Am uitat cum e să admirăm, să ne bucurăm, să ne încerce diverse sentimente. Am uitat să trăim. Am uitat cum e să trăim fără dovezi foto și video pe care, apoi, să le postăm pe diverse rețele de socializare. Și asta, ca să avem dovada că suntem vii.

Ne-am obișnuit să ne ghidăm după zicala: dacă nu ești pe Facebook/Instagram/Twitter nu exiști. Ne-am obișnuit să le arătăm tuturor aspecte cât se poate de personale, din viața noastră, fie ca să ne lăudăm, fie că restul lumii să ne compătimească sau să plângă alături de noi.
Sunt convinsă că nu v-am spus nimic nou până acum, însă ceea ce m-a frapat, recent, a fost un flash mob. Un flash mob extraordinar al Orchestrei Simfonice București, cu ocazia Zilei Europei.
O acțiune superbă a Orchestrei, în Centru Vechi al Bucureștiului, o acțiune menită să ne atragă atenție că nu suntem singuri la nivel de națiune. Mi-ar fi plăcut să fiu acolo, să trăiesc „pe viu” acel moment. Dar, din păcate, sunt din provincie ,iar aici nu avem parte foarte des de astfel de manifestări. Aș putea chiar să le număr pe degete cele din ultimii zece ani. Și nu de o astfel de însemnătate.
Dar voi, cei care ați fost acolo la timpul și locul potrivit, ce ați făcut? Ați scos telefoanele și ați imortalizat momentul. Foarte bine. Dar câți dintre voi v-ați gândit să vă opriți câteva minute și să trăiți acel sentiment pe care acei artiști au încercat să vi-l transmită? Ați fost acolo, știm cu toții pentru că ați postat pe rețele de socializare acele imagini care dovedesc asta. Dar câți dintre cei care ați filmat ați și înțeles ceea ce se întâmpla chiar lângă voi?
Haideți să trăim și haideți să facem asta real. Haideți să nu fim doar spectatori la ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Putem să ne permitem cu toții să renunțăm, câteva momente, la gadget-uri și să trăim, pe viu cum s-ar zice, evenimentele din jurul nostru. Voi, cei care ați filmat întreg momentul, ce puteți să povestiți despre ceea ce ați văzut?

Alina Toader