Demult, tare demult, un rege de la sudul Dunării le-a pus gând rău autohtonilor de la nord de marele fluviu. Râvnind la teritoriu și la bogățiile unui ținut condus de Dromihete, Lisimah a năvălit de două ori la jaf și cucerire. Numai că de fiecare dată, macedonenii au luat-o pe coajă și au căzut prizonieri regelui trac.

Dacă prima dată au fost lăsați să plece cu tot ce aveau, a doua oară, Dromihete, împăciuitor și diplomat i-a așezat la masă și le-a servit tot ce era mai bun la vremea aia, din vase prețioase din aur și argint, pe care agresorii le aduseseră cu ei. Alături s-au așezat oamenii lui Dromihete care au mâncat pită cu slană și ceapă din niște blide simple. După masă Dromihete l-a întrebat pe Lisimah de ce dacă ei au asemenea lux și belșug, au râvnit la sărăcia de peste Dunăre?  Apoi le-a dat drumul. Lecția primită de regele macedonean, a usturat rău, așa de rău încât niciodată, nici măcar în vis nu a mai trecut Dunărea cu gânduri rele, poate doar la nunta fiicei sale pe care i-a dat-o de soție lui Dromihete.

Zilele noastre ne aduc un nou și rar exemplu de diplomație autohtonă, asemănător cu cel din antichitate. Un europarlamentar din Germania, cică de extremă dreapta, sare ca ars acum când se pune problema intrării României în spațiul Schengen. Cu un discurs scurt, mânios și penibil lovește România sub centură spunând NU aderării. Germanul se declară a fi „un bun cunoscător” al României pentru că a vizitat-o de mai multe ori anul acesta, în drum spre Ucraina și a constatat că România este, folosind o nefericită comparație, vestul sălbatic al Europei. Adică o țară din estul Europei este în vest, este și coruptă și sălbatică pe deasupra. Acum este posibil ca mașina lui să fi dat prin ceva gropi de pe la Sighet sau ca opririle prin ceva benzinării, pentru golire să nu-i fi lăsat amintiri foarte plăcute. Dar de acolo până la a trimite românii alături de indienii lui Winnetou e cale lungă și presărată cu rele intenții. Imediat, inflamarea politicienilor români a apărut vehement, care de care străduindu-se să-i dea o replică mai inteligentă mai subtilă și mai usturătoare  parlamentarului german. Gargară din belșug, efect zero.

 Numai că diplomația și abilitatea lui Dromihete, cel de acum 2000 de ani și mai bine o regăsim, dibaci și fin, în județul Hunedoara, sub bagheta Nataliei Intotero. Fiind o persoană care, știe bine să întoarcă și celălalt obraz, atunci când este cazul, îl invită pe vehementul german, să facă o vizită aici, la ea în județ. Să vadă și altceva decât un drum cu gropi sau o toaletă nespălată. „Dacă nu ți-e teamă că vei fi scalpat de pieile roșii sau împușcat de vreun cowboy, te așteptăm aici, la noi acasă”. Și vizita are loc. Îl plimbă, îi arată, îl omenește, îi explică tot ce vrea și nu vrea și gata. Trebuie mai mult? Nu. Din vârful muntelui, la Straja, până în adâncul pământului, la Peștera Bolii, din biserici în școli, din castel, la mormântul Iancului, Natalia Intotero îl poartă să vadă cu ochii lui și să înțeleagă România, nu din goana mașinii, ci de acolo, de jos, de la firul ierbii. Țuica, virșli și sarmalele, alea de la noi din oală, nu din tipsii de aur au pus capacul unei vizite, realmente diplomatice, fără resentimente și atitudini revanșarde. A fost aceasta o fanfaronadă tipică politicienilor români? Eu zic că nu.  A fost aceasta o lecție de diplomație? Eu zic că da.

Jos pălăria, Natalia Intotero!