Deputatul european Siegfried Mureșan (PPE / PNL) a fost reales astăzi vicepreședinte al Partidului Popular European, în cadrul congresului partidului de la Rotterdam.
Siegfried Mureșan a primit votul a 372 de delegați din toată Uniunea Europeană
„Mulțumesc colegilor din toate colțurile Europei care m-au votat pentru un nou mandat în conducerea PPE, cea mai importantă familie politică europeană. Am obținut primul mandat de vicepreședinte acum doi ani și jumătate susținând o conducere PPE puternică și modernă, în care România să fie bine reprezentată. În această perioadă, PPE a fost partidul care a influențat cele mai importante decizii la nivel european. Sunt decizii care au ajutat România și celelalte țări europene să treacă mai ușor peste criza generată de pandemia de COVID-19. Conducerea PPE a Comisiei Europene a negociat și a obținut vaccinul împotriva COVID-19 pentru toate statele membre în același timp, inclusiv pentru România. Eu am fost coraportor și am negociat în Parlamentul European legislația Mecanismului European de Redresare și Reziliență, cel mai important plan de investiții adoptat vreodată la nivel european, în valoare de 700 de miliarde de euro. România beneficiază de 30 de miliarde de euro din acest plan pentru investiții și reforme care să ne întărească economia în urma pandemiei de COVID-19. Europa se confruntă acum cu o nouă criză, cauzată de invazia Rusiei în Ucraina. Oamenii așteaptă de la Uniunea Europeană să fie unită și să ia cele mai bune decizii pentru a asigura siguranța și prosperitatea Europei în această perioadă dificilă. De aceea, este important ca PPE, cel mai mare partid european, să aibă în continuare o conducere puternică și unită. Eu cunosc foarte bine provocările Europei și cunosc foarte bine familia politică a PPE. Toate aceste lucruri mă vor ajuta să întăresc conducerea PPE și să influențez în bine direcția partidului pentru următorii ani, ținând cont și de așteptările românilor. Pentru asta am fost votat și de aceea le mulțumesc încă o dată colegilor care m-au susținut”, a declarat deputatul european Siegfried Mureșan, după alegerea în funcția de vicepreședinte.
În cadrul Congresului PPE de la Rotterdam, au fost aleși președintele, trezorierul, secretarul general și vicepreședinții partidului. Noul președinte PPE este europarlamentarul german Manfred Weber, care deține și funcția de lider al Grupului PPE din Parlamentul European.