Începutul de an oferă melomanilor deveni – și nu numai – un cadou nesperat, din partea celor care, de ani buni, cultivă bunul gust muzical la cel mai înalt nivel profesional.
Mereu surprinzătoare, Asociația DobondiArt a ales ca, în concertul din acest an, să aducă în fața publicului un duet cu un renume ce depășește granițele, recunoscut pentru o artă interpretativă remarcabilă.
În sala Teatrului de Artă din Deva vor răsuna acorduri de vioară și pian, împletite într-o armonie fascinantă, menită să ofere publicului momente memorabile.
Violonistul Stefan Tarara, născut în Germania într-o familie de muzicieni români, laureat al Concursului Internațional „George Enescu” și concertmaestru al unor orchestre europene de prim rang, formează alături de soția sa, Lora Vakova-Tarara, pianistă originară din Bulgaria, un duet apreciat pentru sensibilitate, virtuozitate și maturitate artistică. Ambii muzicieni sunt multipli laureați ai unor prestigioase festivaluri internaționale de muzică clasică.
De peste 15 ani, Duo Tarara cutreieră lumea în lung și-n lat, iar de această dată poposește la Deva, onorând în mod strălucit cea de-a V-a ediție a Stradivarius New Year’s Concert.
„Sunetul unei viori Antonio Stradivari, care a călătorit prin istorie mai bine de 300 de ani, se va împleti cu un acompaniament de mare ținută, rezultând nu doar note, ci și povești și trăiri profunde ale epocilor pe care muzica le-a traversat. Acesta va fi un eveniment în care ne vom reaminti câtă bucurie poate aduce arta atunci când este împărtășită împreună.”
Programul serii cuprinde lucrări atent alese, care pun în valoare virtuozitatea soliștilor și intensitatea expresiei lor – un veritabil dar muzical pentru suflet. Duo Tarara propune un parcurs sonor de la claritatea clasică a lui Beethoven, la lirismul lui Dvořák, profunzimea lui Brahms și strălucirea lui Ravel – patru universuri muzicale unite printr-un singur fir expresiv.
Program:
– Ludwig van Beethoven – Sonata pentru vioară și pian în Re major, op. 12 nr. 1
– Antonín Dvořák – Sonatina pentru vioară și pian în Sol major, op. 100
– Johannes Brahms – Sonata pentru vioară și pian nr. 3 în Re minor, op. 108
– Maurice Ravel – Tzigane, rapsodie de concert
Va fi un regal muzical și o sărbătoare artistică de prestigiu la Deva, pentru că există oameni care știu să prețuiască muzica și să o dăruiască, cu dragoste, semenilor.
Evenimentul, organizat cu sprijinul generos al grupului de firme „Avis 3000”, va avea loc în data de 9 ianuarie, la Teatrul de Artă Deva, începând cu ora 20:00.