A fost odată, pe vremea când pădurea era exploatată cu limpezime la cap, de către profesioniști desăvârșiți, când teroriștii de mediu erau la stare de embrion și când urșii nu erau deranjați de zgomotele drujbelor, o cale ferată îngustă. I se spunea CFF adică Cale Ferată Forestieră.
Începea de la Orăștie și ajungea la poalele Sarmizegetusei Regia. Pe calea ferată îngustă, circula un tren care pleca cu noaptea în cap de la Orăștie și ajungea pe la ora 10 la destinație. Până seara se încărcau pe vagoane bușteni din exploatările de pe coastele Godeanului, și de pe Valea Albă, acolo unde se tăia la ras și unde în anul imediat următor se planta, rațional și economic.
Trenul forestier care trecea prin 8 halte și o gară făcea parte din viața oamenilor din Munții Orăștiei. Anineș îi spunea gării și acolo era toată infrastructura feroviară necesară. De la acar la șef de gară de la mecanici de depou la fochiști. Totdeauna trenul avea două vagoane pentru localnicii, cei care urcau acasă, sau pentru muncitorii de la minele de uraniu. Treptat, trenulețul care se mișca anevoie pe pantele Văii Grădiștei, șuierând pentru a goni animalele sălbatice de pe terasament, a devenit o atracție pentru turiștii care se urcau, de dimineață, pe platformele trenului pentru a ajunge în capitala dacilor.
Mai urcau, vara și toamna, culegătorii de ciuperci sau de fructe de pădure, care se întorceau pe înserat cu gălețile pline de bunătățile culese de pe coastele Godeanului și a Muncelului. Zeci de oameni umpleau dimineața platformele trenulețului în fiecare vară iar la coborâre se înghesuiau pe unde apucau, pe lemne sau pe platformele dintre tampoane. Pe calea ferată îngustă circula și o mașină Volga, blindată, care fusese folosită de Ana Pauker, fost ministru de externe comunist al anilor 50. Pe parbrizul mașinii și pe laterale se vedeau urmele împușcăturilor de pe vremea când România își căuta încă identitatea.
Linia ferată forestieră părea ca ceva a locului iar turismul, de la an la an, creștea simțitor. Pe timpul verii, noi vagoane platformă completau garnitura trenulețului al cărui locomotivă pufăia ritmic urcând pe valea regilor. Năvalnicele ape ale Godeanului, ale Văii Albe și mai ales ale Văii Rele dădeau an de an bătăi de cap terasamentului trenului care pufăia zilnic pe cărările lui Decebal.
În 1978 o viitură uriașă avea să pună capăt vieții mocăniței care căra lemn la fabrica „11 Iunie” de la Orăștie, o importantă și înfloritoare activitate a vremii. O primăvară bruscă, o revărsare a apelor pe care localnicii nu o puteau asemui cu una la fel, aveau să pună capăt vieții traseului Orăștie-Sarmizegetusa, cu alte trei ramificații către exploatările din zonă. Direct din ordinul lui Ceaușescu se trece la dezafectarea întregii rețele de cale ferată care a fost urmată de tăierea unui drum forestier până la Sarmizegetusa Regia. În esență, această linie ferată forestieră a fost asumarea unui curaj al vremii. Acum ea nu mai există.
De 30 de ani există doar promisiuni ale politicienilor care, din 4 în 4 ani, au în programul lor de fraierit alegătorii angajamentul că vor reface calea ferată îngustă de la Orăștie la Sarmizegetusa.
Lucian Iambor – localnic din Sereca și proprietar al faimoasei de acum „Dacic Horses/ Drumeții ecvestre în munții dacilor” – este un om cu adevărată inițiativă, iubește locurile dacilor și vrea să facă ceva care să dea viață întregii zone. Asocierea lui cu Georg Hocevar, un austriac bolnav de pasiunea pentru trenulețe, proprietarul societății „Cale Ferată Îngustă SRL”, a fost una de bun augur. Împreună au adus din Austria șine de cale ferată îngustă și au încropit un traseu de un kilometru și jumătate pe un tronson care, face parte din fosta linie forestieră Orăștie – Sarmizegetusa Regia, care a fost închisă în 1978, după inundații. Pe el va circula un vagon de tramvai, vechi din 1884, care la început a fost folosit în Neuchatel, Elveția. El va fi tractat de mini locomotive, diesel, din anul 1957.
„Acesta este copilul nostru, al meu și al lui Lucian Iambor, spune Georg Hocevar cel care a pus pe șine mai multe trenulețe în România. Deocamdată circulăm doar pe un traseu care măsoară, dus-întors doar 2,4 kilometri, dar am identificat posibilitatea prelungirii și vom continua demersurile pentru prelungirea acestuia”
L-am întrebat pe Lucian Iambor până unde vrea să ajungă cu trenulețul.
„Noi vrem să ajungem cât mai departe. Omul are dreptul să viseze și uneori visele se transformă în realitate. Vom face demersuri pentru a înainta atâta cât ne permite terasamentul. Desigur până la Sarmizegetusa este imposibil de refăcut traseul feroviar, dar noi dorim să înaintăm cât mai mult. Sperăm să găsim înțelegere la autorități, pentru că la urma urmei dezvoltarea turistică a zonei este în interesul tuturor.”
Inaugurarea a avut loc sâmbătă la marginea drumului spre Sarmizegetusa care este, spre bucuria localnicilor și a turiștilor, în plină reabilitare. Este aceasta o bună inițiativă a Consiliului Județean Hunedoara, care se pliază perfect cu astfel de inițiative de a dezvolta o zonă cu oameni faini și cu un potențial uriaș.
Minunea de la Sereca a fost sărbătorită cum se cuvine, cu vin fiert, cu tocăniță cu mămăligă și cu plăcinte de la ele de acasă. Moș Crăciun vizitatorul de deliciu al copiilor și plimbarea pe traseul mocăniței au fost coroana așezată pe capul unei inițiative private, din păcate sprijinită prea puțin de către autorități.