lângă introducerea în piele a valoroaselor substanțe, „mini-acele” produc „mini-leziuni” care stimulează capacitatea proprie de regenerare a pielii.

Ce utilizam la DIAMEDOZON ca mezoterapie?

Dr. Diana Morar: Ozonoterapia-remediu natural reprezintă tratamentul minune folosit de numeroase vedete de la Hollywood. Fără a avea efecte adverse, ozonoterapia se folosește de zeci de ani în tratarea afecțiunilor pielii și poate întârzia efectele îmbătrânirii, reducerea ridurilor, oxigenarea țesuturilor, luminozitatea pielii, Colagen injectabil-utilizam mai multe tipuri colagen împreuna cu substanțe auxiliare (aminoacizi, minerale, vitamine, extracte din plante), utile pentru stimularea efectului antioxidant și anti-radicali liberi.

 

Terapia PRP (Terapia vampir) tratament natural anti-aging, este potrivit oricărei vârste, oricărui tip de ten. Acesta terapie stimulează fibroblastul, celulă direct responsabilă de producerea de colagen. Se realizează cu plasma autologa bogata în trombocite și este cel mai eficient tratament în domeniul regenerării pielii prin forte proprii, de care poți beneficia, și care presupune recoltarea sângelui, procesarea și reinjectarea, în piele, cu rol în: stimularea reparării celulare, sinteza de colagen revitalizarea pielii pe față, gât, decolteu, mâini (lipsa de elasticitate și fermitate), rehidratarea pielii uscate, îmbătrânite, terapia semnelor de îmbătrânire cutanată: riduri, pete pigmentare, terapia cicatricilor post acnee, tratamentul alopeciei (cheliei).

Mezoterapia la nivelul scalpului este o terapie intensiva pentru par și prevenirea prematura a căderii parului. Utilizam ozon, cocktail-uri  ce conțin vitamine, aminoacizi și acid hialuronic ce se injectează în zonele pe care vrem să le tratăm, PRP sau „terapia vampir”.

În concluzie noi, echipa pluridisciplinară din cadrul clinicii DiaMedOzon, ne-am constituit într-un scut între pacient și îmbătrânirea lui biologică. Oricine ne calcă pragul va găsi în noi un aliat în lupta cu îmbătrânirea și nu poate pleca decât mulțumit.