Hunedoreanul

Total Post: 307

Actul de naştere al garnizoanei estice România

Actul de naştere al garnizoanei estice România

Joi 25 noiembrie 2021, noul guvern Nicolae Ciucă a fost votat şi învestit în Parlament. Ziua a început bine, cu un discurs consistent, bine conceput şi bine scris, în care noul prim-ministru şi-a prezentat programul de guvernare. Sub aproape toate aspectele, discursul lui Nicolae Ciucă seamănă cu un discurs-program al lui Nicolae Ceauşescu fabricat de Secţia de Propagandă. E sigur că nu Nicolae Ciucă şi-a scris discursul. Dar ce contează e că şi l-a însuşit în numele unei majorităţi de cca 70 %. De mai bine de 50 de ani, de la Winston Churchill şi generalul Charles de Gaulle, preşedinţii şi prim-miniştrii nu-şi mai scriu singuri discursurile.

Petru ROMOŞAN

PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă) a fost evocat de noul premier cu evlavie mistică de mai multe ori. Evident, ceea ce îi uneşte pe ireconciliabilii de până mai ieri – PSD, PNL, UDMR – e dorul de miliardele de euro aşteptate de la UE. Asemenea sume România n-a mai văzut niciodată în istoria sa. Toţi se pot alege cu ceva. Nicolae Ciucă : „PNRR reprezintă axul principal în îndeplinirea obiectivelor noastre.” Sau : „Vom asigura rezilienţa sistemului de sănătate.” Sau : „Rezilienţa sistemului de sănătate este un obiectiv prioritar al guvernului, pentru care vom face investiţii în 46 de spitale şi secţii prin intermediul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.” Sau : „Această perioadă de criză a dovedit cât de importantă este tehnologia şi cum a ajutat ea la supravieţuirea, redresarea şi rezilienţa diferitelor industrii afectate de pandemie.” Rămâne de văzut dacă euro va rezista, dacă va fi „rezilient” la presiunile inflaţioniste şi de alt fel şi dacă miliardele aşteptate de români prin PNRR vor mai ajunge în ţară.

Marea surpriză din discursul lui Ciucă nu e nici „Programul Anghel Saligny”, nici însuşirea proiectului prezidenţial „România educată”, ci promisiunea de revizuire a Constituţiei şi descentralizarea, regionalizarea de fapt. Crin Antonescu şi Liviu Dragnea au ratat lamentabil cele două obiective, revizuirea Constituţiei şi regionalizarea. Amândoi au dispărut, probabil, pentru totdeauna din politică. Frica sistemului de forţă de o eventuală regiune maghiară în inima ţării, o veche obsesie şi justificare existenţială a Securităţii, alimentată şi de incompetenţa în gestionarea unei situaţii complexe, a blocat modernizarea ţării. „În scopul îndeplinirii tuturor obiectivelor pe care ni le propunem, este necesară reformarea statului prin revizuirea Constituţiei României, reformarea administraţiei publice prin descentralizare şi reducerea birocraţiei, prin modernizarea marilor sisteme publice.” Programul de guvernare al cabinetului Nicolae Ciucă prevede şi reintroducerea serviciului militar în termen pe bază de voluntariat şi cu retribuire. Vom furniza astfel mercenari lui NATO ? Recrutarea în SUA e din ce în ce mai dificilă, bate pasul pe loc.

Problema insurmontabilă a guvernului Ciucă nu e refacerea FSN-ului de la începutul anilor ’90. Pentru că e vorba de acel FSN care s-a scindat în PDSR-ul lui Ion Iliescu şi FSN-Petre Roman, şi nu de USL-ul recent. PNL-ul de astăzi, şi prin plecare previzibilă a grupului Orban, e, de fapt, FSN-Petre Roman, PD, PDL (Băsescu), un grup organizat care a furat sigla partidului Brătienilor (plus câteva proprietăţi) şi cam atât. Problema pentru Ciucă e punerea în viaţă a excelentului său program cu minştrii care i-au fost impuşi de partide. Cu câteva excepţii, toţi sunt nişte amatori, nişte hahalere politicarde, puşi doar pe strâns şi chiar pe furat. Ori programul lui Ciucă va rămâne literă moartă, deşi bine caligrafiată, ori miniştrii săi vor trebui înlocuiţi cât mai repede cu specialişti autentici, cu tehnocraţi. Vor fi aceştia doar militari de la Apărare, din Interne sau de la servicii ? Poate Nicolae Ciucă va mai fi prim-ministru în 2024, dar majoritatea miniştrilor săi vor fi fost înlocuiţi. Întrebarea e dacă partidele care compun azi coaliţia vor mai exista în 2024. Cei care deplâng decăderea sau chiar dispariţia politicului trebuie să fie totuşi de acord că oamenii noştri politici nu prea sunt oameni politici, ci doar nişte interfeţe palide, nişte interpuşi.

Prin aducerea generalului Nicolae Ciucă la Palatul Victoria, o forţă importantă, discretă, probabil partenerii noştri militari şi economici, SUA şi Germania, încearcă impunerea unui „pass politic” la frontierele estice ale UE şi ale NATO. Noul prim-ministru Nicolae Ciucă a promis şi impunerea unui pass sanitar, declaraţie prin care şi-a alienat deja o bună parte a populaţiei. Va trece şi la vaccinarea obligatorie, militară a întregii populaţii ? Cert e că statutul de colonie al României se oficializează.

„Drumul Regelui”, în taifasul şefilor din Arad şi Hunedoara

„Drumul Regelui”, în taifasul şefilor din Arad şi Hunedoara

Mai marii celor două judeţe anunţă că sunt în căutare de fonduri europene pentru Drumul Regelui. Discuţiile s-au purtat la sediul Prefecturii Hunedoara, prilej cu care dregătorii şi-au făcut poze de grup şi reclamă din abundenţă pe reţelele de socializare, fără să transmită nimic concret în legătură cu celebrul Drum al Regelui.  

Din comunicatul oficial de presă:

„La întâlnire, împreună cu prefectul județului, Călin Petru Marian și cu subprefectul Lorincz Szell au participat din partea Consiliului Județean Hunedoara, președintele Laurențiu Nistor și administratorul public, Costel Avram, din partea Consiliului Județean Arad, vicepreședintele, Răzvan Cadar iar din partea Agenției de Dezvoltare regională (ADR) ”Vest” a fost prezent directorul general, Sorin Maxim.

În urma întâlnirii s-a convenit ca cele două județe, Hunedoara și Arad, să stabilească împreună detaliile tehnice ale proiectului de modernizare pe  porțiunea de 17 kilometri a drumului care trece prin județele Hunedoara și Arad.

Reabilitarea „Drumului Regelui”, acum inclus la categoria „Drum pietruit”, va face posibilă o legătură auto moderna și mai scurtă între cele două județe, făcând conexiunea între două obiective regionale majore: staţiunea balneară Vaţa de Jos (Hunedoara) și Țara Zarandului, cu zona Petriș – Săvârșin (Arad) unde se află „Castelul Regal”, ambele microregiuni cu un important potenţial turistic si economic”.

 

 

 

 

82.000 de lei pentru performerii Hunedoarei

82.000 de lei pentru performerii Hunedoarei

Consiliul Local Hunedoara a aprobat propunerea conducerii Primăriei de a premia elevii, profesorii şi antrenorii cu rezultate deosebite în anul şcolar 2020 – 2021. Este vorba despre elevii şi sportivii care au obţinut rezultate deosebite la olimpiadele şi concursurile naţionale şi internaţionale.  Premiile vor le vor fi înmânate merituoşilor tineri hunedoreni, profesorilor şi antrenorilor lor pe parcursul lunii noiembrie.

Astfel, 139 de elevi vor primi premii în bani din partea municipalităţii, sumele urmând să fie cuprinse, în funcţie de rezultatele fiecăruia, între 300 şi 600 de lei. Acestora li se adaugă 32 de profesori şi antrenori coordonatori care vor fi premiaţi, fiecare, cu câte 500 de lei.

În total, pentru premierea performerilor municipiului Hunedoara, Primăria a alocat suma de 82.000 de lei. Lista elevilor şi profesorilor răsplătiţi pentru rezultatele lor a fost stabilită în urma centralizării datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara şi de cluburile sportive din municipiu.

Mă bucură şi faptul că, de la un an la altul, reuşim şi să creştem bugetul de premiere şi cuantumul premiilor acordate: dacă, în 2017, fondul de premiere era de 46.000 de lei, anul acesta este de 82.000 de lei. Când am spus că educaţia este o prioritate pentru Primărie nu am spus-o doar de dragul de «a da bine» în faţa cetăţenilor. Atât prin numeroasele proiecte de reabilitare şi dotare a unităţilor şcolare, cât şi prin atenţia acordată profesorilor şi elevilor merituoşi ai municipiului, cred eu că am reuşit să demonstrăm, până acum, că suntem preocupaţi de buna stare a sistemului educaţional hunedorean, atât cât se poate implica Primăria în acest domeniu”, spune primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

Studiu de fezabilitate pentru noul stadion din Hunedoara

Studiu de fezabilitate pentru noul stadion din Hunedoara

Vineri – 29.10.2021, Compania Naţională de Investiţii a semnat contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate necesar construirii unui nou stadion la Hunedoara. Societatea desemnată are la dispoziţie 3 luni pentru a realiza studiul şi întreaga documentaţie aferentă (studiu hidro-geologic, studiu privind realizarea unor sisteme alternative de energie, studiu de circulaţie etc…).

Primăria municipiului Hunedoara îşi doreşte o arenă sportivă modernă, cu aproximativ 9.000 de locuri pe scaune, spaţii de cazare pentru sportivi, restaurant, parcări subterane şi supraterane, sală de fitness/forţă multifuncţională (adaptabilă şi antrenamentelor de box, de exemplu) şi, bineînţeles, nocturnă.

Am luat deja legătura cu firma de arhitectură care va întocmi studiul de fezabilitate pentru noul stadion. Ne-am şi întâlnit în Complexul Sportiv „Michael Klein” şi am expus punctul nostru de vedere în legătură cu necesităţile pe care va trebui să le îndeplinească viitorul stadion. Reprezentanţii firmei în cauză ne-au asigurat că doresc să lucreze bine şi să finalizeze documentaţia în termenul contractual. Noi, când am spus că am ales Stadionul „Arcul de Triumf” ca model, ne-am referit doar la dimensiuni şi capacitate. Un stadion, cu cât este mai mare, cu atât este mai costisitor de întreţinut, trebuie să ne gândim şi la asta. Pe de altă parte, din punct de vedere al arhitecturii, ne dorim un stadion care să devină şi o emblemă a oraşului, nicidecum o „copie la indigo” a vreunui alt stadion din ţară ori din străinătate. După ce studiul de fezabilitate va fi gata, Compania Naţională de Investiţii va iniţia şi licitaţia pentru proiectare tehnică şi execuţie. Abia după ce acea licitaţie va fi gata, vom şti când anume vom avea un nou stadion la Hunedoara. Eu sper ca acest lucru să se întâmple cât mai repede, însă procedurile legale trebuie respectate. Dacă demersul decurge aşa cum a decurs în ultima vreme, cred că am putea avea un stadion nou peste doi sau trei ani. Este un proiect despre care, în 2016, când l-am anunţat împreună cu liderii Consiliului Judeţean, mulţi mi-au spus că este o utopie, dar, când ne intră ceva în cap, ne luptăm cu toate puterile pentru a convinge toţi factorii implicaţi. Iată că, după atâţia ani în care am insistat pe această idee, putem spune că proiectul a intrat în linie dreaptă. Municipiul Hunedoara şi judeţul Hunedoara au nevoie de un stadion nou. Ţin să mulţumesc responsabililor din cadrul CNI şi domnului ministru Cseke Attila pentru implicare”, spune primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

Un alt obiectiv important al Primăriei Hunedoara este ca, odată cu ridicarea unui nou stadion, vechiul „teren de zgură” din actuala bază sportivă să fie modernizat şi dotat cu o pistă de atletism. De asemenea se doreşte şi reabilitarea şi modernizarea vechiului „teren de tineret”, aflat în aceeaşi bază sportivă (în partea dinspre zona Complexului Păltiniş).

65 de ani de la revolta studenților din Timișoara din ‘56

65 de ani de la revolta studenților din Timișoara din ‘56

A fost o pagină de istorie pe care nu o putem trece cu vederea. Viaţa ulterioară a tuturor participanţilor s-a raportat la evenimentele din 1956, care i-au marcat. Și poate că episodul din 1956 a fost determinat de acel spirit de libertate al Timișoarei, același spirit care a făcut ca și peste ani, în 1989, timișorenii să se ridice din nou la luptă împotriva sistemului opresiv. De această dată cu mai mult succes.

Atunci când aşteptările oamenilor sunt mereu înşelate, când societatea, debusolată, renunţă să mai protesteze, singura speranţă de schimbare o pot aduce tinerii. A devenit deja un clişeu că „tinerii pot schimba lumea”. Şi totuşi, în momentele importante ale istoriei, greul a căzut pe spatele lor. Şi de multe ori au plătit cu viaţa faptul că aveau idealuri, că şi-au dorit o lume mai bună. Aşa s-a întâmplat în ’89, la Timişoara, când tinerii au plătit scump libertatea noastră, a tuturor. Atunci când nimeni nu mai avea vreo speranţă, au reuşit să schimbe un regim. Nu trebuie însă să-i uităm nici pe studenţii timişoreni care au încercat să se opună aceluiaşi regim comunist, dictatorial, cu mult timp înainte.

În perioada 23-26 octombrie 1956, studenţimea din România urmărea evoluţia Revoluţiei din Ungaria. Timişoara era în acea perioadă plină de militari sovietici, a căror prezenţă, amintind de comportamentul pe care îl avuseseră în ţară, stârnea repulsia populaţiei. Deja în 26 octombrie, sesizând situaţia, conducerea Facultăţii de Mecanică a Institutului Politehnic din Timișoara a convocat, pe grupe, şedinţe prin care încerca să arate studenţilor că dezordinile din Ungaria erau provocate de un grup de huligani şi derbedei. Aceasta a produs o şi mai mare revoltă în rândul studenţilor timişoreni. În 27 octombrie, după ce studenţii au aruncat cu mămăligă pe pereţii cantinei, apar primele condamnări ale regimului comunist exprimate public şi se lansează ideea organizării unei mari adunări studenţeşti pentru clarificarea situaţiei din Ungaria, a motivelor declanşării revoluţiei, motive ce se regăseau şi în societatea românească. A doua zi, într-o duminică seara, discuţiile din cămine s-au extins. La ele au luat parte Aurel Baghiu, Teodor Stanca şi Friedrich Barth, primii doi făcând parte din conducerea organizaţiilor studenţeşti. În 28-29 octombrie, se constituie grupul de iniţiativă care să dea semnalul luptei anticomuniste, format din studenţi din anii terminali ai Facultăţii de Mecanică de la Institutul Politehnic din Timişoara (Aurel Baghiu, Caius Muţiu, Teodor Stanca, Frederich Barth, Ladislau Nagy, Valentin Rusu, Heinrich Drobny). Acesta stabileşte ca în debutul acţiunilor, în 30 octombrie, ora 14:00, să se organizeze, la Facultatea de Mecanică, o mare adunare cu studenţii din întreg centrul universitar Timişoara, la care să fie invitaţi rectorii şi reprezentanţi ai puterii centrale, prezenţi la Timişoara. Studenţii de la Construcţii şi Electrotehnică urmau să vină încolonaţi prin centrul oraşului, sperând să li se alăture şi alţi cetăţeni, care intrau sau ieşeau de la servici. Însă pe drum nu li s-a alăturat nimeni, deşi lumea înţelegea că se petrece ceva în legătură cu revoluţia maghiară.

În data de 30 octombrie, la ora 14:00, în amfiteatrul Facultăţii de Mecanică încep să vină studenţi din toate colţurile Timişoarei. În scurt timp, sala a devenit neîncăpătoare pentru cei circa 2.000 de participanţi, astfel încât adunarea se mută la cantina studenţească. În prezidiul adunării au fost rectorul Rogojan, precum şi ministrul muncii Petre Lupu, ministrul adjunct al învăţământului, Drăgulescu, şi Ilie Verdeţ, secretar al C.C. al P.M.R., veniţi la Timişoara pentru a calma spiritele. Ministrul Lupu i-a minţit pe studenţi, promiţându-le că pot vorbi liber, fără a fi sancţionaţi. Aceasta a declanşat un val de luări de cuvânt, prin care erau cerute numeroase modificări ale modului în care pe atunci era condus statul român, în stil comunist totalitar. Memoriul întocmit de Teodor Stanca a fost completat cu toate aceste cerinţe. Se cereau retragerea trupelor sovietice din ţară, încheierea de acorduri comerciale cu ţările occidentale, mărirea salariilor, studierea în facultăţi nu doar a limbii ruse, ci şi a altor limbi de circulaţie, libertatea cuvântului, a presei, a dreptului de asociere şi de mişcare, reducerea normelor din întreprinderi şi a cotelor din agricultură, oprirea exportului de uraniu în U.R.S.S. etc. În faţa acestui torent de revendicări, autorităţile prezente la adunare s-au retras la ora 18. Studenţii au continuat discuţiile, constituind şi un comitet de iniţiativă. Şedinţa era condusă de studentul Aurelian Păuna de la construcţii, căruia i-a fost înmânat memoriul redactat de Stanca. El a fost aprobat punct cu punct, iar la ora 20:00 adunarea a luat sfârşit. Autorităţilor le era dat un termen de trei zile pentru a răspunde, altfel urmând să se declanşeze greva generală a studenţilor.

La ora 21:00, poliţia, securitatea şi armata au pătruns în cantină, au arestat un număr de 8 studenţi (grupul de iniţiativă) care au fost duşi la Securitate şi ulterior condamnaţi. Restul au fost duşi într-o tabără militară la Becicherecu Mic.

În 31 octombrie are loc o demonstraţie de stradă în sprijinul celor arestaţi. Coloana formată din circa 1.000 de demonstranţi a fost înconjurată de trupe de intervenţie, studenţii fiind îmbarcaţi în camioane şi duşi tot la Becicherecu Mic; tot atunci au avut loc altercaţii şi între studentele din căminul de fete şi soldaţi, mai ales când coloana de demonstranţi a ajuns în dreptul lor. În perioada 1-4 noiembrie a avut loc o adevărată vânătoare de studenţi, peste 3.000 fiind transportaţi la Becicherecu Mic, unde au fost interogaţi şi puşi să semneze o declaraţie prin care se desolidarizează de organizatorii demonstraţiilor, o condiţie obligatorie pentru continuarea studiilor. Studenţii arestaţi au fost anchetaţi şi trimişi în judecată,  prin rechizitoriul din 6 noiembrie 1956, în două loturi, primul de 8 persoane, iar al doilea de 23 de studenţi, pedepsele fiind între 6 luni şi 8 ani. Era specificată crima de uneltire contra ordinii sociale, încadrată în Decretul 199/1950 al. 1 lit. c, cu pedepse între 15 ani şi condamnarea la moarte. Ulterior însă guvernul a schimbat încadrarea lor, conform indicaţiilor din 13 noiembrie ale Biroului Politic al C.C. al P.M.R., în articolul 327, lit. c C.P., care prevedea pedepse între 5 şi 10 ani închisoare. Un mare număr de studenţi au fost exmatriculaţi.

„Cum să simtă ei pulsul poporului când poporul este încătușat?!”

Din păcate cei mai mulţi dintre studenţii de atunci nu mai sunt în viaţă, să ne povestească întregul curs al avenimentelor. Am avut însă prilejul de a discuta, cu mulţi ani în urmă, cu câţiva dintre ei.

Caius Muţiu, unul dintre principalii organizatori, care a şi suferit cea mai lungă perioadă de detenţie (8 ani) a rememorat câteva amintiri: „La ora la care noi ne organizam, în Ungaria încă nu interveniseră trupele ruseşti. Ne gândeam că dacă acolo nu au intervenit, va fi la fel şi la noi. Eu ştiam că dacă nu se aplică principiul dominoului, voi fi arestat, mai ales că nici nu aveam origine socială sănătoasă (în familia mea foarte mulţi au fost arestaţi). Dar eu am fost sportiv de performanţă, nu mă speria puşcăria, chiar dacă nu mă aşteptam la o perioadă aşa de lungă. Credeam că voi primi 3-4 ani. Dar nu am regretat niciodată ceea ce am făcut şi a doua oară aş face la fel”.

Teodor Stanca este un alt organizator din grupul celor 8 care au fost primii condamnaţi, executând 6 ani de închisoare. A fost chiar cel care a redactat memoriul cu revendicările studenţilor şi a fost primul care a luat cuvântul la adunarea din 30 octombrie 1956. „La adunarea din 30 octombrie cineva trebuia să spargă gheaţa. Eu am vorbit primul. Au luat apoi cuvântul ceilalţi din grupul de iniţiativă, apoi tot mai mulţi, zeci şi zeci de studenţi. Unii voiau să iasă deja în stradă, dar era seară. Am stabilit că demonstraţiile vor avea loc a doua zi, pe lumină. Au intrat însă peste noi poliţia, securitatea, armata şi ne-au arestat”, a povestit acesta.

Ioan Holender, fostul director al Operei din Viena, cu cel mai lung mandat, este una dintre cele mai apreciate personalități culturale ale ultimelor decenii, unul dintre românii despre care se vorbește în toată lumea. Ioan Holender trăiește la Viena, însă nu a plecat de bunăvoie din România. L-a obligat la exil un gest curajos, făcut pe vremea studenției la Institutul Politehnic Timișoara, un discurs împotriva regimului, în ședința tensionată din anul 1956. „Când s-a deschis această supapă și a ieșit ceea ce era sub presiune…  Nu puteam să mă abțin – negândit și nepregătit – să nu le spun și eu pe ale mele. Eu cred că mai mult instinctiv decât gândit. Că, dacă aș fi gândit-o, n-aș fi spus-o! Urmările au fost drastice: am fost un om ratat, am știut că sunt un om ratat, am devenit un om nesigur, în tot ce fac, în tot ce încerc… Fricos… Frica față de putere, față de ceea ce s-ar putea întâmpla, mi-a rămas până în ziua de astăzi. Aceste lucruri nu trec fără urmări. Aceste răni se închid, dar cicatricea rămâne. Da, știu, director de operă celebru, legendă, toate astea. Altfel, aș fi ajuns inginer la Bicaz… un loc favorit al tuturor. Inginer am vrut să devin! Eu nu regret acum, ca să fiu sincer și serios. (…) Actul meu revoluționar sau prerevoluționar a avut urmări bune și proaste”, spune Ioan Holender.

Aurel Baghiu, care în 1956 era student în anul V al Facultății de Mecanică, a reconstituit, într-un interviu acordat mult mai târziu, după Revoluția din 1989, atmosfera din cantina studențească: „Despre situația din Ungaria ne-au vorbit ca despre o clică de huligani și răufăcători care au spart vitrine cu scopul de a jefui, minciună repetată și în „Scânteia” din acele zile, precizându-le celor de față că noi nu suntem idioți. Am început să demolez toate argumentele lor, inclusiv cel cu menținerea unui atât de mare efectiv militar sovietic din cauza „pericolului creat de Tito”, crezând, probabil, că noi nu suntem la curent cu evenimentele politice. Adică cu faptul că „trădătorul, spionul și criminalul Tito din 1954” în 1956 era cel mai bun prieten al poporului român. În acel moment sala a început să fiarbă, studenții strigând aproape la unison: „Afară cu rușii din țară!”, „Ne-am săturat de robie”, „Vrem libertate”, „Jos mâinile de pe Ungaria!” etc. Iar când Petre Lupu a încercat să ne vorbească, studenții, mânioși, l-au apostrofat: „Termină cu minciunile!”, „Tu câți bani iei pe luna, mă?”, „Tu ai văzut vreun muncitor?!”, „Tu știi ce-i aia un muncitor ?!” etc. Se agitau pumni, se fluiera, se strigau cuvinte grele, așa încât, oarecum speriat, am fost nevoit să mă urc pe un scaun, încercând să-i liniștesc, arătându-i cu degetul: „I-ați auzit? Este adevărata voce a poporului”. Ceea ce l-a determinat și pe studentul Iulian Stanciu din anul V de la Chimie să strige puternic: „Cum să simtă ei pulsul poporului când poporul este încătușat?!”. Doamne, câte nu s-au spus acolo! O adevărată radiografie a stării națiunii! Cu un curaj nebun! Dar cu multă competență. Da, da, competență, cu toate că profesorii noștri credeau că suntem străini de problemele mari ale țării și deci ușor de manipulat. Dar n-a fost așa. S-a vorbit și despre Canalul de exterminare Dunăre-Marea Neagră, despre comerțul nostru deficitar cu rușii, despre mizeria țăranilor și a muncitorilor, despre consilierii sovietici și chiar de K.G.B. Reprezentanții securității, cred, s-au luat de păr ascultându-ne. Căci cei ai partidului și guvernului, ai Institutului au înmărmurit, pur și simplu, promițând totuși că până în 2 noiembrie ne vor comunica concluziile autorităților locale privind revendicările noastre”.

 

PATRIMONIUL DIN NOU ÎN PERICOL! Cetăţile dacice între birocraţie, mediocritate şi bătălii politice

PATRIMONIUL DIN NOU ÎN PERICOL! Cetăţile dacice între birocraţie, mediocritate şi bătălii politice

Când în expunerile de motive sau în declaraţii sforăitoare, politicieni de diferite grade de cultură şi culoare politică folosesc expresia „bunele practici de administrare la Sarmizegetusa” de fapt ei folosesc titlul unui material pe care (personal) l-am conceput, l-am editat şi compactat în folosul celor care doreau trecerea tuturor cetăţilor dacice în administrarea Consiliului Judeţean Hunedoara. Mai mult ca sigur, distinşii politicieni au citit în diagonală acel material, dar li s-a părut că sună bine aia cu „bunele practici”. Nici măcar pozele nu le-au privit cu atenţie. Altfel este greu de explicat cum de nu au reuşit, până acum, să instaureze ordinea în cetăţile dacilor.

Vladimir BRILINSKY

Dilemele mediocrităţii

Odată promulgată Legea 23 din 2020, cunoscută şi sub numele de „Legea Sălan”, normal era ca ea să producă imediat efecte. Se ştia, de mult, că va veni momentul preluării, dar nimeni nu a gândit anticipat problemele care se vor ivi, inerent, şi – mai ales! – nu s-a gândit la rezolvarea lor. Cu o conducere submediocră, total lipsită de iniţiativă, de curaj şi de idei, Serviciul de Administrare a Monumentelor Istorice (SPAMI) nu a pregătit deloc terenul pentru momentul preluării.

Momentul, odată sosit, a fost slăvit şi udat cu şampanie electorală din belşug. Toată lumea a felicitat pe toată lumea. Programele electorale au duduit de uluitoarea performanţă…. Dar când aburii şampaniei se risipesc, începe panica: „N-am aia, n-am ailaltă, n-am vreme, n-am soluţii, dar am… salariu de boier”, se aude de sub pălăria care, dintr-o dată, se dovedeşte a fi prea mare pentru conducerea administraţiei. „Cetăţile sunt ale noastre, dar pământul de sub ele – nu este. Dacă nu este, cum îl administrăm? Dacă nu îl administrăm, cum angajăm oameni? Şi oamenii, care trebuie recompensaţi pentru merite de partid aşteaptă cele promise… Şi noi ce ne facem?”

Şefii Consiliului nu au timp să se ocupe, în detaliu, de problemele cetăţilor. De aceea au instituţii subordonate. De aceea au înfiinţat o nouă direcţie care să se ocupe de administrarea cetăţilor. Soluţiile şi punerea lor în practică trebuiau să fie, cum era şi normal, în sarcina persoanei care a condus, până acum, acest serviciu. Şi cum soluţiile nu vin ca Afrodita din spuma mării, şi pentru că neputincioasa tânguire a conducerii SPAMI este tot mai mare, dregătorii Consiliului Judeţean îi deleagă pe aleşii parlamentului să tragă de mânecă guvernul, cerând, imperativ Executivului să elaboreze cât mai repede, pârghiile exproprierii terenurilor de sub monumente şi să atribuie posturi noii administraţii.

Două întrebări, două răspunsuri contradictorii

Deputaţii Natalia Intotero şi Viorel Sălan au luat guvernul la foc încrucişat, adresând întrebări ministerelor de Interne, de Cultură şi al Dezvoltării. Ambii, cu reale merite în momentele de început ale administrării Sarmizegetusei, trebuiau doar să rememoreze anii 2012- 2014, ceea ce ar fi fost suficient pentru a găsi soluţiile la criza de acum.

Natalia Intotero a fost cea care, în 2012, a dat lovitura de graţie celor care se împotriveau preluării Sarmizegetusei, aducând la nivelul Primului Ministru, Victor Ponta, argumentele reale şi necesare la semnarea Ordonanţei de Guvern decisivă pentru soarta capitalei Regatului Dac. Acum, domnia-sa cere Ministerului Culturii suplimentarea numărului de angajaţi cu peste 30 de persoane la cetăţi ( Anexa 1).

 

Dincolo de faptul că listele cu numele celor 30 de persoane, cu rubedeniile de rigoare cu tot, care vor fi angajate la cetăţi sunt gata aprobate la nivel de partid, răspunsul primit de la secretarul de stat Istvan Demeter este unul halucinant. Mai caraghios ca în Caragiale, acesta zice la început „da”, apoi – „ba”, şi la sfârşit se suceşte iarăşi şi spune, din nou, „da”.

„Gargara” secretarului (în ton cu stilul de comunicare al actualului guvern) este catalogată, în cel mai politicos mod, de către Natalia Intotero drept „sofism”. Şi, astfel, mingea sare dintr-un teren în altul până când nimeni nu mai înţelege nimic.

În tot acest bâlci, pe care îl cunoaştem bine de dinaintea preluării Sarmizegetusei în administrarea CJH, doamna deputat omite un lucru.

La fel cum îl omite şi deputatul Viorel Sălan, cel care – la începuturile administrării monumentului, din poziţia de comandant al Jandarmeriei Judeţului Hunedoara şi fără să fie obligat de lege, a sprijinit necondiţionat instaurarea normalităţii la Sarmizegetusa, alocând pentru serviciile de menţinere a ordinii un număr suficient de mare de cadre militare care şi-au făcut datoria cu brio și au colaborat impecabil cu administraţia.

În interpelarea adresată recent Ministrului Dezvoltării, Viorel Sălan prezintă impedimentele cu care se confruntă Consiliul Judeţean Hunedoara în procesul de expropriere a terenurilor pe care se află cetăţile dacice, omiţând faptul că există şi alte soluţii de administrare a cetăţilor, chiar dacă terenurile nu aparţin Consiliului Judeţean.

Legea 23 din 2020, deşi pornită cu intenţii bune, contravine flagrant cu drepturile şi protecţia colectivităţii locale, stabilite prin Carta Europeană a Autonomiei Locale, pe care România a semnat-o în 1995 şi a ratificat-o prin Legea nr. 199/1997. Răspunsul dat de Ministerul Dezvoltării (Anexa 2) tocmai asta precizează: că responsabilitatea faţă de comunitatea locală este prioritară şi că trebuie găsite soluţii eficiente de implicare în procesul de administrare şi punere în valoare a cetăţilor, ca o alternativă la actul exproprierii. În acelaşi context, Viorel Sălan nu se arată dispus să sugereze soluţii alternative. La fel ca Natalia Intotero, Sălan refuză să-şi reamintească perioada de început în care a aplicat soluţii eficiente fără angajări de personal la Sarmizegetusa Regia.

Omisiune-omisiune, dar să ştim şi noi…

Cele mai mari şi mai evidente transformări ale Sarmizegetusei Regia, care se întinde pe o suprafaţă de 18,3 hectare, au fost realizate în primii doi ani de administrare a monumentului prin Consiliul Judeţean Hunedoara. Atunci, administraţia avea angajat un singur om. În aproape 700 de zile, imaginea Sarmizegetusei s-a transformat, monumentul a început să respire aer proaspăt şi a îmbrăcat haine de normalitate. Doar cu un om angajat care a găsit rezolvări la aproape toate problemele ivite. Atunci, a fost o perioadă de pionierat din care nimeni nu a reţinut nimic.

Atunci a fost momentul în care s-au demonstrat, de fapt, bunele practici”, invocate atât de des, dar care nu se mai pot aplica din motive greu de explicat.

Atunci s-au găsit soluţii. Acum, cu 14 angajaţi, nu se găsesc.

Atunci, banii erau puţini, sau nu erau deloc. Acum, banii curg cu găleata în buzunarele unora care taie frunze la câini, cască a oboseală, a plictis şi sunt incapabili să găsească soluţii.

Şi asta în timp ce, actele de vandalism asupra monumentelor și braconajul arheologic sunt tot mai prezente și mai periculoase, ca în perioada marilor jafuri şi distrugeri din anii 2000. Urmând unui șir îndelungat de bâlbâieli ale administraţiei şi ale Direcţiei de Cultură în cetăţile dacice, recenta mutilare și batjocorire a cetății Blidaru vorbeşte de la sine despre mediocritate, birocrație și lipsă de inițiativă.

P.S. În traducere liberă din română în română, pentru băgători de seamă, consumatori de pop corn și postaci de partid: Nu un singur om a făcut toate acestea, ci Consiliul Judeţean de la acea vreme a găsit soluțiile, având angajat în administrare un singur om.

AFACERI MURDARE ÎN PARADIS. Instanţa a decis: Domeniul Kendeffy din Retezat (10.000 de hectare) a fost retrocedat NELEGAL

AFACERI MURDARE ÎN PARADIS. Instanţa a decis: Domeniul Kendeffy din Retezat (10.000 de hectare) a fost retrocedat NELEGAL

Retrocedarea Domeniului Kendeffy (în jur de 10.000 de hectare de teren în masivul Retezat, judeţul Hunedoara) s-a produs la data 6 decembrie 2006 printr-un înscris eliberat de Prefectura Hunedoara. După 11 ani de proces, instanţa de fond – Judecătoria Haţeg – a decis că retrocedarea s-a făcut nelegal. Câţiva jurişti ai Ministerului de Finanţe au scotocit, cu o tenacitate incredibilă, prin arhivele de la Paris pentru a prezenta magistraţilor adevărul istoric.
Ce cuprinde Domeniul Kendeffy

Domeniul Kendeffy a fost revendicat de două pretinse moştenitoare (Maria Kendeffy şi Elisabeth Pongracz) din Austria, care au depus cereri de retrocedare la primăriile din Petrila, Pui, Sarmizegetusa, Sântămăria Orlea şi Râu de Mori. Colectivul de lucru al Comisiei Judeţene pentru stabilirea drepturilor de proprietate a hotărât că austriecele pot fi împroprietărite cu 7.135,58 hectare pădure (la Petrila – 796,16 ha, la Pui – 310, 52 şi la Râu de Mori – 6.029,90 ha). Celor două austriece li s-a mai dat 118,40 hectare teren agricol, 1.288,21 hectare teren neproductiv, 2.241,73 hectare stâncărie şi 150 de hectare de păşune alpină. Comisia a emis Hotărârea nr. 202/2006 pe baza căreia a fost emis titlul de proprietate. În cazul Kendeffy, pretinsele moştenitoare au depus cereri de retrocedare la primării, dar prefectul Cristian Marius Vladu şi subprefectul Attila Dezsi au decis (caz unic în Hunedoara, cel puţin) să sară peste comisiile locale şi să execute documentele de reconstituire prin comisia judeţeană. Ulterior, Domeniul Kendeffy a fost completat abuziv şi fraudulos cu încă vreo 350 de hectare de păşune care pur şi simplu apar în Cartea Funciară, dar nu se regăsesc în titlul de proprietate.

Suspiciuni de fraudă. Statul intră parte în proces

Instituţiile statului au reacţionat greoi şi cu întârziere la sesizările presei care semnala că Domeniul Kendeffy a fost retrocedat fraudulos. Mai întâi Curtea de Conturi a României şi apoi Instituţia Prefectului Hunedoara au admis, prin 2013, că retrocedarea s-a făcut în condiţii dubioase. „Într-adevăr există suspiciuni de fraudă în cazul retrocedărilor din Masivul Retezat. Noi am declanşat verificări asupra felului în care au fost emise titlurile de proprietate, iar Ministerul Finanţelor intervine ca parte în procesul intentat de Academia Română, ca reprezentant al intereselor statului român. Mi se pare profund incorect felul în care a fost protejată proprietatea statului de către funcţionarii publici”, declara Vasilică Potecă, subprefectul judeţului Hunedoara de la acea vreme.

Despăgubiri în aur la procesul „Optanţilor” de la Paris

Potrivit unui raport din 2013 al Curţii de Conturi a României, reconstituirea dreptului de proprietate după solicitarea celor două moştenitoare ale familiei Kendeffy a fost nelegală. Fraţii Ludovic și Gabriel Kendeffy au rămas fără cea mai mare parte din proprietăţi după Reforma Agrară din anul 1921, fiind despăgubiţi de statul român. „Domeniul Retezat a aparţinut fraţilor Ludovic şi Gabriel Kendeffy. Primul a părăsit ţara şi a fost despăgubit în procesul optanţilor din Fondul A cu suma de 856.211 coroane – aur drept despăgubiri şi 14.844 coroane aur daune pentru dezorganizarea exploataţiei, conform Deciziei Tribunalului Arbitral de la Paris. Gabriel Kendeffy, rămas în ţară, a respins ofertele de ieşire din indiviziune, declanşându-se un lung proces judiciar care nu s-a finalizat până în anul 1949. Domeniul Kendeffy a intrat în anul 1949 în proprietatea Academiei Române fiind cea mai veche rezervaţie ştiinţifică din România. Reconstituirea este ilegală deoarece cetăţenii străini nu pot solicita reconstituirea dreptului de proprietate şi, mai mult decât atât, pentru jumătate din domeniu se plătiseră despăgubiri”, se arăta în auditul din 2013 al Curţii de Conturi a României. De asemenea, o hotărâre din anul 1924 a Comitetului Agrar – Secția Transilvania, păstrată la Arhivele Naționale – județul Hunedoara, arăta că soții Gabriel și Suzana Kendeffy mai dețineau, în 1924, o sută de jugăre (circa 60 de hectare) de teren agricol şi păşuni.

Acte de cetăţenie în fals

Maria Kendeffy s-a declarat moştenitoare a lui Gabriel Kendeffy din calitate de noră. Născută în anul 1920, Maria Kendeffy a decedat într-un spitalul-azil administrat de Ordinul Maltez din Viena la data de 7 aprilie 2017. Nu s-a prezentat la niciunul din termenele procesului început în 2009. În iunie 2017, magistratul Judecătoriei Haţeg a luat act de decesul pârâtei şi a emis adresă către avocatul Majay Laszlo „cu solicitarea de a depune diligenţe în vederea obţinerii certificatului european de moştenitor în ceea ce priveşte prezumtivii moştenitori ai defunctei Kendeffy Maria”. Din datele noastre, actul nu a ajuns la dosar. Pe de altă parte, Maria Kendeffy pretindea că ar fi obţinut cetăţenia română, la cerere, cu câteva luni înainte de a fi împroprietărită. A depus în acest sens un înscris (nr.4312 din 20 decembrie 2005) emis de Ambasada României de la Viena, dar pe parcursul anului 2016, Direcţia Generală de Paşapoarte a emis un act prin care arată că pretinsele moştenitoare din Austria au obţinut cetăţenia română în 2009, la trei ani după ce intraseră în posesia Domeniului din Retezat. Conform legilor în vigoare la data emiterii titlului de proprietate, cetăţenii străini nu aveau dreptul la retrocedări de teren.

Soluţia instanţei de fond, pe scurt:

„În baza art.III alin. 2 indice 1 din Legea 169/1997 constată că reclamanta ACADEMIA ROMÂNĂ şi intervenienţii: STATUL ROMAN, COMUNA BRETEA ROMÂNĂ, COMUNA SÂNTĂMĂRIE ORLEA, ASOCIAŢIA COMPOSESORALĂ BĂRĂŞTEANA, justifică interes în promovarea prezentei acţiuni şi respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei interesului invocate de pârâtele: Kendeffy Maria, Pongracz Elisabeth şi SC Rotunda SRL. Constată că pârâta Pongracz Elisabeth nu îndeplineşte condiţiile art.48 din Legea 18/1991 şi art. 42 din Constitutie, cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor incluse în titlurile de proprietate nr. 90878/646 ,90878/647 , 90538/901 şi dispune excluderea acesteia de pe titlurile de proprietate mai sus menţionate. Admite acţiunea, cu precizarea ulterioară, formulată de reclamanta Academia Română, împotriva pârâtelor: Kendeffy Maria, Pongracz Elisabeth, SC Rotunda SRL şi Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Hunedoara – Instituţia Prefectului judeţului Hunedoara. Admite cererea de intervenţie cu precizarea ulterioară, formulată de intervenientul Statul Român. prin Ministerul Finanţelor Publice. Admite cererea de intervenţie formulată de intervenienta Comuna Sântămărie Orlea. Admite cererea de intervenţie formulată de intervenienta Comuna Bretea Română. Respinge, ca neîntemeiată, cererea de intervenţie în interes propriu, formulată de Asociaţia Composesorală Bărăşteana. Admite cererea de intervenţie accesorie în interesul intervenientei Comuna Sântămărie Orlea, formulată de intervenientul accesoriu Petrescu Mircea-Neonel. Respinge, ca neîntemeiată, cererea reconvenţională formulată de pârâtele-reclamante-reconvenţionale Pongracz Elisabeth şi Kendeffy Maria – decedată în cursul procesului, continuată de Helene Karoly şi Pongracz Elisabeth. Obligă pârâtele Pongracz Elisabeth şi Helene Karoly la plata sumei de 8250 lei cheltuieli de judecată către U.A.T. Bretea Română. Ia act că reclamanta va solicită cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată conform art.260 Cod proc. civilă de la 1865, azi, 10.08.2020. Document: Hotarâre 327/2020 10.08.2020”

Marcel BOT