O, ce veste minunată! Am scăpat de răul cel mai mare. Am scăpat de „dușmanul poporului”, de „neguțătorul rus”, am scăpat de „suveranistul daco-get” , de „Mesia din Mercedes” și de toate bazaconiile puse în cârca unei marionete trase cu cheia de nu se știe cine. Și cu ce-am rămas? Ia ghiciți?!

 Am rămas cu răul cel mai mic. Da, ăla cu care ne-am obișnuit de la Iliescu încoace, ăla pe care iobagul român este nevoit să-l aleagă din neghina care a năpădit viața politică autohtonă.

Interzicerea candidaturii lui Georgescu de către o instituție eminamente politică, numită exclusiv pe criterii politice și care răspunde soldățește comenzilor politice, a fost creația laboratoarelor în care se fac și se desfac ițele de 30 de ani.

Aceiași bătrâni, odinioară tineri lupi politici, pe care toți îi cred trecuți pe linie moartă, fac strategiile și ticluiesc planuri pentru ca nimic să nu se schimbe în primenirea unei clase politice îmbâcsite. Sunt aceiași, Hrebenciuc, Blaga, Rușanu, Falcă, Stoica, Stolojan, Barna, Oprea și mulți alții care, cu un real talent de păpușari, pun președinți, prim miniștrii, directori, fac și desfac guverne, după bunul lor plac. Îi desparte ceva? Nimic! Că unul se numește PNL și altul PSD sau UDMR sau USR, aluatul este același iar învârtelile trebuie să funcționeze pentru bunăstarea lor și a intereselor negociate la un pahar. Gâlceava lor de la televizor e doar una de bâlci pentru că diminețile îi găsesc pupându-se în Piața Independenței pentru succesul de a mai prosti o dată și încă o dată pe bietul cetățean turmentat.

Mai bine mi-aș fi tăiat o mână decât să-l fi votat pe Georgescu, dar absența lui mă lasă cu buzele umflate. Ce ne-a rămas de ales? Evident, conform obiceiului vom alege răul cel mai mic. Da dar care-i ăla? Eu cu cine votez, zice cetățeanul turmentat, nu de țuică, rom sau vodkă, ci de harababura politică din jurul lui, harababură care îl sufocă și nu poate scăpa de ea.

Îl aleg pe Crin Antonescu, o ciorbă care a stat la frigider 10 ani, acum reîncălzită și ornată cu ceva pătrunjel proaspăt, așa, de găteală și cu o țuică rece alături, ca de obicei?

Îl aleg pe Nicușor Dan care, matematician de clasă, se dă independent dar ciocăne pe la ușile partidelor care, dacă se deschid încep, negocierile generatoare de viitoare compromisuri și trocuri mizere.

Îl votez pe Funeriu un intelectual de marcă, bun ministru la învățământ, dar lipsit de notorietate, total necunoscut la Băicoi, la Spermezeu sau la Mădulari?

O aleg pe Lasconi care, din păcate, după un parcurs bun, la primele alegeri, a greșit linia și a pierdut trenul care putea să o ducă la București, rămânând pironită pe peronul gării din Câmpulung?

Sau poate îl aleg pe Pinocchio, fost șef al unuia dintre cele mai corupte guverne, alias Victor Ponta, care pare de neînțeles cum nu s-a săturat de atâta „Puie-Monta” aruncată în față ca niște zoaie ale disprețului din campania trecută.

Sau, mai bine îi aleg pe unul dintre cei doi clovni.

Să îl aleg pe George Simion, fost șef de galerie de fotbal, posesor al unei  culturi adecvată tribunelor, gata să jupoaie autoritățile care nu au făcut cum și ce dorea el, după modelul din 41, în care înaintașii lui au agățat evrei în cârligele abatorului din București?

Sau mai bine o aleg pe Ana Maria Gavrilă, cea care, când răsare sau când deschide gura, pare o creație a inteligenței artificiale, un robot lozincard care turuie în englezo-română pentru a demonstra oamenilor tineri puterea ei de poliglotă.

Pe cine să votez se întreabă cetățeanul turmentat?  Aoleu!, era s-o uit pe madam Șoșoacă, cea care cu o mână își pune poalele în cap și cu cealaltă filmează cu telefonul, zbierând isteric de se cutremură geamurile. I s-au șters, oare, păcatele de la primele alegeri când același CCR i-a făcut vânt pe propriile scări ale agresivității sale de mahala? Greu de crezut că de atunci s-a spovedit și i-au fost iertate păcatele.

Și da, nimeni nu-mi spune cu cine să votez. Acum toți trag de mine, după ce 4 ani m-au lăsat să zac în cârciuma sordidă. Ce pot să fac? Mai trag o dușcă din băutura asta infectă dar care este cea mai puțin acră dintre toate, mă duc la cabină și votez răul cel mai mic. Numai că, de data asta, chiar nu știu care este răul ăla mic.

Votez și eu, ca toți ceilalți, pentru că onoarea mea de cetățean trebuie să rămână fără pată.

Votez în aceeași țară încremenită de corupție, lichelism, ipocrizie și semidoctism.