Doriți să deveniți primar al comunei Rapoltu Mare, dar explicați-mi de ce ați ales să candidați din partea unui partid, considerat de mulți, extremist?

Dacă este să privim la definiția extremismului, înseamnă că toate partidele sunt extremiste pentru că doresc să-și impună programul propriu folosind orice mijloace. Principalul nostru mijloc este patriotismul, dar nu cel prost înțeles de unii. Personal am făcut parte din structurile MAI și atunci când am intrat în rândurile lor am depus un jurământ prin care juram credință patriei mele, România și că o să-mi apăr țara, chiar cu prețul vieții. Eu am crezut și cred în acest jurământ dar alții iau în derâdere aceste cuvinte și se limitează la a eticheta AUR ca fiind un partid extremist. Este greșită și falsă poziția lor.  Noi vrem să scoatem țara asta din nemișcare și să o ferim atât de relele din interior cât și cele din exterior.

Bun, veți deveni primar din partea AUR. Care va fi primul lucru pe care îl veți face după câștigarea alegerilor.

Oricâte vise aș avea, oricâte proiecte mi-aș dori să implementez, este clar că nu le pot duce singur la capăt. Este nevoie de o echipă la nivelul primăriei și asta voi face. Voi forma o echipă, bine pregătită, cu oameni de calitate din cadrul actualei administrații și voi căuta să atrag, alături de noi, specialiști în diferite domenii, legate de activitatea noastră. Este nevoie de muncă și profesionalism, în același timp. Apoi vom pune pe masa Consiliului Local principalele proiecte care vor scoate comuna noastră din letargia în care se complace de ani buni.

Apropo de  primărie. De câte ori trec pe lângă clădirea care adăpostește Primăria am senzația că trec prin fața unui birt părăsit la o margine de drum. Aveți de gând să schimbați ceva în sensul acesta?

Aveți dreptate. Clădirea primăriei din orice localitate este cartea ei de vizită ori aspectul ei jalnic este măsura calității de gospodar a actualei administrații. Oricine trece prin preajma ei, străin fiind, poate să-ți imagineze lesne cum arat celelalte bunuri ale comunei, de la drumuri, la clădiri. Da reabilitarea ei este o prioritate pentru noi, echipa AUR, tocmai pentru a da cărții de vizită a comunei o altă înfățișare și perspectivă.

Aveți vreun proiect de suflet, unul pe care l-ați gândit demult și pe care să-l implementați cu prioritate?

Toți locuitorii comunei au în gând realizarea acestui proiect. Cărturarul Aurel Vlad scria într-o monografie că de la Rapolt la Orăștie sunt 6 kilometri și este tare greu de înțeles de ce noi trebuie să batem 30 de kilometrii pentru a ajunge la oraș, cum spuneau bătrânii noștri. Construirea unui pod peste Mureș nu numai că ar scuti locuitorii să ajungă mai repede la Orăștie, dar el poate reprezenta un important punct de tranzit pentru turiștii care vor să ajungă în locurile noastre fără a fi nevoiți să ocolească atât de mult. Sigur că vom avea nevoie de sprijinul Consiliului Județean la care vom apela și așa cum podul va trece peste Mureș, vom găsi punți de comunicare cu viitoarea administrație a celei mai importante instituții județene.

Cu ce alte proiecte veniți în fața alegătorilor; asta având în vedere sloganul dumneavoastră electoral SCHIMBAREA ÎNCEPE CU TINE ?

Acest „cu tine” înseamnă întreaga comunitate a comunei Rapolt. Împreună va trebui să aducem Rapoltul de la coada primăriilor din județ, în ce privește dezvoltarea, Și nu vreau să fiu insinuant în această problemă. Uitați-vă la celelalte localități rurale din județ. Aproape toate au terenuri de sport, moderne, cu iluminare chiar, unde tinerii pot să facă mișcare. Și uitați-vă la terenul de fotbal al Rapoltului, unde patru pari înfipți în loc de bare și o suprafață improprie pentru o competiție de orice nivel dau imaginea unui teren din secolul XIX. Vrem să scoatem tinerii de pe maidan și să le oferim o bază sportivă de secol XXI. Așa mi se pare normal.

Și dacă tot vorbim de tineri pentru copiii din comună, ce proiecte aveți?

Cred că ar trebui să devenim mai pragmatici în abordarea problemei locurilor de joacă deja existente. Ele trebuie întreținute, ritmic și responsabil, modernizate după ultimele tehnologii și oferite copiilor pentru joacă și relaxare. Și dacă vorbim de relaxare, amenajarea unor spații de socializare și relaxare pentru toți cetățenii, un fel de parcuri, este o altă problemă pe care dorim să o rezolvăm.

La capitolul condiții de viață Rapoltul nu strălucește sunt multe de făcut, poate prea multe pentru un mandat de primar. Cu ce veți începe pentru a ridica standardele de viață în comună?

Da, sunt multe, e adevărat dar nu imposibil de rezolvat într-un singur mandat. Comuna stă foarte prost la capitolul trotuare. A circula, prin unele sate și prin unele zone, poate reprezenta o adevărată aventură. E nevoie, pe drumurile principale și intens circulate, de trotuare, pentru a feri locuitorii de posibile accidente. Apoi introducerea gazului metan în comună este o nouă prioritate a noastră. Așa cum spuneați, standardele de viață vor fi la înălțimea unor vremuri noi și moderne. Poate nu știți, dar la Rapolțel nu există rețea de apă și canalizare. Ne vom strădui să ducem la bun sfârșit acest proiect de creare a unei rețele apă-canal, care, la fel, va ridica gradul de confort existent.

În anii 90 se spunea că agricultura și turismul vor fi prioritare pentru dezvoltarea României. Se pare că la nivelul comunei, cu agricultura stați bine, dar cu turismul cum stați?

Suntem legați de Geoagiu nu numai teritorial, ca vecini, dar și prin pânza de apă termală care a făcut celebră o stațiune din antichitate. În cel puțin două locuri din comună există izvoare termale cu un debit consistent. O apă de o calitate curativă extraordinară unde și-ar găsi sănătatea sute de oameni. Din păcate apa curge și tot curge și nimeni nu face nimic. Au trecut trei decenii de când se putea dezvolta ceva în zona Feredee și Rapolțel. Privesc, cu tristețe, cum în nord-vestul țării răsar stațiuni, ca ciupercile după ploaie, urmând cursul unei rețele de apă termală, cu izvoare tocmai din Ungaria. La început timid, cu o pensiune sau două, apoi cu un motel, apoi un hotel și la sfârșit o stațiune. Își imaginează cineva câte locuri de muncă s-au putut crea în jurul acestor oaze de sănătate ? Doar la noi, la Rapolt, nimic. Deși sursele de apă sunt pe domeniul public nu s-a întreprins nimic de atâta amar de timp. Niște bazine din beton, pline de mătasea broaștei, neadministrate, lăsate în voia sorții stau mărturie neputinței actualei administrații de a dezvolta zona așa cum ar merita, beneficiind de cadoul binecuvântat al lui Dumnezeu care a pus adevărate oaze de sănătate în comuna noastră. Eu cred că merităm mai mult.

Care este argumentul forte pe care îl aveți, în fața alegătorilor?

În primul rând eu nu sunt un om al compromisurilor. Principiile mele unice sunt strâns legate ceea ce înseamnă comunitatea. Pentru ea am intrat în această competiție. Activitatea mea trecută m-a învățat să am curaj, să am onoare și demnitate. De aceea îi asigur pe toți locuitorii Rapoltului, că schimbarea, pe care o așteaptă cam de mult timp, va veni odată cu alegerile din 9 iunie și asta pentru că știu ce am de făcut.   

Crescută în orașul de la poalele cetății, Sanda Nicola, pe atunci, Sanda Popa, își face ucenicia, în presă, la 3 TV Deva, unde izbutește să pună pe picioare prima emisiune de televiziune din România, realizată exclusiv de liceeni. Zboară mai departe, la Radio Color Orăștie și de acolo, cu aripile larg deschise, își cucerește, pe propriile puteri, un binemeritat loc în galeria vedetelor de televiziune, din capitală.

Incontestabil, cea mai mare izbândă este aventura ei la Vatican de unde, în trei rânduri, transmite magistral evenimentele legate de succesiunea pe scaunul suprem a trei papi.  Își închide, între coperțile unei cărți, toată viața ei tulburătoare și zbuciumată, cu suișuri și coborâșuri, cu trăiri care pot părea incredibile și îi dă un titlu care spune totul: „Carte de identitate”.

Urmându-și soțul, ajunge la Bruxelles unde studiază la Universitatea din Liege, tot acolo unde dobândește, de curând, un doctorat strălucit, dar care miră pe toată lumea. Putem spune că Sanda Nicola și-a lăsat adânc amprenta în Deva, iar Deva își are un loc special în inima sa.

Dialogul, cu ea, este totdeauna o încântare, asemenea unui cântec al unei vieți zbuciumate de o bătălie din care a ieșit învingătoare.    

Cum a fost drumul dintre cei trei papi și un surprinzător doctorat la Universitatea din Liege cu titlul „Reziliența teritorială a regiunilor post-miniere în cadrul tranziției juste”?

Drumul meu e o căutare permanentă de sens, de echilibru, de rost pe acest pământ. Tu știi bine că eu aparțin unui context irepetabil în istoria presei românești. La mijlocul anilor `90, când tu și alții ca tine puneați bazele presei libere, ați creat o conjunctură care a favorizat intrarea în viața publică a unor oameni ca mine. Eram foarte tineri, fără multă carte sau experiență, dar muncitori și entuziaști, iar voi ne-ați dat posibilitatea să ne afirmăm. Poate că nu înțelegeam atunci ce șansă unică ni se prezintă, însă, privind astăzi înapoi, știu că intrarea în televiziune la 17 ani a fost decisivă pentru mine. Însă, chiar dacă pe la 27 ani (atât aveam la moartea Papei Ioan Paul al II-lea) reușisem să am o carieră solidă în jurnalism fără să fi terminat o facultate, asta nu înseamnă că eu nu mi-am știut limitele. Le știam, Nunu și mă încorsetau. După ce România a intrat în UE am început să analizez posibilitatea de a urma o universitate în Marea Britanie. Mi-am făcut socotelile, am început să strâng bani, am devenit corespondent pentru presa internațională ca să pot să am alt ritm de lucru, iar în 2008 m-am înscris la facultate. Am ales să fac Științe Sociale la Open University, o universitate publică fondată în parteneriat cu BBC, lider mondial în învățământ la distanță și part-time. Doar că socotelile mele au fost date peste cap când a venit criza din 2009-2010. Tarifele la care lucram pentru televiziunile din afară au scăzut brusc, corespondențele s-au împuținat și ele. Am fost nevoită să îngheț anul pentru că nu mai aveam bani să plătesc taxele. Mi-am luat din nou un serviciu cu normă întreagă, la finele lui 2010, la Știrile B1 TV, dar am reînceput facultatea abia in 2012, după transferul la Digi24. În 2013, când Papa Benedict al XVI-lea a surprins întreaga lume prin demisia lui, știam că vor urma câteva luni în care îmi voi investi toată atenția și energia pentru a acoperi impecabil acest subiect. Nu aș fi putut să stau de-o parte. Abia în 2015, după nenorocirea de la Colectiv și după atacurile teroriste de la Paris, am reușit să îmi dau ultimele examene și să obțin, in sfârșit, licența. În mintea mea, determinarea de a finaliza cu orice preț ceea ce începusem e strâns legată de tragediile astea două. Pot spune că de atunci trăiesc mult mai conștientă de faptul că oricât de atrăgător poate să-mi pară un viitor ipotetic, el nu îmi este garantat, așadar, tot ce pot face acum, voi trage tare să fac acum!

În documentările tale ai vizitat Valea Jiului. Cât de mult ai acumulat acolo și cum se regăsește această regiune în lucrarea ta de doctorat. Ce alte regiuni din România au fost în atenția ta?

Teza mea pune în discuție capacitatea teritoriilor post-industriale de a face o tranziție lină spre activități economice sustenabile, nepoluante, respectând directivele europene impuse prin Mecanismul pentru Tranziție Justă. Comisia Europeană a gândit un cadru de lucru valabil în toate statele membre UE și a stabilit niște criterii în baza cărora s-ar putea acorda finanțări generoase pentru proiecte de dezvoltare. Pe hârtie, totul sună foarte bine, iar tranziția la economia verde ar trebui să aducă mai multă prosperitate și mai multă echitate pentru toată lumea. În realitate, chiar dacă beneficiază de aceleași măsuri de sprijin, comunitățile răspund diferit la provocări și fiecare teritoriu are dificultăți specifice în procesul de reconversie. În unele regiuni e problematic să atragi noi investiții din cauza conectivității precare, în alte zone lipsește forța de muncă, sau actorii locali nu-si armonizează punctele de vedere în stabilirea noilor activități economice, astfel tranziția devine o boală lungă… Unele regiuni bifează chiar toate aceste neajunsuri, iar, din păcate, Valea Jiului e un astfel de exemplu. Ăsta a fost principalul meu studiu de caz, care mi-a permis să testez o metodă proprie de analiză a relațiilor de putere dintre actorii locali în procesul de luare a deciziilor și să aduc reflecții noi la studiul rezilienței teritoriale. Celălalt teritoriu din România pe care l-am analizat a fost Ștei-Băița, o zonă minieră care a luat naștere în anii ’50 când rușii extrăgeau uraniu de la noi pentru a-și construi arsenalul nuclear cu care amenință de atunci lumea. Toate datele pe care le colectam în țară le confruntam ulterior cu studiul de caz istoric pe care l-am documentat în Belgia. La Louvière, din regiunea Valonia, a avut o dezvoltare fulminantă în timpul Revoluției Industriale, bazată pe minerit și, ulterior, siderurgie. După cincizeci de ani de la închiderea mineritului, această zonă încă nu reușește să iasă din declin social și economic, iar eu am considerat că sunt multe lecții de învățat din istoria acestui loc.

Pot fi puse în aplicare studiile tale în Valea Jiului și dacă da, în ce fel?

Cercetarea mea tratează într-o oarecare măsură consecințele dezindustrializării în județul Hunedoara însă, ca să primesc titlul de doctor, era esențial ca munca mea să aibă elemente inovative in metodologie, relevanță și aplicabilitate în orice regiune care trece prin închiderea unei industrii. Eu propun instrumente si metode de analiză a capitalul social, iar ăsta ar fi primul pas de la care administrația ar putea să pornească in elaborarea unei strategii de dezvoltare. Dacă nu știm cu acuratețe cum arată profilul demografic, care e rata de dependență într-o localitate, și cum se prefigurează evoluția populației de aici încolo, înseamnă că nu știm pentru cine construim un nou model de organizare socio-economică. În același timp, după ce am parcurs un volum mare de literatură științifica pe tema rezilienței si a reconversiei teritoriale, am structurat și am sintetizat totul într-o grilă de evaluare care poate avertiza de timpuriu asupra viabilității unei strategii și poate ajuta în managementul tranziției. Apoi, constatând că localnicii din zonele post-miniere își leagă adesea speranțele de turism ca axă de dezvoltare economică, am pus la punct o metodă de analiză a imaginii destinației, așa cum e relevată de conținutul generat de utilizatori pe Google Maps și TripAdvisor. Metoda a stârnit mult interes la colocviile unde am prezentat-o anul trecut și am în curs de publicare un articol științific pe această temă, într-o revistă internațională de turism. Despre analiza relațiilor de putere între actori locali, pentru a descifra cine și de ce întârzie tranziția de la cărbune, am scris in reviste de geografie umană, de economie politică, de urbanism. Cu toată convingerea spun că ce am pus în teză poate fi pus și în practică.

Cum ai reușit să fii în același timp și mamă și soție și doctorand ?

Să nu ne închipuim că am excelat tot timpul, în toate rolurile… 😊. Sunt înainte de toate mamă, iar asta îmi așază prioritățile foarte clar. Știam că nu am timp de pierdut, așa că mi-am impus să fiu cât pot de eficientă in intervalele în care rutina copilului permitea. Ca mamă, cred că m-am descurcat binișor, însă, timp de vreun an-doi, e posibil să nu fi fost cea mai agreabilă soție. Nu pot să mă laud că am gestionat prea bine decuplarea de la cultura noastră și de la mediul nostru social din România. Primii ani în Belgia au fost grei, era în pandemie, într-o stare permanentă de neliniște și incertitudine. Am trecut prin transformări majore, și le-am trăit într-o singurătate pe care eu nu am cunoscut-o niciodată. Acum știu că uneori am avut pretenții nedrept de mari de la soțul meu și mi-e ciudă că nu am înțeles din prima ce ni se întâmplă. Când ești o persoană foarte activă și populară și îți restrângi drastic viața socială, pentru o perioadă lungă de timp, e profund greșit să aștepți de la partener să suplinească toate interacțiunile cu care erai obișnuit înainte. Mai ales când și celălalt are luptele lui de dus pentru adaptarea la un context complet diferit. Am căzut în capcana asta, mă bucur că am ieșit de acolo, dar a fost o lecție aspră pentru amândoi.

Agnes, o minune de copil, este cea care ți-a sărit în ajutor la finalul susținerii lucrării de doctorat. „Fata mea, bucuria mea, motivația mea cea mai mare”, spui despre ea. Îți calcă pe urme? Îți regăsești copilăria în ea?

E devreme să spunem cui îi va călca pe urme, ea are câte ceva din fiecare membru al familiei noastre și ne reflectă fiecăruia latura cea mai bună. Agnes s-a născut când toți eram deja suficient de maturi, când rănile pe care ni le-am provocat reciproc în sânul familiei noastră zbuciumate nu mai dureau atât de tare, iar astfel am fost capabili să o întâmpinăm pe ea cu toată dragostea și bunăvoința după care tânjisem noi. Regăsindu-i pe toți ai noștri în trăsăturile și în gesturile copilului meu, m-am împăcat din zi în zi mai mult, și cu mine și cu ei. În jurul lui Agnes și de dragul lui Agnes, noi toți reînvățăm să fim o familie adevărată. De fapt, Nunu, să știi că cea mai mare reușită a mea din ultimii ani este că mi-am recuperat familia.

„Carte de identitate” a însemnat desprinderea ta de lumina reflectoarelor, să zicem, de viața publică?

Dimpotrivă, aș zice. Cartea a adus-o în atenția publicului pe cea care eram eu cu adevărat, dând la o parte ”produsul” promovat de-a lungul timpului de o televiziune sau alta. Și tind să cred că publicul a agreat mai mult versiunea mea ”demachiată”. Cartea apăruse deja când m-am întors din concediul de maternitate, la știri, și imediat după aceea am intrat ”în pâine” pregătind programele pentru vizita Papei Francisc în România. Tot după carte a venit și oferta de la Europa FM de a mă număra printre moderatorii emisiunii ”Piața Victoriei”, plus dezbateri electorale pentru alegerile europarlamentare. Abia după ce am dus la bun sfârșit și aceste proiecte am considerat că pot să închid capitolul presă și să muncesc temeinic pentru a-mi oferi un nou start profesional. Fără ca asta să însemne că vreau să mă ascund într-o peșteră. 😊

Ai stat departe de presă o bună bucată de timp. Cum vezi că a evoluat sau a involuat presa în acest răstimp?

Recunosc că în ultimii ani am urmărit destul de puțin presa din România. Ca să pot să mă dedic tezei, era esențial să scap de vechile reflexe de presă, care mă făceau să sar ca un arc oricând se întâmpla câte ceva în lume. În Belgia ascult foarte mult radio local, asta m-a ajutat enorm să înțeleg ritmul vieții de aici, iar televizorul îl deschid exclusiv la evenimente foarte mari. Însă, de câte ori revin în țară, îmi ”vizitez” foștii colegi din televiziune zappând pe toate canalele. Uneori trimit capturi, dau feedback, e felul meu de a-i saluta și de a-mi arăta aprecierea față de cei care încă se străduiesc să rămână verticali. La tv, nu văd nici evoluție, dar nici involuție. E mai degrabă o împământenire a unor practici care nu-s întotdeauna cele mai grozave, dar nici cele mai rele, cel puțin deocamdată. Important e că mai sunt oaze de jurnalism responsabil și mai sunt jurnaliști care servesc interesul public cu discernământ. Acum, mai rămâne ca și publicul să-i aleagă pe ei, nu pe ceilalți.

Crezi că îți vei mai găsi locul în presă după atâta timp?

În general, nu-s omul deciziilor radicale și definitive, și nu o să spun ”niciodată și sub nicio formă nu aș mai face jurnalism”. Însă astăzi mi-e foarte greu să cred că m-aș mai putea integra într-un sistem pe care l-am cunoscut în toate măruntaiele sale și din care, după peste douăzeci de ani de activitate, am considerat că e mai sănătos pentru mine să mă extrag și să mă apuc de altceva.

Deși cu regret nostalgic, te-aș  întreba care sunt planurile tale de viitor? 

Firesc este să caut acum contextul potrivit în care să continui parcursul academic început în Belgia și am depus deja candidaturi la câteva universități. Însă eu cred că o carieră universitară e compatibilă cu multe alte forme de implicare în proiecte de dezvoltare pe care mi-aș dori să le desfășor acasă, în România. Urmează un timp de reflecție pentru mine, în care voi cântări cât se poate de realist ce fel de responsabilități sunt în stare să îmi asum cu pregătirea și maturitatea de astăzi și pe ce colaboratori m-aș putea baza.

Dr. Diana Morar este medic primar la Spitalul Județean de Urgență Deva, secția Medicină internă, având competențe multiple. Ultima dobândită este cea de specialist în „Ozonoterapia în practica medicală”. Recent, a fost inaugurat un Centru Medical, DiaMedOzon, unde medicina, abordată multidisciplinar, aduce o plusvaloare importantă actului medical tradițional. DiaMedOzon este centru medical de investigații, diagnostic și de terapii naturale, inovatoare și regenerative, în Deva. Situată într-o zonă centrală , clinica beneficiază de o locație modernă, sub acoperișul căreia reunește atât medicina alopată cât și medicina complementară, în scopul prevenției, diagnosticului, tratamentului, regenerării și înfrumusețării, sub conceptul de ”Medicină Integrativă”. Gândirea integrată, tehnologiile avansate, profesionalismul și imensa dedicare față de acest domeniu, fac ca DiaMedOzon să devină un centru medical performant, un etalon, în ceea ce privește medicina modernă. Un dialog cu dr. Diana Morar poate oricând aduce lămuriri benefice pentru cei ce caută sănătatea și frumusețea.

Cum v-a venit ideea înființării unui astfel de centru medical?
Din experiența mea în medicină internă am constatat că pacienții care se prezentau la urgență, erau tratați după metodele convenționale și plecau echilibrați, dar la cei cu afecțiuni cronice, ulterior, problemele lor se acutizau. Practic, în spital reușeam să controlăm simptomele dar mai puțin cauzele și mecanismele care produceau suferința. Ulterior, printr-o experiență personală, în familie, am fost nevoită să caut o alternativă, pentru terapia durerii, la un pacient și așa am ajuns la ozonoterapia care în cazul respectiv a dat rezultate surprinzătoare. Am căutat și alte alternative, noi și eficiente. Am urmat mai multe specializări, acreditate internațional și punând cap la cap cunoștințele acumulate, am reușit să înțeleg organismul uman ca pe un întreg, mergând pe drumul deschis de principiul antic în care se punea accent pe minte, trup și suflet.

Care ar fi, în Centrul Medical DiaMedOzon, metodele de abordare ale medicinei integrative care, iată, câștigă tot mai mult teren?

Medicii noştri sunt plurispecializaƫi, ceea ce oferă pacientului un act medical mult mai complex. Cu o experiență vastă de peste 20 de ani in medicină internă, medicină de recuperare și nefrologie și de peste 5 ani in medicina integrativă si regenerativă, am pornit acum intr-o nouă provocare. Avem credința că multe dintre problemele de sănătate care apar, inclusiv unele dintre efectele deteriorărilor îmbătrânirii, sunt reversibile.
Abordarea terapeutică, în care noi credem, este una personalizată, centrată pe restaurarea echilibrului sistemelor disfuncționale ale corpului, pe întărirea proceselor fiziologice fundamentale, ce stau la baza acestor sisteme afectate și pe ajustarea factorilor externi care dezechilibrează aceste sisteme.
Terapiile sunt blânde, non-invazive sau minim invazive , naturale, făcând apel la resursele organismului, susƫinând mecanismele proprii de vindecare.

Face parte această abordare dintr-o evoluție a medicinei ? Se poate constitui ea într-o medicină a viitorului ?

Medicina, până acum ceva timp, s-a concentrat mai mult pe abordarea simptomelor bolilor, decât pe găsirea cauzei lor. Pe măsură ce practica clinică s-a mutat din ce în ce mai mult în specialități si subspecialități, s-a pierdut din vedere omul ca un întreg. Este știut că bolile nu apar fără nicio explicație și există cel puțin un motiv pe care trebuie să îl căutăm, să îl înțelegem și apoi să îl combatem. Ar trebui să recunoaștem și rolul emoțiilor și al minții noastre, de cele mai multe ori în subconștient, în cauzele și rezolvarea problemelor de sănătate. Ne place să credem că putem oferi cele mai moderne și inovatoare terapii și de aceea tot personalul nostru se află într-o continuă pregătire și dezvoltare.

Ce specialități găsește pacientul la DiaMedOzon și ce medici asigură consultații și tratamente în cadrul centrului medical?

Personal, eu sunt medic primar de medicină internă cu multiple specializări, pe care pacienții le pot găsi aici : ecografie generală, ecografie Doppler, vasculară și părți moi.
Sunt specialist în medicina regenerativă, ozonoterapie, gemoterapie, gemosiniatrie și micoterapie integrativă, homeo-mezoterapie, terapie florală Bach și terapie Bowen.
Alături de mine sunt profesioniști, recunoscuți pentru calitatea actului medical pe care îl practică.
Îl avem pe domnul doctor Grec Marius Dorin, medic primar nefrologie cu competență în ecografie generală și ecografie generală și cu atestat în ozonoterapie.

Ni s-a alăturat, de asemenea și doamna doctor Adina Buciuță, medic primar de recuperare, medicina fizica și balneologie, ecografie musculoscheletală și specialist în medicina integrativă și regenerativă.

Revenind la Ozon, spuneți-ne ce înseamnă el ca mijloc de tratament pentru corpul omenesc și de ce au apărut aceste procedee așa târziu?
Trebuie precizat de la început că ozonoterapia nu este un panaceu. Ea trebuie aplicată doar de către medici abilitați, care au datoria de a efectua un examen clinic riguros, de a alege metoda potrivită de aplicare a ozonului și de a informa corect pacientul cu privire la efectul și durata tratamentului, care variază de la o afecțiune la alta. Este deasemenea important de știut că ozonoterapia poate fi utilizată ca metodă alternativă de tratament (unică formă de terapie) sau ca și terapie complementară, caz în care ozonoterapia se aplică în paralel cu alte metode de tratament (de exemplu tratament medicamentos clasic).

De cele mai multe ori, oamenii leagă cuvântul ozon de stratul superior al atmosferei care absoarbe razele ultraviolete dăunătoare. Și dacă ați întrebat, să știți că ozonul terapeutic nu a apărut târziu, Ozonul a fost identificat înainte de anul 1785 de către olandezul Martinus von Marum, care a remarcat mirosul specific, de iarbă verde, în aerul proaspăt de după ploaie dar ozonul a fost descoperit în anul 1840 de chimistul Christian F. Schonbein. El a început să-l folosească la purificarea apei și la tratarea pacienților cu diferite afecțiuni. Observând că ozonul acționează ca un germicid puternic, medicii l-au introdus în tratamentul contra virusurilor, bacteriilor, fungilor și paraziților dar cel care a adus ozonul la nivel de eficacitate a fost Nikola Tesla, inventatorul care a patentat în SUA primul generator de ozon. Ozonul a fost folosit pentru prima dată ca antiseptic în timpul Primului Război Mondial pentru vindecarea rănilor. El este deasemenea un puternic oxidant şi, datorită proprietăților sale dezinfectante, este folosit pretutindeni în lume pentru sterilizarea şi purificarea apei. A fost deja utilizat, din anii 30, pentru potabilizarea apei din importante oraşe ale lumii, precum: Zurich, Marsilia, Florenţa, Moscova.

Ce afecțiuni poate trata terapia cu ozon?

Ozonoterapia se folosește cu succes în domeniul medical într-o varietate largă de patologii pe care vi le enumărmai departe.
În afecțiuni reumatologice și în toată patologia dureroasă: dureri cervicale si lombare, artroze- coxartroze, gonartroze, artroza gleznei,umărului,articulațiilor mâinii și picioarelor, spondiloartroze, hernia de disc cervicală şi lombo-sacrală, contracturi musculare, afecțiuni inflamatorii ale articulațiilor, traumatologia sportivă-entorse,luxații.
În afecțiuni vasculare ulcere necrotice, vasculare, diabetice –dubla acțiune –antiseptic si cicatrizant, arteriopatie obliteranta, vasculopatie si retinopatie diabetică.
În afectiuni neurologice boala Alzheimer, boala Parkinson, recuperare după accidente vasculare cerebrale, scleroza multipla, cefalee, migrene, nevralgie de trigemen.
În afecțiuni uro-genitale, candidoza vaginală, vaginita cronică endometrita, endometrioza, chiste ovariene, inflamatii cronice pelvine, cistite si uretrite cronice, prostatita, disfuncția erectilă
În patologia infecțioasă, hepatita B, hepatita C, herpes zoster
În boli autoimune, poliartrita reumatoidă, lupus eritematos, dermatomiozita, spondilita anchilopoetică.
În afecțiuni dermatologice, psoriazis, dermatite cronice, pitiriazis, eczeme, acnee, micoze, celulită furuncule.

În medicina de infrumusețare și antiîmbătrânire, riduri, celulită, cicatrici, vergeturi.
În afecțiuni gastro-intestinale, hepato-biliare
În afecțiuni metabolice, obezitate, diabet zaharat
În cancere protejează celulele sănătoase de proliferare malignă, complementar tratamentului oncologic.
În boli cardiovasculare- boala cardiacî ischemică
În boli psihice depresiile, astenia psiho-fizică

O listă impresionantă de afecțiuni care ar putea fi tratate cu ajutorul ozonoterapiei dar trebuie să constatăm un oarecare scepticism în rândul pacienților, atunci când sunt puși față în față cu o alternativă care li se pare desprinsă din SF. Cum îi veți convinge să apeleze la aceste metode de tratament?

Pentru noi, fiecare pacient este unic, motiv pentru care fiecare persoană ce ne trece pragul este tratată cu respect, seriozitate și profesionism.La Clinica DiaMedOzon veti beneficia de servicii medicale de cea mai bună calitate, de confort și discreție, întrucât profesionalismul, calitatea si siguranta sunt valorile care ne recomanda!

Suntem aici pentru voi, în Municipiul Deva, pe strada Mihai Eminescu nr. 102 Credem în potențialul imens, tămăduitor al ozonului, și credem că impreună suntem mai puternici. Credem că putem ajuta oamenii să își atingă maximul de sănătate, în cadrul alegerilor de viață pe care le fac.