Diana Buzoianu declară că reforma preconizată, în forma actuală, are probleme mult mai mici decât avea Romsilva înainte. Adică reforma s-a făcut, nu este perfectă, dar situația pădurilor este oricum mai bună decât înainte.
În consecință, ea recunoaște că nu e bine, dar e mai puțin rău. Și mai recunoaște ceva: că timp de 7 luni politicieni de toate rangurile și culorile au negociat această reformă. Șapte luni, peste 200 de zile, în care politrucii au negociat zi și noapte. Și-au dat unul altuia, după bunul plac, în funcție de interese strict politice și personale, sau au primit firimituri căzute de sub masă. Negocierile politice au generat o legătură nefirească, din care „pruncul” născut nu are picioare și mâini, dar tot e mai bine decât să nu fie deloc.
Stupefiantă, în această ecuație, este lipsa din procesul de „facere” a copilului tocmai a acelora care ar trebui să-l crească. Este vorba de silvicultori, care demonstrează, cu subiect și predicat, că reforma scârțâie, iar criteriile care au dus la finalizarea ei au fost alese pur politic. Nimeni nu-i bagă în seamă. Ei nu au niciun rol în această piesă, nici măcar de sufleori sau mașiniști. Și totuși, ei sunt cei care gospodăresc pădurea, pentru protecția și exploatarea ei rațională.
Sigur, pentru cei îndoctrinați cu lozinci clamate de ecologiști tocmiți, în simbrii oculte, lucrurile sunt simple: trebuie doar să protesteze sau să aprobe deciziile care le convin. Ei sunt cei care înfierează nelegiuirile forestiere, fără însă să înțeleagă că peste tot — în spitale, în poliție, în administrație, chiar și în fotbal — există indivizi care trag sfori în folos propriu sau în interesul altora. Hoția este peste tot, nu doar în păduri, dar este total nedrept ca oameni cinstiți, iubitori de natură, profesioniști ai silviculturii, să fie tratați cu dispreț de către mercenari de opinie.
Dar asta nu înseamnă că axa binelui în silvicultură este înclinată într-o parte sau alta. Această axă rămâne dreaptă atât timp cât fondul forestier al României crește de la an la an și nu se diminuează, așa cum susțin unii.
Diana Buzoianu se mândrește cu această „progenitură” ciungă și șchioapă, iar acum, când simte că aceiași politicieni cărora le-a permis să negocieze timp de 7 luni îi trag scaunul de sub fund, începe să spună lucrurilor pe nume.
Onor ministra a susținut că reforma a pornit „cu frâna de mână trasă”, deoarece PSD ar fi cerut eliminarea unor măsuri drastice din fiecare articol discutat. Același PSD care acum îi vrea pieirea.
Mai mult, ea lasă să se înțeleagă că, dacă ar fi depins doar de ea, măsurile ar fi fost mult mai radicale. Nu a depins însă de ea, ci de unii pentru care pădurea este destinată exclusiv grătarelor de 1 Mai.
Buzoianu a afirmat categoric că, dacă ar avea libertate totală, „jumătate dintre directori ar zbura mâine” din funcții, din cauza ineficienței sau a lipsei de profesionalism. Omiţând însă că, în multe cazuri, în această reformă nu au contat nici profesionalismul, nici indicatorii economici reali, ci doar trocul politic.
Restructurarea Romsilva este necesară. Nimeni nu neagă acest lucru, nici măcar silvicultorii implicați direct doar că această reformă va trebui să aibă mâini, picioare și mai ales cap.
Și mai e ceva: trâmbițata reformă administrativă a țării, comasarea județelor în regiuni, bate pasul pe loc — negocierile, tot alea politice, nu s-au încheiat, evident — în timp ce reforma Romsilva a fost grăbită pe repede înainte.
Cu siguranță, vom ajunge în situația în care regiunile vor avea direcții silvice amplasate în alte regiuni. Două exemple: Timiș, Caraș și Hunedoara ar forma o regiune, dar Direcția Silvică este la Alba, aflată în altă regiune. Sau Hunedoara, Alba și Sibiu ar putea forma o regiune, dar Direcția Silvică ar fi la Mureș, din nou în altă regiune. O brambureală greu de descâlcit — și de aici vine și numele de „Abramburica”.
Reforma actuală a Romsilva pune căruța înaintea boilor. Diana Buzoianu, în scurtul său mandat, a dorit să lase ceva în urmă. Dar dacă va lăsa acest proiect în forma actuală, va lăsa în urmă haos.
