Tensiunile dintre bisericile românești și cele rusești din Republica Moldova au rădăcini istorice, geopolitice, identitare și instituționale. Astăzi, ele capătă forme noi, menite să îngrijoreze.
După anexarea Basarabiei de către Imperiul Țarist în 1812, Mitropolia Moldovei a pierdut controlul asupra eparhiilor din regiune, trecute prin impunere militară sub jurisdicția Bisericii Ortodoxe Ruse. În perioada interbelică, Basarabia revenind României, Mitropolia Basarabiei a fost reactivată sub Patriarhia Română. După 1944, URSS a desființat-o din nou, trecând forțat eparhiile sub Patriarhia Moscovei.
Odată cu independența Republicii Moldova, Patriarhia Română a reactivat Mitropolia Basarabiei, în timp ce Moscova a menținut Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove. Astfel, două structuri coexistă și revendică același teritoriu canonic. Statul moldovean a recunoscut Mitropolia Basarabiei abia în 2002, după o decizie CEDO, fapt ce a amplificat tensiunile.
Mitropolia Basarabiei este percepută drept vector de apropiere de România și Occident, în timp ce Patriarhia Moscovei o consideră o „ingerință necanonică”. De aici și contradicțiile, care se transformă adesea în confruntări directe pentru supremația spirituală.
„Mitropolia rusă a fost adusă cu tancul”
Pentru a înțelege mai bine situația, am căutat răspunsuri la părintele Eftimie Mitra, duhovnicul Mănăstirii Sfinților Români, martor direct al tensiunilor de peste Prut.
Întrebare: Vedem tot mai des scandaluri în bisericile ortodoxe din Moldova și Ucraina. Ce sau cine le alimentează?
Răspuns: În Moldova există șase mitropolii ortodoxe: cinci de orientare rusească și una aparținând Bisericii Ortodoxe Române. Mitropolia Chișinăului ne consideră necanonici, ceea ce e fals. Mitropolia rusă a fost adusă cu sabia, tunul și tancul – lucru contrar canoanelor. Propaganda rusă evită să discute istoria și preferă să ne acuze pe noi de „ingerință”, deși tocmai ei au forțat trecerea eparhiilor românești sub Moscova.
Întrebare: Recent, un preot român a fost evacuat din biserică. Ce s-a întâmplat?
Răspuns: Este vorba de cazul din Grinăuți, raionul Rîșcani. Preotul nu a fost alungat de credincioși, cum susține propaganda moscovită, ci de politicieni pro-ruși, din partidul lui Ilan Șor, din partidul lui Igor Dodon și partidul Moldova Mare al Victoriei Furtună, sprijiniți de Mitropolitul Marchel de Bălți. O parte dintre săteni au fost plătiți să provoace scandal. Mulți oameni se tem să vorbească, pentru că acești politicieni au bani și influență.
Întrebare: România poate schimba lucrurile?
Răspuns: Da, dar depinde de seriozitatea politicienilor. Dacă se limitează la declarații, nu se va schimba nimic. Situația nu e un caz izolat – aproape în fiecare sat există tensiuni. În Ucraina, unde BOR intenționează să creeze un vicariat pentru românii ortodocși, opoziția este la fel de puternică. Această opoziție nu dorește o organizare ortodoxă în războiul care se duce nu doar cu armele ci și pe plan religios. Diplomația românească trebuie să fie mai activă și mai transparentă.
Întrebare: Nu s-a încercat o înțelegere între Patriarhii?
Răspuns: Patriarhul Teoctist a încercat dialogul, dar Moscova nu a dus discuțiile până la capăt, sprijinită de curentele pro-rusești de peste Prut. Politicienii români au stat deoparte. Între timp, Patriarhia Moscovei a folosit figuri controversate și campanii mediatice pentru a influența opinia publică și a slăbi încrederea în Biserica Română.
Deci, în concluzie, acest conflict religios din Republica Moldova nu este doar unul canonic, ci și geopolitic și identitar. Dincolo de liturghii și ierarhii, el reflectă lupta pentru sufletele și loialitățile românilor dintre Prut și Nistru. De aceea, diplomația și Biserica Română trebuie să rămână împreună, vigilente și ferme, pentru a nu lăsa „dihonia” să devină o ruptură ireparabilă.
