Direcția de Asistență Socială Deva efectuează, în această perioadă, anchete sociale în rândul cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, care sunt găzduiți de persoane fizice pe raza municipiului Deva.

Anchete au drept scop verificarea în teren a informațiilor conținute în cererile persoanelor fizice care găzduiesc refugiați și solicită decontarea cheltuielilor cu hrana și cazarea acestora. Investigațiile sunt desfășurate de către echipe de asistenți sociali, psiholog și interpret vorbitor de limba rusă.

Zeci de refugiați, găzduiți în Deva

În luna mai 2022, șase persoane fizice din municipiul Deva au solicitat administrației locale decontarea cheltuielilor de hrană și cazare pentru găzduirea a 26 de cetățeni străini sau apatrizi aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina. Numărul refugiaților găzduiți de deveni a crescut față de luna aprilie când au fost depuse cinci solicitări pentru 12 adulți și 10 copii.

Anchete și pentru monitorizarea minorilor

În același timp, DAS Deva efectuează verificări în rândul refugiaților și pentru identificarea și monitorizarea minorilor care nu sunt însoțiți de părinți sau de un reprezentant legal, în vederea prevenirii unor situații de abuz sau neglijare.