Rețetele unui film care se vrea de succes sunt simple. Fie filmul este realizat impecabil , cu o intrigă legată cu un fir roșu neîntrerupt și reînnodat, fie produci un scandal în mijlocul căruia se află producția cinematografică respectivă.
Despre prima rețetă nu poate fi vorba sub nicio formă, dat fiind modesta operă a unui preot, având drept hobby, între două slujbe, filmul. Și atunci, pentru că munca lui trebuia adusă în atenție, l-a luat sub sutană și la dus, cu el, dincolo de Nistru, tocmai la Moscova cea hulită, acum, pentru războiul din Ucraina.
Ba mai mult, pe covorul roșu s-a întreținut cordial cu „madame de fier” a rușilor, în carne, oase și rochie roz-bombon, cu floricele, Maria Zaharova, trompeta răsunătoare lui Putin.
Și cum nu era destul popa de la Bihor s-a întâlnit chiar cu Putin cu care a conversat, spun unii, 21 de minute.
Aș fi fost tentat să încep, acest taifas despre film, spunând că Putin, dictatorul care doarme noaptea cu degetul pe declanșatorul nuclear, este totuși conducătorul unei nații care a dat lumii uriași regizori de film. Serghei Eisenstein, cu al său Crucișător Potemkin, considerat de mulți cel mai bun film al lumii, inegalabilul vârf de lance, Andrei Tarkovski, autorul Călăuzei și al multor alte capodopere ale filmului modern, sau Nikita Mihalkov, deținător de Oscar pentru filmul Soare înșelător, sunt doar cîteva nume deschizătoare de drum în cinematografia mondială. Dar nu este posibil. E prea greu să nu vezi mâinile pătate de sânge ale lui Putin, e greu să vezi cum călăul de la Kremlin încalcă disprețuitor o lege a antichității care spune că atunci când muzele vorbesc, armele trebuie să tacă. Ori, în cele 21 de minute cât a durat întâlnirea și cât a durat întregul festival, undeva, printre ruinele Ucrainei, mureau oameni, ruși și ucrainieni deopotrivă, condamnați de ambiții demente, născute în Piața Roșie de la Moscova.
La o asemenea blasfemie, reacția bisericii nu a întârziat să apară. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a conchis, cu subiect și predicat.
„A te întâlni și întreține amical cu cineva considerat criminal de război la nivel internațional dezonorează și descalifică crunt din punct de vedere moral și intelectual” , spune Vasile Bănescu. Și de aici scandalul. Preoțimea s-a divizat, unii idolatrizând, alții condamnând într-un cuvânt stârnind un foc deloc de neglijat.
Despre film sunt foarte multe de spus. Privindu-l am avut senzația că gust dintr-o tocană în care sunt amestecate controversatul film Team Building, care și el a împărțit cinefilii în două tabere și documentarul Marele Alb făcut de consecvenții băieți de la Recorder, în care aceștia trec de zidul înalt și gros care adăpostește deopotrivă corupția, traficul de influență și obediența, în biserică.
21 de rubini are la bază propria bătălie a „preotului cineast” cu mai marii din vârful Bisericii Ortodoxe Române. El este un răzvrătit, fără îndoială, consistent susținut material și politic, în demersurile sale, posibilități pe care alți răzvrătiți ai bisericii nu le au. De aici vine și curajul său, de a se lua de sutană cu mai marii lui. Ciprian Mega nu are bariere atunci când pictează corupția și implicarea bisericii în treburi de care ar trebui să fie detașată.
Creionând, pe calapodul numirii viitorului Procuror General, regizorul îi așază la masa decidenților pe șeful statului, sobru și arogant, pe Patriarhul care se știe de neclintit din locul său, pe șeful serviciilor, șiret dar incult și pe americanul, simbol al păpușarului, caricaturizat până la penibil. Scena este parcă desprinsă din „Ferma Animalelor” a lui Orwell și are doar darul de a bagateliza și ironiza la maxim funcțiile, metehnele și comportamentul fiecăruia. De fapt esența discuției lor duce înspre zona suveranistă și are la bază concepția potrivit căreia România este o colonie a occidentului americanizat și decident.
Apoi de la vârful sistemului se coboară jos, pe scara corupției, într-o localitate fictivă, Zădărniceni unde tronează un personaj, un fel de combinație dintre recent arestații Buzatu și Cherecheș, corupt până în vârful pixului. Un tânăr candidat la seminarul teologic, provenit dintr-o familie modestă este subiectul acelei scări a corupției care urcă, din nou, până la vârf. La plecarea de acasă tatăl îi dă băiatului un ceas cu 21 de rubine, (rubini sunând mai bine), un ceas care nu se strică niciodată. El merge înainte și marchează timpul în care nimic nu se schimbă. Este singurul fir roșu al filmului, care spune povestea unei nații care „s-a dus dracului și nu se mai face bine niciodată”, cum spune, la momentul arestării, politicianul de lângă noi.
Personajul principal al filmului este, fără îndoială, corupția, dar personajul în jurul căruia se învârte narațiunea, este candidata la funcția de Procuror General al României, șantajată de unii, condiționată de alții și folosită de toți.
O bilă albă a acestui film este felul în care regizorul o pune pe actriță în situația de a pendula între un sărut pasional cu reprezentanta „occidentului decadent” și o sarcină cu aportul iubitului ei, rus la origini. Rusul, interpretat discret de către fiul lui Alain Delon, nu are nimic împotriva unei eventuale legături de tip lesbian între cele două, cu condiția să știe și el ce și cum s-a petrecut, de fapt o subtilitate scenaristică de luat în seamă sau poate, hai, remarcabilă.
Din păcate, cam la atât se limitează originalitatea limbajului cinematografic, etalat de Ciprian Mega, restul încadrându-se în zona modestului și banalului iar din cauza asta, mesajul de răzvrătire se diluează treptat ajungând în final la o banală apă de ploaie.
Multă lume, din diverse categorii, cataloghează filmul drept propagandă pro-rusă, și cu acest gând pornește cel ce se încumetă să urmărească filmul. În realitate producția cinematografică este o parodie și o aruncare în derizoriu a pro-americanismului și a pro-europenismului. Tocmai asta este cheia prin care regizorul din altar, deschide ușa către „lumina curată” care vine de la răsărit doar ca să alunge „noaptea coruptă” a vestului.
