Gânduri după Concertul de Anul Nou, Stradivarius din Deva
de Gladiola Chețe
Vineri, 9 ianuarie 2026, a început noul an meloman cu un concert prietenos, luminos, susținut de un virtuos al viorii Stradivarius și de o pianistă remarcabilă, părinții a trei copii – poate cel mai plăcut și mai firesc concert la care am participat.
Se simțea ca și când prietenii de o viață, părinții copiilor cu care se joacă toată ziua copiii noștri – tatăl, violonist de talie internațională, și mama, pianistă remarcabilă – ne-au invitat la ei acasă și ne cântă la instrumentele lor valoroase, ca un privilegiu între prieteni, într-un cerc restrâns, intim.
Aplauze!!!
Când deschideai ochii, erai în cocheta sală a teatrului din Deva, un loc remarcabil, dacă întrebați pe oricine.
Revenind la realitate… Programul a inclus trei sonate, fiecare alcătuită din trei și patru părți, lucrări pe care, personal, nu le mai ascultasem până acum. Despre ele a vorbit frumos și elocvent, în română, violonistul Ștefan Tarara, născut la Heidelberg și stabilit la Zürich. Concertul s-a încheiat emoționant cu „Balada” lui Ciprian Porumbescu și „Lăutarul” lui George Enescu, aplaudate îndelung.
Când eram mică, credeam că atunci când voi fi mare va fi acel moment în care nu voi mai plânge auzind „Balada” lui Ciprian Porumbescu sau citind „Peneș Curcanul”.
Au trecut anii și lucrurile nu s-au schimbat.
Poate că a fi mare nu înseamnă să plângi sau să nu plângi, să faci sau să nu faci ceva, ci să înțelegi ceea ce poți și ce consecințe are ceea ce poți. Cred cu tărie că a fi mare înseamnă să te uiți cu drag în jurul tău și să dăruiești cu plăcere din tine celor din jur.
Asistând la concertul despre care îți povesteam, vineri, s-a simțit că eram în prezența unor oameni cu adevărat mari.
Ascultând „Balada” „domnului” Ciprian Porumbescu, cum s-a exprimat talentatul violonist (semn al marelui respect și admirației pe care le poartă compozitorului), înțelegi că, de fiecare dată când s-a întâmplat același lucru și ai plâns, indiferent de vârstă, nu contează, pentru că între tine și „Baladă”, între tine și vioară, în acele clipe, nu există nimic altceva. Era pur și simplu magnific.
Cineva îmi dăruia din lumina sa, iar noi primeam cu bucurie.
Când s-a terminat, a durat câteva secunde bune până să ne revenim la realitate și s-a întâmplat când lumea a aplaudat.
Acel ropot de aplauze, oricât de frumos și meritat, hrană pentru fiecare artist, schimbă starea de spirit, te aduce din concentrare și din reverie… în prezent, teoretic. Practic, nu știu, dar clar rupe vraja.
A aplauda sau a nu aplauda, asta e întrebarea?
Sau asta e întrebare???!!!
Sigur că trebuie să aplauzi, dar atunci când este oportun.
De aceea NU se aplaudă între părțile unei sonate, pentru că întrerupe conexiunea cu momentul artistic.
Concertul a fost absolut minunat și mă bucur enorm că am fost acolo, pentru că energia pe care o simți la un concert sau spectacol atunci când ești în sală nu se compară cu nimic și, de aceea, pentru cine a făcut asta posibil: Aplauze!
Am studiat, ca orice om iubitor de autentic, și am constatat că sponsorul concertului/concertelor chiar susține pasiunile, hobby-urile și oamenii talentați, așa că sâmbătă dimineață m-am prezentat la unul dintre multele lor magazine, în calitate de client fidel care admiră susținătorii artei.
Aplauze!
Gazda evenimentului este o doamnă elegantă în tot ceea ce face, nu doar în stilul și clasa evenimentului, care este clar amprentat de domnia sa.
Aplauze!
Și uite așa, tot găsind momente de aplaudat, mi-a venit ideea unui mic îndrumar pentru noi toți, la care am putea contribui cu toții.
S-ar putea numi, de pildă: „Ghid de etichetă culturală și de comunitate”… un soi de „Cod de bune maniere pentru spectatorii de evenimente culturale și de comunitate”. În esență, ar fi un mic ghid care să explice spectatorilor cum să se comporte, cum să se îmbrace, când să aplaude și, în general, cum să respecte atmosfera unui spectacol sau concert, astfel încât toți să ne bucurăm de tot ceea ce acești Oameni mari dăruiesc pe scenă și de ceea ce oamenii iubitori de autentic protejează.
Fie că e o manifestare a actului artistic, în orice formă a lui, sau orice formă simplă de manifestare a frumosului, pentru că, nu-i așa, știm bine… frumusețea va salva lumea!
