Distrugeri de patrimoniu, sub codul mafiot al tăcerii

Distrugeri de patrimoniu, sub codul mafiot al tăcerii

Oraşul antic Micia, judeţul Hunedoara, a fost sfârtecat prin săpături „arheologice” cu excavatorul, dar afacerea este ţinută sub o tăcere instituţionalizată de tip Omerta. Povestea a luat o întorsătură penală, pentru a doua oară în decurs de doi ani, în august 2022, când oseminte dintr-un mormânt preistoric au fost înşirate la soare de cupa unui excavator. Nu e prima dată când situl roman Micia este vandalizat de interese obscure, dar parcă niciodată nu a fost mai multă secretomanie în jurul învârtelilor care se fac pe seama monumentului de patrimoniu din apropierea municipiului Deva.

Prin inima sitului va trece calea ferată de mare viteză, iar lucrările de infrastructură feroviară urmau să se facă cu grijă, sub supraveghere și cercetare arheologică preventivă. Nu-i destul că cercetarea preventivă în monument a fost departe de ceea ce ar fi trebuit să fie, dar acum ceferiştii pretind că lucrările la linia ferată de mare vizetă sunt în întârziere din cauza sitului arheologice.

Mai întâi a fost 9 iunie 2020, o zi neagră în istoria arheologiei românești. Un excavator sfârtecă situl roman Micia pe o lungime de 1,5 km, trecând prin așezarea civilă, prin castru și prin cele două cimitire romane de acolo, pe o bandă lată de 1,5 m și pînă la adâncimi de 2,5 m. În urma utilajului a rămas o cantitate imensă de material arheologic, constând în elemente de arhitectură, material ceramic divers, oase de animale etc. Această barbarie de nedescris se întâmplă însă în baza unei autorizații de cercetare arheologică preventivă.

Zona dintre așezarea civilă și castru, decopertată sălbatic până la sterilul arheologic

Distrugerile de la Micia s-au făcut pe cheltuiala noastră a tuturor, adică exclusiv din fonduri publice, dar „boctării” de la şefia CFR refuză să arate cu cât sunt plătiţi cei care ne distrug istoria. În absenţa unor informaţii oficiale, vom da credit „surselor” care spun că supravegherea și cercetarea arheologică a Miciei a costat în jur de două milioane de euro, bani care, investiți în cercetarea arheologică ar fi fost suficienți pentru protecția patrimoniului dar și pentru desfășurarea la termen a proiectului de infrastructură. Evident, grosul banilor a ajuns la o firmă „de casă”, în dauna instituţiilor statului care se ocupă de arheologie.

Excavatorul lui Dorel, protejat de legea drepturilor de autor

De câteva luni, un grup de jurnalişti şi arheologi încearcă să afle cât a plătit Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA pentru servicii de supraveghere şi cercetare arheologică preventivă pe tronsonul Gurasada – Simeria. Reprezentanţii Companiei Naţională de Căi Ferate „CFR” SA susţin că nu pot da informaţii despre sumele alocate şi decontate de ei pe motiv că legea nu le permite să ofere „informațiile privind activitățile comerciale sau financiare, dacă publicitatea acestora aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală ori industrială, precum și principiului concurentei loiale” (Art. 12, alin. 1 (c) din Legea nr. 544/2001). Cum poate o sumă să afecteze „proprietatea intelectuală” a unui Dorel care a scurmat cu excavatorul într-un monument de patrimoniu naţional? În cadrul acestui proiect de infrastructură SN CFR SA gestionează fonduri de la bugetul de stat și fonduri europene. Prin urmare, atât cetățenii României, cît și cetățenii UE au dreptul să afle răspunsul la o întrebare simplă: ce sumă a decontat CFR pentru supravegherea și cercetarea arheologică pe tronsonul Simeria – Gurasada (inclusiv Micia)? Ce este confidențial aici?

Cantitate imensă de material arheologic după decopertarea cu excavatorul și abandonarea acestuia fără cercetare – la un an după excavare

Pe de altă parte, nici Direcţia pentru Cultură Hunedoara nu poate da informaţii despre săpăturile de la Micia pe motiv că rapoartele de supraveghere și cercetare arheologică preventivă sunt protejate de legea drepturilor de autor. Aşadar, mucles!

La adăpostul tăcerii instituţionalizate, câţiva băieţi deştepţi şi bine înfipţi în sferele puterii politice sfârtecă „hălci” de istorie ca să-şi rotunjească profitul.

Şi Ministerul Culturii pune batista pe ţambal

Singurii care s-au zbătut să oprească dezastrul de la Micia au fost arheologii din colectivul de cercetare sistematică, cărora li s-au alăturat alţi peste 300 de arheologi și specialiști interesați de moștenirea culturală din toată România. Plătiţi prost, umiliţi şi acuzaţi că s-ar opune modernizării, arheologii se încăpățănau să salveze ce se mai poate salva. Dr. Mihaela Simion, responsabil ştiinţific al colectivului de cercetare de pe situl roman Micia, a intuit dezastrul ce avea să se abată asupra oraşului antic încă din 2016, prin mai multe luări publice de poziție cu mult înainte ca Dorel să intre cu excavatorul în monument. „De vreo trei ani, un grup de specialiști, ce au în grijă orașul de la Micia, denumiți oficial „colectiv de cercetare” tot strigă: “Haideți să îi dăm drumul, să facem din timp tot ceea se cere, pentru partea de patrimoniu, pentru ca să avem și calea ferată la timp dar și situl să fie respectat și pus în valoare pentru comunitate. Câștigăm două lucruri, ambele de interes și trebuință. Haideți să facem ce se cere și se face Acolo, acolo unde solicitați fondurile. Haideți  Niciun răspuns, Ministerul Culturii e tăcut ca o lebădă iar cel al Transporturilor la fel. Lebede bălăcindu-se într-un lighean mare, cel al complicităților, lăcomiei, imposturii și ignoranței”.

Decopertare cu distrugerea contextelor arheologice, inclusiv cu distrugere de ziduri romane – detaliu

Rândurile de mai sus au fost publicate în vara anului 2019. Ministru al Culturii era Vasile Daniel Breaz (PSD), concitadin la Alba Iulia cu patronul firmei cu excavatoare care a câştigat contractul de cercetare preventivă la Micia. Încă de la vremea aceea, afacerea a fost catalogată ca fiind „un eveniment absurd” (conf. univ. dr. Sorin Nemeti) şi un „dezastru arheologic fără precedent”, avertisment însuşit de 347 de arheologi din România. Prin petiţia lor, arheologii cereau culturnicilor vremii să pună capăt vandalizării monumentului de patrimoniu naţional Micia. Peste Ministerul Culturii s-a aşezat atunci aceeaşi tăcere instituţionalizată. Totodată, președintele Comisia Naționale de Arheologie din acea vreme, Ioan Carol Opriș, profesor la Facultatea de Istorie a Universității București, printr-o scrisoare adresată ministrului Daniel Breaz, la începutul lunii aprilie 2019, își exprima îngrijorarea față de un potențial impact negativ pe care o abordare neprofesionistă a cercetării l-ar avea asupra sitului Micia.

Lucrurile au trenat, iar la începutul lunii noiembrie 2019, locul lui Daniel Breaz în fruntea Ministerului Culturii este luat de Bogdan Gheorghiu, din partea PNL. Abordarea rămâne aceeașă: indiferență față de situația de la Micia. Au existat însă o serie de încercări ale secretarului de stat care gestiona patrimoniul, din acea vreme, să fie normalizată situația dar toate aceste încercări se izbeau în invocarea unui contract comercial cu o entitate care putea face exact ceea ce dorea! În aceste condiții, inevitabilul se produce, iar la 9 iunie 2020 o bună parte din situl Micia, pe toată lungimea lui, este spulberată de excavatoare.

Mucles! Banii au prioritate!

Sumele alocate pentru servicii de arheologie preventivă sunt ţinute la secret pentru că şi atribuirea lor a fost una dubioasă. În data de 25 mai 2020 s-au reluat cercetările arheologice preventive pentru proiectul de reabilitare al căii ferate Simeria – Curtici –Frontieră, în Situl arheologic Micia (cod LMI.. HD-I-s-A-03214), în baza a nu mai puțin de 7 (șapte) autorizații preventive consecutive, emise între 15 martie 2019 și 25 mai 2020, în care figurau 23 de arheologi. Mulți dintre ei nu au ajuns niciodată la Micia, iar alții nici măcar nu au fost informați că figurează pe autorizație. În realitate nu au fost niciodată mai mult de 7 arheologi, iar acest lucru nu s-a întâmplat decât în situații rare. Pe hârtie, şef de şantier era Cristinel Fântâneanu, un arheolog fără competenţe în epoca romană, alături de arheologi din cadrul Muzeul Național al Unirii Alba Iulia sau angajați direcți ai SC Beri Grup SRL Alba Iulia. Iată cum descrie dr. Mihaela Simion, în 2019 momentul în care situl Micia a fost dat pe mâna unor oameni fără nicio cunoaștere a problematicii de la Micia, după ce a fost obținută prima autorizație de cercetare, în martie 2019. „În același timp, fapt fără precedent, apare în fața aceleiași Comisii, omul cu inițiativa și excavatoarele, nechemat de nimeni dintre cei care ar fi avut căderea să o facă, dar cu putința de a intra în Ministerul Culturii ca șoarecele în brânză. Uși deschise, uși trântite, chemări la ordine, forfotă. Apoi amenințări pe față la adresa Comisiei Naționale de Arheologie, emise către aceeași persoană particulară, investitor privat, introdusă de cei din minister la lucrările unei comisii unde nu ar fi avut ce căuta. În toată povestea nu mai e loc pentru binele sitului, nu mai e loc de patrimoniu. În hârtii cu antet, acceptate senin de ministerul de resort, omul nou de patrimoniu scrie negru pe alb că „are dreptul să facă descărcări”, că a participat la licitație, pe prețul cel mai mic și abia apoi “a aflat că există situl Micia, care e și monument (sic!)”. Că trebuie emisă autorizația de cercetare repede, pentru un alt colectiv, fără a se respecta măcar condiția ca cel ce va conduce lucrările să fie specialist pe subiect. Dacă nu se emite autorizația de cercetare, se pierd fondurile europene, se decalează termenul de execuție și cei vinovați vor plăti bani grei! Ministerul se conformează, repede-repede, fără a întreba amănunte ca: termen de execuție, buget, ce se va întâmpla cu artefactele, ce se va întâmpla când vor flutura în soare zidurile castrului (daca vor flutura și nu vor fi repede rase cu excavatorul)”, avertiza dr. Mihaela Simion. Şi inevitabilul s-a produs…

Decopertare cu distrugerea contextelor arheologice, inclusiv cu distrugere de ziduri romane – iunie 2020

Ulterior, și după ce răul este deja făcut, la cercetare se alătură un colectiv de la Muzeul Național de Istorie al Transilvaniei, care în condiții forte grele, încearcă să salveze științific și profesionist o mică parte din suprafața ce urma să fie traversată de calea ferată.

Vandalizarea aşezării romane Micia, devenită afacere penală, a continuat până în vara anului trecut când, pe 26 august 2022, arheologul Decebal Vleja a sesizat Direcţia de Cultură Hunedoara şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie că în sit au fost executate lucrării săpătură masivă, cu excavatorul, în zona ce ar fi trebuit supravegheată arheologic, tăind în două un mormânt preistoric. Incidentul face obiectul unui dosar penal. Pe de altă parte, Curtea de conturi a descoperit grave nereguli în legătură cu sumele ridicol de mici care au decontat munca de cercetare şi supraveghere arheologică, în timp ce fondurile au fost încasate de firma cu escavatorul. În ciuda anchetelor oficiale şi a controalelor, circuitul fondurilor publice şi conţiunutul rapoartelor sunt ţinute la secret. Cazul e departe de a fi închis, dar informaţiile oficiale ne sunt livrate cu pipeta.

Decopertare cu distrugerea contextelor arheologice, inclusiv cu distrugere de ziduri romane

 

 

 

Patrimoniul, o bătălie definitiv pierdută

Patrimoniul, o bătălie definitiv pierdută

Din experiența păgubitoare a anilor 90 statul român, prin instituțiile sale, nu a învățat nimic. Atunci, într-o perioadă de mai bine de 10 ani, valori patrimoniale de sute de milioane de euro au fost scoase din contextul arheologic, furate, vândute, distruse sau traficate transfrontalier. Au învățat însă, foarte bine, cei puși pe căpătuială: braconierii patrimoniului şi distrugătorii de mărturii.

Pentru început, se cuvine să facem o distincție foarte clară. Există deosebiri fundamentale între detectoriștii cinstiți, care au un hobby și practică o activitate recreativă, comparativ cu hoții de patrimoniu, braconierii de artefacte, dispuși la orice, mânați de visul îmbogățirii rapide. Aceștia din urmă au învățat tot ce a fost mai rău din perioada de tristă amintire a braconajului, total neîngrădit, din perioada 1992 -2000.  S-au specializat în exploatarea portițelor unei legislații precare, haotice și, de multe ori, imposibil de aplicat.

Fără scrupule și fără respect față de patrimoniu, s-au perfecționat în manipularea lozincardă pe internet, care prinde la mase, incriminând autoritățile statului, instigând și denigrând, și-au corectat modul de săpătură, pentru a fi mai greu de depistat, și-au creat noi filiere de trafic al artefactelor, uneori pe baza celor vechi, s-au perfecționat în driblarea autorităților, într-un cuvânt au învățat din greșelile trecutului. Și au învățat temeinic.

Braconaj arheologic pe stil nou, gropi săpate la punct fix, decupate cu grijă pentru acoperirea urmelor

Praf peste Codul Patrimoniului

În același timp statul doarme și nu numai că nu a învățat nimic, dar a dat și o consistentă mână de ajutor răufăcătorilor. Cruciada care a fost organizată, pe la începutul secolului, sub bagheta lui Augustin Lazăr, a dat rezultate spectaculoase. Pe lângă recuperări inestimabile, răscumpărări costisitoare și condamnări în instanțe, s-a reușit diminuarea fenomenului de braconaj al artefactelor la un nivel extrem de scăzut, aproape de zero. Nimeni nu a învățat din experimentul lui Lazăr și mai mult nu s-a găsit cineva care să continue munca începută de acesta. Formarea unei echipe pluridisciplinare în jurul său a fost de bun augur. Polițiști, arheologi, numismați, metalografiști, fizicieni, topografi, ONG-iști, muzeografi, chimiști, lucrau împreună pentru a recupera și a aduce dovezi ale autenticității artefactelor braconate.  Paralel, se lucra la elaborarea Codului Patrimoniului. Echipa de redactare era, la fel, bine structurată pe specialități, cu personalități dedicate care trebuia să aducă ordine în protejarea patrimoniului. Încet dar sigur, unul câte unul, au fost îndepărtați din echipă cei care nu erau pe placul politicienilor, cei care cereau, în cunoștință de cauză, poate prea mult de la o societate coruptă, neprofesionistă și neperformantă. Au fost înlocuiți de alții, mai docili și cu accente birocratice remarcabile, care au târât cu greu proiectul codului până în locul în care zace și acum nefinalizat, ciuntit și prăfuit, adică într-un sertar de birou.

O linişte suspectă pe „tarlaua” arheologiei

În lipsa Codului e haos. În timpul ăsta, comunitatea detectoriștilor crește vertiginos. O comunitate care nu mai poate fi ignorată, care știe să se organizeze în grupuri bine structurate, cu reguli stricte și cu statut elaborat și nu ar trebui să mire pe nimeni dacă la viitoarele alegeri vom avea un partid al detectoriștilor, la ce număr impresionant de membri deține această comunitate. Culcat comod, pe o ureche, că e liniște pe tarlaua arheologiei și că revoluția lui Lazăr a izbândit deplin, statul și-a luat mâna de pe structura performantă care se realizase până în acel moment. Nu mai e nevoie de ei. Și-au făcut datoria. Totul este sub control. Este decimată poliția de patrimoniu, ca o ironie a sorții, paralel cu înființarea și dotarea poliției animalelor. Oameni dedicați meseriei, arheologi, atrași inițial în poliție ca specialiști, sunt marginalizați și mutați în alte sectoare sau pleacă, unul câte unul, sătui de umilințe, de haos și de sila față de inepte decizii ale „celor de la centru” care tratau și tratează în continuare patrimoniul ca pe o Cenușăreasă. Direcțiile de cultură din teritoriu, în lipsa dotărilor și a unei legislații coerente, fără fonduri, de cele mai multe ori fără curaj, se dovedesc a fi niște instituții inutile. Supuse total din punct de vedere politic, în multe cazuri corupte până în măduva oaselor, direcțiile deschid ușa infractorilor tocmai prin neputința de a acționa. Politicieni locali și centrali, reprezentanții guvernului în teritoriu, privesc fenomenul, cu aerul că privesc un incendiu de miriște. Acțiunile pe care le ordonă, din fotoliile lor vremelnice, sunt sortite eșecului. Ei sunt în stare să declanșeze doar o furtuna în paharul cu apă și cam atât. Incapabilă de a lua decizii coerente, interesată de patrimoniu doar de formă sau pentru a acumula capital electoral, clasa politică contribuie din plin la așternerea covorului roșu pe care pășesc braconierii, hoții de patrimoniu sau profitorii care intră cu buldozerul în situri. Consecințele dezinteresului lor vin de la sine.

Hunedoara, patria jefuitorilor de patrimoniu

De departe cel mai jefuit și mai lovit județ al țării este Hunedoara, unde, peste cultură domnește, de mult prea mulți ani, un politruc prăfuit care nu are nicio legătură cu actul de cultură. Aici Micia este violată cu buldozerul, iar Ulpia Traiana, batjocorită de construcții hidoase. Denumită de Nicolae Iorga „Țara celor 7 castele”, ținutul Hațegului a devenit țara celor 7 ruine. Monumente de for public neautorizate sunt ridicate în situri arheologice, în timp ce monumente unice în lume zac năpădite de bălării și nepăsare. Și peste toate… gropile din inima Daciei. Faimoasele grupări de sfârșit de secol XX se refac, cu sânge proaspăt, se nasc altele noi, cu băieți deștepți, se sapă din nou, se trafichează, se delimitează teritorii. Munții Orăștiei seamănă mai degrabă a câmp de bătălie brăzdat de tranșee. Se caută aur nestingherit, cu tehnici noi, cu strategii mult mai elaborate decât la începuturi și mai greu de deslușit de către niște autorități somnolente. Nu e timp pentru patrimoniu. E timp doar pentru paranghelii, tăieri de panglici, fanfaronade pe Facebook, piste de biciclete în pustii, și terenuri de fotbal în pantă. E timp de mințit oamenii, de păcălit electoratul, de alianțe politice nefirești, de șpăgi la nivel înalt, de ipocrizie și corupție. Astea toate formează baza societății de mâine. Patrimoniul poate să mai aștepte. Timpul lui încă nu a venit. Va veni poate, odată, când vom privi în jur, consternați că patrimoniul nu mai este, că s-a dus pe Apa Sâmbetei, întru îmbogățirea unora și păgubirea unei întregi nații.