Torţionarul mort de Înviere îşi duce somnul de veci în Cimitirul Eroilor din Deva, dar monumentul său funerar a fost încreştinat de curând. O cruce albă, imaculată, a lut locul ocupat de Steaua Roşie sovietică. N-ar fi exclus ca, peste ani, un doctor făcut la apelul bocancilor să găsească dovezi că torţionarul a fost erou de-a binelea.
Şeful bolşevic al puşcăriei Deva, maiorul Ioan Mohoranu, a murit de Paşte, în 1949, după ce i-a bătut cu bestialitate pe deţinuţii politici care îndrăzniseră să cânte „Hristos a înviat”. Creierul lui înfierbântat de ură a cedat. Torţionarul şi-a dat obştescul sfârşit din cauza unui accident vascular cerebral la scurt timp după Înviere. De atunci, monumentul lui funerar de tip bolşevic stă înfipt printre crucile din Cimitirul Eroilor Români de parcă ar pregăti o invazie post-mortem a soldaţilor ruşi îngropaţi în cimitirul din vecinătate.
Despre ero(r)i şi morminte
An de an, oficialităţile judeţului Hunedoara recită la Deva cam aceleaşi lozinci patriotarde lângă obeliscul aflat la trei paşi de monumentul torţionarului din Cimitirul Eroilor. Sobor de preoţi, slujbă întru veşnica pomenire, paradă militară şi coroane de flori, toate „Spre a fi mai dulce somnul, fericiţilor eroi”. Din Imnul Eroilor (pe versuri de Ionel Brătianu) lipseşte partea cu „Dezveliţi tot adevărul, şi le spuneţi tuturor,/ Cum muriră fraţii vostri, pentru neam şi ţara lor”. Adevărul despre torţionarul-erou a fost ignorat de toţi mahări care au condus Prefectura judeţului.
În perioada Convenţiei Democrate (1996 – 2000), Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici a tot scris petiţii pe adresa „patrioţilor” de la Putere să mute monumentul torţionarului în Cimitirul Eroilor Soviectici, aflat la câţiva metri depărtare. Acolo, pietrele funerare sunt „trase la indigo” cu aceea a maiorului Mohoranu. Victimele torţionarului s-au stins, rând pe rând, fără să apuce ziua strămutării. De câţiva ani, mormântul maiorului a fost încreştinat cu o cârpeală de suprafaţă. Steaua Roşie de pe frontispiciu a fost înlocuită cu o cruce albă. Istoria se rescrie sub ochii noştri şi ne putem imagina că peste alţi câţiva ani, o teză de doctorat cum sunt multe în veacul acesta va arăta lumii că torţionarul a fost, de fapt, comandantul soldaţilor anonimi, căzuţi la datorie pentru apărarea patriei.
Moartea torţionarului
Sărbătorile Pascale din 1949 au găsit miliţia cu beciurile pline de „bandiţi- chiaburi” şi duşmani ai poporului. Preoţi, negustori, ţărani mai înstăriţi şi câţiva partizani care aşteptaseră venirea americanilor luptând din munţi erau după gratii de Paşte. Mărturii ale foştilor deţinuţi povestesc că, în ziua de Paşte, comandantul închisorii le-a pregătit un meniu special „pe bază de miel”. Au primit un fel de tocăniţă din maţe de oaie fierte, fără să fie curăţate, iar „bandiţii” erau siliţi să le mănânce. Atunci, cineva – nu se ştie precis cine anume – a dat tonul şi din toate celulele a început să răsune cântarea „Hristos a înviat din morţi/ Cu moartea pe moarte călcând”. S-a spus că părintele Ioan Sabău din Folt – om cu viaţă de sfânt, respectat şi de bolşevici – ar fi fost cel care a cântat primul. Asta a crezut şi comandantul închisorii, maiorul Ioan Mohoranu. „Bestie de popă, tu ai făcut asta! Ți-am făcut raport favorabil, dar acum s-a terminat, aici îți putrezesc oasele!”, ar fi spus maiorul plin de mânie. Potrivit informaţiilor noastre, au urmat câteva ore în care maiorul Mohoranu i-a bătut cu bestialitate pe unii dintre deţinuţi. Era roşu ca racul şi nu se mai putea stăpâni. Apoi a plecat acasă şi nu s-a mai întors niciodată.
Luni dimineaţa, deţinuţii au aflat de la un gardian că maiorul „crăpase”. Moartea torţionarului a fost povestită în multe feluri. Unii dintre foştii deţinuţi erau convinşi că torţionarului i-a plesnit un vas de sânge în creier din cauza furiei. Alţii cred că moartea i se trage de la o injecţie administrată defectuos. A circulat şi varianta că torţionarul s-ar fi sinucis şi că acesta ar fi motivul pentru care nu i-au găsit un loc de veci în cimitirele „civile” ale Devei. (Sărmanul ateu a picat în cimitirul unde se fac cele mai fastuoase prohoduri…)
Un lucru este, însă, cert. Maiorul Ioan Mohoranu a murit subit luni 25 aprilie 1949 şi a fost înmormântat în Cimitirul Eroilor din Deva. Pe monumentul său funerar stă un epitaf scris în cel mai lemnos limbaj proletcultist:
„Concepţia şi ideiile tale vor fi călăuza vieţii mele. Ultima ta dorinţă a fost să fiu tare şi să muncesc până la sfârşitul vieţii mele. Aşa are să fie. A ta soţie”
După înmormântare, căpiţa cu jerbe depuse la căpătâiul torţionarului s-a aprins şi a fost nevoie de intervenţia pompierilor. Incidentul a fost interpretat ca o pedeapsă divină.
