Am privit cu stupefacție o ediție a emisiunii „Profesioniștii”, difuzată de TVR 1 și moderată, de ani buni, de Eugenia Vodă.
Nu tema abordată a fost cea care a provocat această reacție, ci modul în care dialogul a fost condus și sensul în care a alunecat discursul public.
În mod obișnuit, emisiunile realizatoarei se desfășoară într-o zonă confortabilă, adesea encomiastică, lipsită de confruntări reale. Invitații sunt validați, nu provocați, iar polemica este înlocuită de o politețe uneori siropoasă, greu de digerat. Rareori Eugenia Vodă a părut interesată să iasă din acest tipar. Până acum.
Invitații acestei ediții au fost Emilia Șercan și Cătălin Tolontan. Prima, jurnalist de investigație cunoscut pentru demascarea plagiatelor unor personaje importante din viața publică; al doilea, un remarcabil jurnalist de presă scrisă, respectat, cu o carieră solidă și influentă.
În debutul emisiunii, Eugenia Vodă aduce în discuție, prin învăluire, faptul că Emilia Șercan a lucrat, într-o anumită perioadă, cu un salariu de 8500 de euro, pentru Ovidiu Vântu, om de afaceri devenit ulterior un simbol al derivelor patronatului media. Observația, formulată tranșant, a schimbat imediat raportul de forțe din platou. Trebuie să recunoaștem abilitatea gazdei de a o împunge pe Emilia Șercan din primele minute ale emisiunii. Eugenia Vodă apare asemenea unei participante la un duel, capabilă să-și rănească adversarul, pe nepregătite și fără ca arbitrii să bage de seamă.
Dialogul a căpătat rapid accente de interogatoriu, iar Emilia Șercan este pusă în situația de a se justifica nu profesional, ci moral. Emoția acumulată a devenit vizibilă, iar jurnalista a părăsit, în cele din urmă, emisiunea, în lacrimi.
Fără a minimaliza semnificația compromisurilor din presă, este greu de ignorat un adevăr incomod: jurnalismul românesc s-a construit, în mare măsură, sub patronajul unor personaje controversate. A cere puritate absolută retrospectivă echivalează, uneori, cu rescrierea ipocrită a realității.
Rămasă în platou cu Tolontan, realizatoarea a asistat la un moment de echilibru rar, jurnalistul invocând reflecția lui Radu Cosașu: „Compromisul merge până acolo unde nu te compromiți”. A fost, poate, singurul moment în care emisiunea a respirat normal.
Ulterior însă, o remarcă a gazdei referitoare la faptul că Emilia Șercan se află în spatele camerelor, plângând, a lăsat impresia unei insistențe inutile, dacă nu chiar a unei lipse de empatie, cu iz de comandă de la vârf.
Stupefacția, cu care am rămas, nu vine din coborârea de pe soclu a unui mit jurnalistic direct într-o batistă plină de lacrimi, fiind expusă public. Nici măcar din suspiciunea – discutabilă – a unei reglări de conturi.
Problema reală apare atunci când, în discursul moderatoarei, jurnalismul de investigație este asociat, cu autismul. O asemenea formulare este nu doar improprie, ci și profund jignitoare.
Deci, jurnaliștii de investigații nu sunt niște autiști cum credeam noi, ci sunt niște făpturi sensibile care suferă și se consumă. spune Eugenia Vodă
Nerăstălmăcind nimic, nescoțând nimic din context, cuvintele „vedetei” sunt de un grobianism greu de imaginat. Dacă, până acum, ea credea că jurnaliștii de investigații erau niște autiști, astăzi mintea i se luminează și le conștientizează brusc sensibilitățile și suferințele.
Discriminând suferinzii de autism ea este ori cinică, ori habar nu are că aceștia fac parte din noi, înzestrați fiind cu sensibilitate mai puternică decât oricine, și că se consumă pentru că nu pot face cât vor.
A folosi acest cuvânt ca termen depreciativ, într-o televiziune publică, reprezintă un derapaj care nu poate fi trecut cu vederea. Prin vorbele ei, aruncate de sub kilogramul de pudră care, probabil, îi ascunde adevăratul chip, Eugenia Vodă se compromite definitiv.
Dincolo de limbajul descalificant vedeta își permite să discrimineze fiind angajata unui alt mogul. De data asta mogulul angajator al Eugeniei Vodă este românul care plătește impozite și care susține o televiziunea publică tot mai implicată în scandaluri.
Responsabilitatea limbajului este esențială într-un spațiu finanțat din bani publici. Televiziunea publică nu este un platou privat de talk-show, ci o instituție care ar trebui să stabilească standarde și nu să le coboare.
