de Gladiola Cheţe

Când eram mică, auzeam povești cu austro-ungari asupritori, ciocoi și Regele Mihai, niciodată în același context.

Așa că am crescut dorindu-mi, când mă fac mare, să fiu haiduc.

Copilul cu nasul în cărți, nu prea găseam fetițe să se joace de-a atacat trenul cu Regele Mihai, pe care îl răpim, apoi îl “băgăm în țară pe partea aialaltă” (pentru că bunicii îmi povesteau că “ăia” l-au alungat din țară, așa că eu îmi imaginam că dacă a ieșit pe la un capăt al satului, poate reveni pe la celălalt capăt. Simplu. La 5 ani.:)

Fetițele se vor prințese, mă rog, așa era odată, că așa începeau poveștile, poate, dar eu am visat mereu să fiu haiduc.

E drept că, am avut și o perioadă în care mă visam Mihai Viteazul și îi ceream tatălui meu să mă ducă la Alba Iulia “să calc pe urmele lui”.  Jur că încă îmi dă fiori gândul ăsta și simt o mare duioșie față de copila aceea.

Mai mare am “urmărit-o“ pe Regina Maria mai abitir ca pe un mega influencer din ziua de azi, citind istorici, biografi și scrierile sale, cu multă aplecare către pasiunea, devotamentul și patriotismul ei.

Sună straniu dacă te gândești logic, dar poate asta făcea povestea și mai incitantă.

Ce înseamnă să fii patriot?!

Să îți iubești țara, să faci tot pentru propășirea acesteia.

Bun, dar care e patria acestei femei (lasă regina, să stabilim mai întâi omul!)?!

Născută și crescută în lumea imperialistă, în elitele conducătoare, adoptă o țară la marginea continentului, dacă nu a lumii, și se comportă ca și când aceasta ar fi unul din cavalerii mesei rotunde, doar că încă nu își găsește locul la masă, iar menirea ei e să o așeze.

Ei bine, aceasta formă de patriotism, de devotament și mai ales enormul talent artistic m-au făcut să stabilesc niște standarde foarte înalte în ceea ce privește admirația mea, reperele, modelele.

Asta am avut în minte când am început interviul cu Alteța Sa, Principele Nicolae al României.

Nu am îndrăznit să îi spun că eu scriu povești, nicidecum interviuri și că cei ce se regăsesc în paginile mele sunt „povestitori fistichii”, dar știți ce?! A fost tocmai asta! Un veritabil povestitor fistichiu! Mi-am dat seama, pe parcurs, că nu era cazul să mă formalizez pentru că dincolo de protocol este un Om asemeni tuturor protagoniștilor Fistichizadei, prinți și prințese în felul lor.

În fața domniei sale, însă, nu era doar un scriitor și un translator, un membru Rotary Club Hunedoara.

În fața domniei sale, era fetița care se visa haiduc, copila îndrăgostită de Mihai Viteazul, tânăra care o adora pe Regina Maria, feminista liberală, profesorul democrat și visătoarea din mine. Toți i-am pus întrebări și      l-am descusut, conștientă că pe fundal rula un film alb- negru care spunea doar “este descendent al reginei”

Venit  la invitația Clubului Rotary Iancu de Hunedoara în orașul de la poalele Castelului Corvinilor, pentru promovarea albumului “Bunicul meu, Regele Mihai” și a proiectului său de suflet “Istoria regalității” , am petrecut 50 de minute deosebit de agreabile cu domnia sa vorbind despre altceva.

Disponibil și deschis, discret și politicos cu maniere impecabile și o română fermecătoare, pe care o învață continuu și tot se declară nesatisfăcut, (dar noi toți știm că minunata noastră limba nu e ușor de învățat), Principele strălucea în soarele de noiembrie, profilat pe după castel.

Nu e șagă! Strălucea de încredere și convingere.

“Nu era tocmai alegerea mea în viață să părăsesc traiul meu relaxat și liniștit din Marea Britanie ca să fiu persoană publică în România, când știm că asta aduce cu sine multă responsabilitate și o provocare, dar câteodată asta înseamnă maturizarea. “ Când îmi spunea asta, îl vedeam pe tânărul de 27 de ani, înalt, frumos și fără griji, fără să știe o iotă română, lăsând colinele britanice pentru plaiurile mioritice și mi se strângea inima de mamă.

Dar, îmi revin repede căci vorbește cu căldură despre misiunea lui de a uni oameni de bine, despre responsabilitate, simbolurile care le reprezintă monarhia, despre valori și despre viitor.

A repetat de câteva ori într-o frază viitor și custode…

 By the way (cum zice englezul!), discursul său nu este presărat cu neaoșe împrumuturi din alte limbi, engleza maternă, în cazul domniei sale, cum facem noi și nici cu traduceri forțate de termeni direct și neadaptat în română, deși cred că încă gândește în engleză și traduce (cum e normal, când vorbești predominant o limbă pentru multă vreme).

Viitor și custode …

Ascultându-l a înflorit în mintea mea un titlu și i-am cerut permisiunea : „Custodele viitorului”.

E un tânăr tată plus e un tânăr implicat social plus un tânăr devotat misiunii egal custodele viitorului său.

Dacă viitorul, în general, vede monarhia ca anacronică sau nu, dacă este sau nu, cum spune domnia sa „un liant în societate”, dacă este un simbol sau o forță, rămâne de văzut.

Cert este că, dacă fiecare în mica sa lume ar face câte ceva, cu grație și eleganță, pentru mai bun și mai bine, cu grijă pentru un prezent pașnic și un viitor fericit, atunci fiecare, urmând exemplul Principelui, custode al viitorului, l-am făuri fără teamă.

Spicuiri…

• Buna ziua, înainte de orice permiteți-mi să vă întreb care este formula de adresare ?
• Sunt Principele Nicolae al României.
• Cum este să fii print, dacă îmi permiteți ludica întrebare?
• O responsabilitate! Responsabilitatea de a reprezenta ceva mai mare și mai important decât tine. Responsabilitatea de a duce mai departe misiunea familiei regale care a început cu Regele Carol.  Nu este un titlu coborât din povești, ci sunt custodele unui patrimoniu de valori pe care familia mea l-a prețuit și l-a vegheat începând cu regele Carol și pe care am datoria să-l duc mai departe.
• A fi print este un privilegiu, așa cum ne imaginam noi toți?
• Fără responsabilitate nu poate exista privilegiul, iar privilegiul vine prin oamenii pe care îi ai alături.
• Ce vreți să înțeleagă tinerii din misiunea dumneavoastră în urma proiectului  „Istoria regalității”?
• Plec de la premisa enunțată de Iorga „un popor care nu își cunoaște istoria este ca un copil care nu își cunoaște părinții” și de acolo construim. Este efortul meu de a scoate la lumină un trecut glorios care poate sprijini un viitor mai bun.
• Care credeți că este rolul monarhiei în societatea de azi?
• Un liant între forțele din societate, un reper, un factor de echilibru.
• Care credeți că sunt punctele forte ale societății românești de azi?
• Obiceiurile și tradițiile, portul popular încă viu reprezentat , biserica și comunitatea.
• Ce părere aveți despre „Spare”?
• Nu pot sa judec ce fac alții, dar nu cred că aș putea vreodată să expun familia. Membrii unei familii se mai și ceartă, mai sunt probleme, dar trebuie să rămână între ei. Chiar dacă nu cred că a fost corect să dea acele detalii din casă, nu știm, poate are motivele sale. În fond el este ambasador al unei asociații de sănătate mintală și poate asta l-a stimulat. Uneori este bine să te răcorești, indiferent cine ascultă.
• Regina Maria iubea Balcicul, dumneavoastră unde vă simțiți acasă?
• Chiar dacă m-am născut și am crescut în Anglia, nu m-am simțit acasă, în Kenya, unde am locuit doi ani, m-am simțit mai acasă, dar când am ajuns  în România, am simțit ce înseamnă cu adevărat acasă.

*****

Să mai adaug că atunci când vorbește de apicultură râde frumos cu toată fața și ochii.  E singurul hobby de care a vorbit căci între obligațiile asumate prin asociația pe care o patronează și cei doi copii, timp liber nu prea rămâne, dar vorbește relaxat de asta, semn că îi place ceea ce face.

Apicultură, ziceți?!  Apropo de simboluri…  Meșteșugul dacic, creator de sănătate…

Apoi, știți cum în orice filmuleț și cărticică despre Regina Maria o vedem pe ea călare, singură peste dealuri, în natură? Principele e cu bicicleta, în drumeții pe munte, e fascinat de tradiții, de Maramureș și Bucovina…

Cum spuneam?!

Descendent de sânge albastru … iubitor de autentic, original și care înțelege rolul său ca fiind acela de a onora trecutul și a se obliga pentru viitor sub Coroană, și ne îndeamnă pe toți să ne alăturăm ideii că un viitor prosper și sănătos se construiește înțelegând trecutul și prețuindu-l.

Și când îmi povestea toate astea, îl ascultam așa scăldat în soare, haiducul care nu am fost, Mihai Viteazul și Regina Maria, alături de mama din mine se prindeau de mâini și priveau zâmbind spre castel.