România este condusă de arendași (ciocoi) puși de „afară” prin intermediul Serviciului Român de Informații. Misiunea lor este să înstrăineze resursele energetice și potențialul agricol. Liderul Alianței Pentru Patrie avertizează că slugărnicia actualilor interpuși de la conducerea țări va provoca falimentul personal a peste 80 la sută dintre români și a noastră ca națiune. România ar putea să dispară ca stat în câțiva ani.

Marcel BOT

Ați observat că în dezbaterile aprinse lumea desființează mesagerul fără să asculte mesajul? Este o tehnică eficientă de a bagateliza adevăruri incomode. În cazul de față mă aștept să funcționeze atacul la persoana lui Liviu Dragnea, nu la ceea ce spune el. Ironia face că cei mai vehemenți contestatari ai lui sunt aceia care îi ridicau osanale când era la Putere. Totuși, înainte de a pune o etichetă ar fi de dorit să ascultați mesajul și să vă faceți propria părere despre avertismentele lansate de un om politic care a avut acces la informații de la cel mai înalt nivel.

”În momentul ăla este sfârșitul”

„Ăștia au adus România în situația în care n-a mai fost niciodată. O datorie de peste 50 la sută din Produsul Intern Brut duce România pe tobogan. Cât de curând vor veni cele trei instituții – sfânta treime – Comisia Europeană, Banca Mondială și FMI, să spună: „Sunteți praf, trebuie să preluăm noi controlul, trebuie să privatizați tot ce mai aveți românesc la stat pentru că voi nu sunteți în stare (să vă guvernați singuri). Uite unde ați ajuns”. (…) Oamenii nu înțeleg, oamenii nu simt, dar nivelul datoriei publice la peste 50 la sută este îngrozitor. Dobânzile sunt îngrozitoare. Ratele trebuie date. De cine, de Ciolacu? Nu! De Iohannis? Nu. Nici de Ciucă, nici de Dâncu. Vor fi plătite de acest popor care va fi îngenunchiat. Și vor spune (cei de la FMI și Banca Mondială) întrați în incapacitate de plată, preluăm controlul total al acestei țări. În momentul ăla este sfârșitul”, a declarat Liviu Drangea.

De ce plătim facturi exorbitante

Președintele Alianței Pentru Patrie (APP) avertizează că România va fi jefuită în special la sectorul agricol pentru că „păpica” va deveni crucială în următorii ani de criză alimentară la nivel mondial. De asemenea, resursele energetice sunt o țintă predilectă de înstrăinare. Dragnea susține că românii ar fi putut plăti și azi facturi la energie nemajorate, la nivelul anului 2018. Prețurile la benzină și la motorină au crescut artificial în ultimii patru ani, mai susține Liviu Dragnea.

Cu nivelul actual de exploatare al resurselor, România poate sta în continuare la nivelul prețurilor pe care eu le-am plafonat în 2018, la final, pentru că acel nivel de plafonare este de trei ori mai mult decât prețul de producție. Deci au profit, super-profit, producătorii și furnizorii”, spune Dragnea.

La mâna serviciilor și a ”infiltraților”

Liderul APP susține că România este condusă prin interpuși triați de SRI în interesul unor grupări străine României. „De exemplu, dacă cineva îi cere ceva lui Ciolacu sau îi propune să anunțe PSD-ul o măsură, el îi spune foarte senin, foarte sincer și fără ezitări că trebuie să-l sune pe Hellvig (directorul Serviciului Român de Informații, n.red.), să-i spună ce vrea să facă și să vadă dacă i se aprobă sau nu. (…) Numirile pe care trebuie să le facă, (Marcel Ciolacu) spune: ăsta a primit aviz de la SRI, ăla – nu a primit. Și asta se știe în tot partidul. O știu președinții de organizații, o știu parlamentarii, o știu miniștri și secretarii de stat. (…) Multora le-am spus: nu este numai Ciolacu de vină. Îmi pare rău, dar sunteți complici, sunteți părtași la această vânzare de țară care se întâmplă acum”, a mai spus Liviu Dragnea.

PIONUL din interior care a sabotat România

Interviul a fost luat de Răzvan Dumitrescu la emisiunea „Ce Se Întâmplă“ de joi, 21 aprilie 2022, pe DCNews. Principalele teme de discuție au fost: Criza economică, criza prețurilor la energie și modul în care coaliția de guvernare gestionează aceste probleme; Chiar sprijină actuala guvernare românii cocoșați de prețuri și facturi mari?; De ce s-a mai desființat Casa de Comerț Unirea dacă guvernul dă acum 100 de milioane de euro ca s-o pună pe picioare?; Cine a fost PIONUL din interior care a sabotat România?; Legea Offshore. Cu ce se alege statul roman din exploatarea gazelor?; Prevederea de care nimeni nu vorbește; Coaliție PSD-PNL și după alegerile din 2024?; Radiografie la sânge a partidelor politice de astăzi.

Deși acuzațiile și avertismentele sunt foarte grave, deocamdată niciunul dintre cei vizați nu a catadicsit să răspundă public în vreun fel.

Interviul complet îl puteți vedea aici:

https://www.dcnews.ro/dragnea-interviu-la-dc-news-cu-razvan-dumitrescu_867400.html