Nu este prima dată când, lucrări de drenare sau veri secetoase scot la iveală, din albia râului Mureș, artefacte antice sau medievale. Fiecare piatră scoasă din legendarul Maris are istoria ei. Fiecare are povestea ei nerostită udată mii de ani de apele râului. 

În urma unor lucrări în albia râului Mureș, cupa excavatorului a scos la suprafață o piatră funerară deosebit de importantă și interesantă în același timp. Din nefericire, în timpul lucrărilor, nimeni nu a observat importanța plăcii de calcar scoase din albie, iar manipularea a deteriorat-o. Ulterior ea a fost recuperată de către arheologul Sorin Tincu, directorul Castelului Corvinilor.

Prezența ei acolo, în vadul Mureșului, nu ar trebui să mire pe nimeni dat fiind că în acea zonă se află castrul roman Germisara, cunoscut mai degrabă drept castrul roman de la Cigmău, și care a fost un castru al unei unități auxiliare, localizat în imediata apropiere a localității Geoagiu. Alături de el, pe ambele maluri ale Mureșului, era o locuire civilă de întindere medie. Astfel devine firească descoperirea acestei pietre funerare în acel loc.

Artefactul este studiat de către Marius Barbu, cercetător la Muzeul Civilizației Dacice și Romane. El afirmă că această bucată de piatră reprezintă peretele drept al unei aedicula, un monument funerar mai complex decât stelele funerare care sunt mai comune și s-au găsit în număr mai mare în zonele locuite de romani. Spre deosebire de acestea, o  aedicula reprezenta macheta unei case, închinată defunctului, o casă care are o bază, trei pereți, unul frontal, doi pereți laterali, și un acoperiș. Acolo, în interior, se depunea urna funerară, cu cenușa defunctului. Pe acești trei pereți ai aediculei sunt redate diferite scene din viața acestuia. Această piatră se pare că este peretele din dreapta al aediculei. Scena sculptată în piatră, se pare, de calcar cu travertin, din zona Cărpiniș, ridică anumite semne de întrebare.

La muzeul din Deva, în Lapidariu, există singura aediculă întreagă din Dacia romană, care păstrează toate elementele, ea fiind descoperită la Micia.

Pe fragmentul de aediculă, descoperit în Mureș, apar două scene una superioară, care arată un moment din viața militară a defunctului iar în partea de jos este o scenă din viața civilă. Fără îndoială că aedicula a aparținut unei familii înstărite care și-a putut permite un astfel de monument, precizează Marius Barbu.

După felul în care este redată scena, acest artefact pare să fie de secol II, după cucerirea romană în Dacia. De fapt, sunt descoperite astfel de aedicule în secolele II și III dar particularitățile scenei descrise o situează clar în secolul II, spune cercetătorul devean. Cea care ridică semne de întrebare, este scena superioară imortalizată în piatră, care seamănă, prin dinamica ei, cu celebra scenă de pe Columna lui Traian, cea a capturării lui Decebal. Ca și în scena de pe columnă, pe piatra din Mureș, un roman călare pe cal, cu lancea în mână, amenință un barbar, probabil dac, căzut la pământ. Această scenă, asemănătoare cu cea de pe columna ridicată de Apolodor din Damasc, întru slava cuceririi Daciei de către romani, nu este singura care înfățișează un astfel de moment.

Pe stela funerară a lui Tiberius Claudius Maximus, veteran al armatei romane, născut pe la anul 69 e.n. apare, din nou, o astfel de scenă. Se pare că, după decesul acestuia, familia i-a dedicat monumentul funerar pe care i-a gravat Cursus Honorem (CV-ul), ilustrându-l cu scena în care el, pe cal, îl capturează pe regele dac.

Pe teritoriul actualei Românii, mai sunt și alte astfel de reprezentări în arta funerară a vremii, scene care au fost găsite la Adamclisi, sau pe un monument funerar descoperit la Șeica Mică.

Întrebarea care se pune este legată de repetarea acestei scene în mai multe reprezentări funerare. Era, oare, o cutumă a vremii în arta funerară de a imortaliza o astfel de scenă, cutumă preluată chiar și de către cei care au ridicat columna?

Radu Oltean, autor al unor volume ilustrate precum „Geții lui Burebista” și „Din vremea lui Tudor”, emite o părere avizată. „Eu cred că e monumentul unui soldat care a luptat în războaiele cu dacii sau cu alți barbari din jurul Daciei. Scena seamănă foarte mult cu moartea lui Decebal, și se pare că ar fi vorba de un clișeu al epocii. Nu cred ca e chiar moartea lui Decebal, dar ar putea fi o sculptură timpurie, din primii ani ai prezenței romane în Dacia. Sigur este vorba de un veteran”, spune Oltean.

Spusele sale sunt întărite și de prezența în zona norico-pannonică a multor astfel de reprezentări în care un soldat, cu siguranță roman, călare, întinde mâna armată către un „barbar”, nu neapărat dac, căzut la pământ.

Suntem încă departe de a desluși adevărul și de a da un verdict asupra acestei reprezentări, iar întrebările vor curge în continuare, la fel ca apele liniștite ale anticului Maris, care ascund  alte asemenea artefacte. Ele vor fi găsite sau vor rămâne în adâncuri pentru totdeauna, purtând cu ele o istorie secretă și plină de surprize.