„O asemenea omagiere se face, de obicei, postum și îmi cer scuze pentru faptul că sunt încă în viață și în fața dumneavoastră, într-un astfel de moment”. Astfel și-a început discursul mucalit, impresionat și emoționat deopotrivă, profesorul Mircea Dan Răducanu, cu prilejul lansării volumului dedicat carierei sale de profesor universitar emerit, pianist și muzicolog.
Urbe a celor 7 coline, Iașul de poveste, capitală de referință a culturii românești, a omagiat o carieră strălucită, cuprinsă în paginile unei cărți scrise de Paula Diaconu Bălan, cu patos și dăruire desăvârșită. Cu o carte de vizită impresionantă, autoarea nu este la prima tentativă de acest gen. Şi-a început activitatea artistică în 1961, ca pianistă acompaniatoare în diverse recitaluri din Iaşi, apoi a fost profesoară de pian la Liceul de artă, asistentă şi lector la catedra de pian a Conservatorului „George Enescu”. A debutat în critica muzicală în 1975 la revista „Cronica”, continuând să semneze permanent în „Flacăra Iaşului”, „Muzica”, „Cronica”, „Scrieri muzicologice” și în multe alte publicații. A susţinut comunicări ştiinţifice, emisiuni radiofonice, a prezentat concerte educative. A activat ca profesor metodist la cursurile de perfecţionare a cadrelor didactice din Iaşi.
Munca distinsei autoare, la elaborarea volumului dedicat lui Mircea Dan Răducanu, a fost una deosebit de laborioasă. Cu date din arhive, cu mărturii ale personajului principal sau ale foștilor săi studenți, cu statistici riguros așternute între coperțile cărții, cu extrase din cronicile vremii și cu o dăruire remarcabilă, autoarea reușește o performanță la care puțini autori pot să acceadă. Cartea nu este una a trecutului, a unor amintiri peste care se așterne praful și uitarea ci este o carte a prezentului și a viitorului. Este o carte vie, care respiră a prospețime și optimism, oglindind fără zorzoane sau exagerări gratuite personalitatea profesorului, pianistului, muzicologului și omului cu un distins caracter, Mircea Dan Răducanu.
Autoarea pendulează între a fi un documentarist minuțios și a livra prezentului un act asemănător unui letopiseț. Pentru că da, Mircea Dan Răducanu, este „un voievod al pianului” din „dulcele târg al Ieșilor”. Fără scrierile sale, învățământul muzical ar fi fost mai sărac, văduvit de metodele inovatoare pe care, cel omagiat acum, le-a adus, întregind substanțial pedagogia pianistică.
Întrebată despre resorturile care au motivat-o în scrierea acestei cărți, Paula Diaconu Bălan a răspuns fără ezitare că a fost cucerită de vitalitatea cu care Mircea Dan Răducanu a continuat, la o vârstă remarcabilă, să studieze și să pună în lumină, pentru publicul larg, prin volume de specialitate și prin prezența permanentă în media, adevăratele valori ale interpretării instrumentale.
Este foarte greu a scrie o cronică despre acest volum. Nu știi cum să te împarți. Pe de-o parte ai în față un autor de mare valoare, pe de altă parte, între paginile cărții, întâlnești o personalitate muzicală de referință.
Cartea nu este una de pus într-un raft, ca o completare a bibliotecii, ea este o comoară, cu un personaj principal viu, mereu tânăr, generos călăuzitor în cunoaștere și destine, din degetele căruia izvorăsc fermecate acorduri ale marilor clasici. Lecturarea ei, extrem de plăcută, construcția de tip eseistic, o fac accesibilă și nespecialiștilor, lăsând cititorului satisfacția unei documentări necesare și dorința de a trăi cu și prin muzică, pentru că, după cum se știe, „viața fără muzică nu are sens”.
„Mircea Dan Răducanu, profesor universitar emerit, pianist și muzicolog” este o carte pe care orice instituție muzicală trebuie să o dețină și să o prețuiască. Ea este istoria vie a evoluției școlii pianistice românești, parte integrantă a învățământului muzical.
