A fost Ziua Parcului Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina. Am mers acolo pentru a sărbători cum se cuvine această entitate care de multă vreme veghează asupra unui teritoriu de peste 40.000 de hectare, întins între Bănița și Sibișel, între Orăștioara de Sus și Boșorod, între Tîrsa și Baru Mare.

Centrul de Informare Turistică din Costești ne-a întâmpinat în haine de sărbătoare. În interior, o expoziție a copiilor de la atelierul de pictură și creație al Bibliotecii Comunale „Remus Baciu” din Orăștioara de Sus impresiona prin culoare, originalitate și pasiune – rod al muncii inimoasei Jeni Trosan. Afară, angajații parcului în uniforme, copii în tricouri verzi inscripționate „Junior Ranger” și localnici de toate vârstele așteptau deschiderea evenimentului.

Mă așteptam la discursuri despre urși și cervide, despre veverițe și râși, despre arii virgine, tăieri ilegale ori vigilența rangerilor. Credeam că vor urma bilanțuri plicticoase sau cuvântări interminabile, ca la orice aniversare. Dar nu a fost așa. Ziua parcului a fost, de data aceasta, despre oamenii locului, despre comunitățile risipite pe întreg teritoriul lui.

„Pentru noi, comunitățile de pe teritoriul parcului sunt o prioritate absolută. Așa cum protejăm și conservăm natura, tot așa protejăm obiceiurile și tradițiile fiecărei gospodării. Dedicăm această aniversare, aflată la a șaptea ediție, oamenilor din întreg arealul pe care îl administrăm. Ne dorim o implicare mai mare în sprijinirea comunității și suntem mereu gata să susținem orice demers sustenabil al locuitorilor, indiferent cât de izolați sunt”, ne spune Luț Bogdan Daniel, directorul Parcului Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina.

Și manifestarea începe.

Din clădirea centrului apar copii cu tablouri reprezentând portretele celor despre care urma să ascultăm povești. Adevărate opere de artă, acestea uimeau prin expresivitate și acuratețe. Mâna și, mai ales, ochiul de artist al autoarei fotografiilor, Coprean Anca, un talent care mai are multe de spus, au surprins trăsăturile esențiale ale fiecărui personaj.

Organizată impecabil, sărbătoarea a fost pusă în scenă de Anca Rusu, manager al Destinației Ecoturistice Țara Hațegului, organizație premiată în repetate rânduri ca destinația turistică a anului. Pasiunea, dăruirea și profesionalismul cu care coordonează turismul în Țara Hațegului o așază, fără exagerare, pe un podium național. De data aceasta, ea a trecut Munții Orăștiei și a implementat un proiect local de excepție.

„Le-am dat o mână de ajutor colegilor de la Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina. Practic, Asociația de Turism Retezat implementează un proiect în zona de proximitate a destinației, pe teritoriul parcului. Tocmai astăzi, 14 septembrie, este Ziua Națională a Muntelui și ne-am dorit să organizăm această aniversare acum. Astfel de evenimente sunt mici și au ca public-țintă comunitățile locale, pentru că ele sunt responsabile de păstrarea tradițiilor, obiceiurilor și a peisajului cultural cu care noi ne mândrim. De aceea consider că noi, cei din turism, ar trebui să ne aplecăm mai mult asupra nevoilor comunității și asupra poveștilor care trebuie conservate și duse mai departe. De data aceasta am identificat 15 oameni cu 15 povești despre viața lor, despre meșteșuguri și tradiții. Vrem ca aceste povești și fotografiile localnicilor să fie accesibile turiștilor, iar în viitorul apropiat vom găsi o soluție pentru a le face vizibile într-un traseu tematic”, completează Anca Rusu, care începe apoi să citească povești.

Niciodată nu am ascultat atâtea istorii adunate la un loc. Erau povești despre oameni vii sau plecați dincolo, oameni care și-au lăsat amprenta pe locurile populate odinioară de daci. Fiecare om cu povestea sa, mai tristă sau mai veselă.

Poveștile sunt fascinante. Simțeam cum, dincolo de fiecare ușă la care au bătut angajații parcului împreună cu Anca Rusu, răzbate câte o viață, câte o mărturie.

Pe rând, fiecare copil, ținând în mână câte un portret, face un pas în față când începe povestea celui imortalizat. Călătorim în timp și redevenim copii care ascultă povești nemuritoare, spuse cu dragoste de părinți. Nu băgăm de seamă că ne-au înțepenit picioarele, nici că vântul ne zbârlește părul, nici că stropii de ploaie ne udă obrajii.

Ascultăm povestea „Zburătorului din Carpați”, omul care a ridicat dansul călușerilor la rang de artă în vremurile trecute. Aflăm despre Lucreția și Ion Rîmbetea, cei care au păzit și întreținut, peste un sfert de secol, Sarmizegetusa Regia. Poposim la Sub Cununi, acolo unde Maria Inășescu povestește despre Alea Frumoasele mai frumos și mai natural decât oricare narator al zilelor noastre. Ne plimbăm prin Moara lui Antone, adevărat monument al hărniciei, și-i ascultăm povestea spusă de urmași. Amintirea acestui om vesel și hâtru din cale-afară nu piere niciodată, așa cum nu piere tradiția pe care a sădit-o.

Și poveștile curg mai departe, iar stropii de ploaie spală lacrimile multora dintre cei care ascultă aceste istorii ale inimii. În toate mărturiile vârstnicilor apare, ca un fir roșu, temerea că generațiile ce vin nu vor mai fi la fel de atașate de valorile strămoșești și că obiceiuri, case și pământuri vor fi date uitării.

Temerile lor păreau însă spulberate de copiii care țineau tablourile în brațe, ca un arc peste timp, legând generații.

La Costești am descoperit o mână de oameni inimoși care refuză să lase tradițiile să piară. Copiii cu portrete în brațe au devenit puntea nevăzută între poveștile de altădată și viitor.

Am plecat de la Costești cu inimile pline și cu gândul că, dacă întreaga țară ar fi un parc natural asemenea celui din Munții Orăștiei, trecutul, prezentul și viitorul s-ar împleti firesc, pentru eternitate.