Vorbele lui Demeter András au stârnit valuri de comentarii pe toate căile posibile și imposibile. Unii l-au apărat, alții l-au condamnat cu fermitate, iar reacțiile au pendulat între bun-simț și șovinism. Între timp, ecourile afirmației sale, potrivit căreia și-ar băga ceva în interesul național, au început să se stingă.
În schimb, asistăm zilele acestea la confirmarea faptului că zicala lui Demeter a devenit un adevărat sport național, o mișcare de masă care îi contaminează pe politicienii de toate națiile, culorile și metehnele.
Comportamentul lor nu denotă altceva decât că, în văzul tuturor, această șleahtă politicianistă tratează interesul național cu un dispreț greu de ascuns. E drept că această îndeletnicire nu este de ieri, de azi, ci durează de 36 de ani.
De la primul Parlament ales după Revoluție și până astăzi, clasa politică pare să fi făcut exact ceea ce spunea, deunăzi, prietenul András. Nu este mai puțin adevărat că, pe acest drum al deznădejdii, unii politicieni au folosit și câte un „prezervativ” politic, astfel încât agresiunea asupra interesului public să pară mai suportabilă. Unii au reușit să păcălească vigilența alegătorilor, alții nu.
Toți însă au practicat acest sport de masă, într-o sfidare continuă la adresa unui popor întreg. Toți. De la primarii de comună la cei de oraș, de la consilierii locali la parlamentari, de la președinți de partid la președinții țării.
Zilele acestea, matematicianul Dan speră să-i împace pe politicienii care nici măcar nu mai vor să vorbească unii cu alții. Numai că alegerea lui Tomac pentru a readuce interesul național în prim-plan pare, cel puțin deocamdată, o soluție fără șanse reale de succes. Cum să aduci în fața cazanului cu smoală clocotindă, în care fierbe întreaga clasă politică, un personaj perceput de mulți drept o simplă marionetă și să te aștepți să facă pace între tabere?
Guvernul Tomac ar putea cădea fie în plenul Camerelor reunite, fie la audieri, fie printr-o moțiune rapidă. Iar balamucul din acest cazan politic va da din nou în clocot. Îl vor doborî, probabil, după același tipar folosit și în alte confruntări recente. La un loc, disperarea pesedistă, aroganța liberală, infatuarea useristă, sforăria udemeristă, galeria auristă, zbieretele isterice ale SOS-iștilor și cei care joacă rolul celei de-a cincea roți la căruță vor contribui la căderea unui alt guvern înainte de a apuca să guverneze cu adevărat.
Ce vor pune în loc? Greu de spus. Probabil aceleași scandaluri, amenințări și îndemnuri la ieșitul în stradă. Numai că acestea nu fac parte din interesul național.
Interesul național reprezintă ansamblul obiectivelor, valorilor și nevoilor fundamentale pe care un stat le consideră esențiale pentru propria existență. În acest pachet, bunăstarea economică – creștere economică, locuri de muncă, acces la resurse și stabilitate financiară – ocupă un loc central.
Iar tocmai de această bunăstare îi privează politicienii pe români. Interesul lor nu este poporul. Interesul lor este propria bunăstare. Cea de partid și, dacă se poate, cea personală.
Imaturitatea unei clase politice care refuză, într-un moment dificil, soluții rezultate din dialog – precum un guvern de uniune națională sau alte formule stabile de guvernare – este mai evidentă ca oricând.
De aceea, oina, sportul național al României, pare să fi fost înlocuită de competiția „băgatului”, expusă atât de plastic de preasincerul Demeter András.
Un singur lucru a omis demnitarul maghiar: excesul de „băgat”, practicat fără măsură și fără protecție, poate naște monștri care vor purta cu ei întregul rău asupra unui popor și așa încercat de soartă.
Orice exces are consecințe. Iar atunci când interesul național este sacrificat prea mult timp pe altarul intereselor de partid, nota de plată nu este achitată de politicieni.
O plătește întotdeauna poporul.
