Atunci când între coperțile unei cărți se strâng laolaltă, sensibilitatea Doamnei, dascăl cu har, franchețea și noblețea unui tată mucalit și duioșia fără seamă a unei mângâieri de mamă, pentru a răspândi în lume născute priveliști ale unui copil care pășește în primăvara vieții emoția te copleșește.
Darius Avram Barbu este un adevărat pui de dac, unul real, netrucat și nevopsit care calcă pe urmele tatălui său, asemenea unui pui de urs ce-și urmează fără abatere părinții, prin pădurile vieții.
Marius Barbu este probabil cel mai dedicat renactor din câți există la noi chiar și în această perioadă de inflație dacică. Când tot felul de saltimbanci schimonosesc în manifestări politice portul și obiceiurile dacilor, când un pilaeus (căciulă dacică) a devenit certificarea dacică pentru tot felul de exaltați, de vrăjitori, de guru sau derbedei, Marius Barbu își vede de ale lui, cu autenticitate, punând istoria dacilor sub migăloasa lupă a arheologiei experimentale. De aici și „micul dac” titulatură „pe bune” acordată urmașului acestui om dintr-o bucată.
Darius Barbu este fruct al iubirii dintre Mihaela și Marius sau, mai pe înțeles, dintre Asella și Daos, două personaje din lumea dacilor care au prins viață datorită voinței și priceperii celor doi. Pe lângă faptul că e tobă de istorie, sorbind cu ochii și furând cu mintea din cunoștințele tatălui său, Darius are o calitate uriașă. Este un cugetător mucalit, cum rar se poate întâlni, la vârsta lui. El este producător de perle. Nu le caută pentru că ele izvorăsc, fără încetare, din sufletul său neîntinat și din mintea sa strălucită.
Și atunci, părinții s-au gândit că e păcat ca perlele scoase la lumină de Darius să se prelingă nebăgate în seamă pe valea Vulcezului și s-au hotărât să le strângă între coperțile unei cărți.
„Perlele copilăriei” apare la editura Argonaut ca un uriaș cadou făcut celor care mai știu încă să râdă, care mai știu să cugete și care mai știu să verse lacrimi de emoție profundă.
Cartea nu este o înșiruire de poante sau de filozofii copilărești, cum pare la prima vedere, ea putând fi citită într-o oră căci nu o lași din mână până nu dai ultima filă, doar că, a doua zi, te repezi din nou la ea ca la o prăjitură apetisantă și o deschizi și o recitești, literă cu literă, încercând să pătrunzi în tainele vorbelor sale, să le înțelegi și să te minunezi cum un copil de numai 11 ani a acumulat atât.
La sfârșit nu mai ai nicio nedumerire. Înțelegi tot. Înțelegi, în primul rând, că Darius este vlăstar dintr-o familie fericită, o familie care i-a permis și l-a încurajat să gândească liber. Înțelegi că un copil care nu are ca prioritate tableta sau telefonul poate gândi liber. Și mai înțelegi că acolo unde sălășuiește dragostea e tot timpul primăvară și ți-e bine sub soarele care mângâie oamenii care se iubesc.
Una peste alta, această cărticică îți alungă foamea, plictisul, sughițul, dorul de ducă, visele negre și tristețea. Darius are 11 ani. Peste alți 3 va fi adolescent dar perlele lui vor continua să răsară și vor rămâne pentru totdeauna în sufletele celor ce-l înconjoară cu dragoste și a celor care s-au încumetat să deschidă paginile unei astfel de comori.
Și de ce nu, putem spera că o nouă carte va fi zămislită, cu alte și alte perle ale unei copilării fericite.
