Străzi și parcuri inundate, canalizare înfundată care refulează pe străzi. Este bilanțul zilei de 28 aprilie când , la nivelul municipiului Deva, a plouat torențial mai multe ore.
Mai multe străzi, dar și Parcul Bejan, au fost acoperite de apă după ce canalizarea orașului nu a mai făcut față în preluarea apei de ploaie. Parcul Bejan a fost acoperit aproape în totalitate de apă iar, pe șosea, apa s-a scurs până în zona Astoria.
„Sistemul de canalizare al orașului, inclusiv decolmatarea și întreținerea rigolelor, cade în sarcina operatorului Apa Prod SA Deva. Municipiul Deva este membru în ADI Aqua Prest Hunedoara, care are încheiat cu Apa Prod Deva un contract de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare. Menționăm că Primăria Deva este la zi cu toate plățile pentru serviciile prestate de către Apa Prod SA”, spune primăria Deva, într-un comunicat de presă.
Gunoaiele sunt de vină
Societatea care administrează rețeaua de canalizare din Deva, Apa Prod SA, spune că de vină pentru situația creată sunt gunoaiele pe care le aruncă oamenii în canal.
Într-un comunicat de presă, postat pe rețeaua de socializare, reprezentanții Apa Prod susțin că probleme majore s-au înregistrat în zona Parcului Bejan, pe Aleea Armatei și pe DN7.
„Din cauza faptului că bazinul care acumulează surplusul de apă care se scurge de pe deal, situat în zona Parcului Bejan, era plin de gunoaie, apa s-a scurs pe stradă și în parc. Gunoaiele din bazin au blocat scurgerea în canalizare a apei, fapt ce a dus la inundarea zonei. DN7 și strada Mărăști au fost inundate după ce canalizarea din zonă a fost blocată, printre cârpe și șervețele umede, și de un butoi de plastic, un bolovan și un cauciuc”, precizează Apa Prod SA.
Potrivit administrației locale, operatorul Apa Prod se obligă să execute toate lucrările de extindere sau consolidare (reabilitare) necesare, în vederea furnizării corespunzătoare a serviciilor, pe cheltuiala sa.