Noul stadion care se doreşte a fi ridicat în municipiul Hunedoara prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii va avea 10.500 de locuri dispuse pe două „inele”, parcare subterană, două căi de acces rutier, mai multe zone pietonale şi toate facilităţile unei astfel de construcţii, la standardele actuale.

Compania desemnată pentru realizarea studiului de fezabilitate a finalizat documentaţia şi a predat-o beneficiarului – Compania Naţională de Investiţii – entitatea care va trebui să parcurgă, mai departe, paşii necesari pentru realizarea efectivă a obiectivului.

Valoarea totală a investiţiei necesare este estimată la 54 de milioane de euro.

Mai sunt câţiva paşi importanţi pentru a ajunge la faza construirii efective a noului stadion. Mai întâi, proiectul trebuie să treacă prin patru comisii inter-ministeriale. Apoi va fi nevoie de o hotărâre de guvern. Abia după aceea Compania Naţională de Investiţii va putea să înceapă procedurile de licitaţie pentru desemnarea firmelor care se vor ocupa de proiectul tehnic efectiv şi de lucrările în sine. Eu sper ca ridicarea noului stadion de la Hunedoara să înceapă în anul 2024. Mă bucură faptul că firma care s-a ocupat de studiul de fezabilitate a venit cu un concept modern şi util, bine adaptat amplasamentului şi nevoilor oraşului. Sunt conştient că microbiştii hunedoreni sunt nerăbdători, dar nu se poate „sări” nicio etapă, mai ales că este vorba despre o investiţie consistentă, estimată la 54 de milioane de euro, susţinută integral din bugetul CNI. Vom susţine cu tot ce putem acest proiect foarte important nu doar pentru oraş, ci pentru întregul judeţ”, declară primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

Noul stadion va fi ridicat pe amplasamentul actualei arene fotbalistice hunedorene. Cheltuielile de demolare a vechiului stadion vor fi suportate de Primăria municipiului Hunedoara şi Consiliul Judeţean.

Vineri – 29.10.2021, Compania Naţională de Investiţii a semnat contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate necesar construirii unui nou stadion la Hunedoara. Societatea desemnată are la dispoziţie 3 luni pentru a realiza studiul şi întreaga documentaţie aferentă (studiu hidro-geologic, studiu privind realizarea unor sisteme alternative de energie, studiu de circulaţie etc…).

Primăria municipiului Hunedoara îşi doreşte o arenă sportivă modernă, cu aproximativ 9.000 de locuri pe scaune, spaţii de cazare pentru sportivi, restaurant, parcări subterane şi supraterane, sală de fitness/forţă multifuncţională (adaptabilă şi antrenamentelor de box, de exemplu) şi, bineînţeles, nocturnă.

Am luat deja legătura cu firma de arhitectură care va întocmi studiul de fezabilitate pentru noul stadion. Ne-am şi întâlnit în Complexul Sportiv „Michael Klein” şi am expus punctul nostru de vedere în legătură cu necesităţile pe care va trebui să le îndeplinească viitorul stadion. Reprezentanţii firmei în cauză ne-au asigurat că doresc să lucreze bine şi să finalizeze documentaţia în termenul contractual. Noi, când am spus că am ales Stadionul „Arcul de Triumf” ca model, ne-am referit doar la dimensiuni şi capacitate. Un stadion, cu cât este mai mare, cu atât este mai costisitor de întreţinut, trebuie să ne gândim şi la asta. Pe de altă parte, din punct de vedere al arhitecturii, ne dorim un stadion care să devină şi o emblemă a oraşului, nicidecum o „copie la indigo” a vreunui alt stadion din ţară ori din străinătate. După ce studiul de fezabilitate va fi gata, Compania Naţională de Investiţii va iniţia şi licitaţia pentru proiectare tehnică şi execuţie. Abia după ce acea licitaţie va fi gata, vom şti când anume vom avea un nou stadion la Hunedoara. Eu sper ca acest lucru să se întâmple cât mai repede, însă procedurile legale trebuie respectate. Dacă demersul decurge aşa cum a decurs în ultima vreme, cred că am putea avea un stadion nou peste doi sau trei ani. Este un proiect despre care, în 2016, când l-am anunţat împreună cu liderii Consiliului Judeţean, mulţi mi-au spus că este o utopie, dar, când ne intră ceva în cap, ne luptăm cu toate puterile pentru a convinge toţi factorii implicaţi. Iată că, după atâţia ani în care am insistat pe această idee, putem spune că proiectul a intrat în linie dreaptă. Municipiul Hunedoara şi judeţul Hunedoara au nevoie de un stadion nou. Ţin să mulţumesc responsabililor din cadrul CNI şi domnului ministru Cseke Attila pentru implicare”, spune primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

Un alt obiectiv important al Primăriei Hunedoara este ca, odată cu ridicarea unui nou stadion, vechiul „teren de zgură” din actuala bază sportivă să fie modernizat şi dotat cu o pistă de atletism. De asemenea se doreşte şi reabilitarea şi modernizarea vechiului „teren de tineret”, aflat în aceeaşi bază sportivă (în partea dinspre zona Complexului Păltiniş).