Premierul Nicolae-Ionel Ciucă l-a numit, astăzi, pe Lucian Ovidiu Heiuș în funcția de președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu rang de secretar de stat. Decizia a fost transmisă spre publicare în Monitorul Oficial.

Pentru mine începe astăzi o nouă etapă, plină de provocări și, sper eu, de reușite, în fruntea Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Le mulțumesc domnului Premier Nicolae CIUCĂ și domnului ministru Adrian CÂCIU pentru încredere, sunt onorat să pot contribui la dezvoltarea și modernizarea acestei instituții de care sunt legat profesional și sufletește de atâta timp. Îmi propun să accentuez poziția ANAF ca partener onest al contribuabililor corecți, dar și să luptăm, în același timp, cu toată determinarea, împotriva evaziunii fiscale. Suntem o echipă profesionistă și capabilă, iar misiunea noastră este să asigurăm resursele necesare pentru ca statul să îi poată servi cât mai bine pe cetățeni”, este mesajul noului preşedinte ANAF

Date biografice:

Data nașterii: 13 noiembrie 1965; Locul nașterii: Mun. ORĂȘTIE, Jud. HUNEDOARA;

Studii şi specializări

2005-2006 – Administrație publică în contextul legislației actuale; Universitatea de Vest” Vasile Goldiș” Arad – Facultatea de Științe Juridice; Perfecționare profesională Diploma de Master

1994-1999 Management turistic si comercial Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” din București – Facultatea de Management Turistic și Comercial din Cluj-Napoca ; Educație și învățământ superior – Diplomă de Licență – Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj Napoca – Facultatea de Științe Economice

1985-1990 Metalurgie – Institutul Politehnic Cluj- Napoca – Facultatea de Mecanică Educație și învățământ superior; Diplomă

1980-1984 Secția electrotehnică; Liceul de Chimie Industriala nr. 1 Orăștie; Studii liceale; Diplomă de bacalaureat

2007 Consultant fiscal; Camera Consultanților Fiscali București Program de perfecționare ; Consultant Fiscal – membru al Camerei Consultanților Fiscali București

2008 Pregătire teoretică si practică pe linie de arme și muniții SC Lazar& Company SNC; Certificat de absolvire

1994 Noul Sistem de Contabilitate Marketing- Management Patronatul National Român – Uniunea Economică Română a Întreprinzătorilor Particulari; Curs de perfecționare; Certificat de absolvire

1993 Negocierea si derularea contractelor de comerț exterior; Centrul de Perfecționare, Consultanță și Management pentru Comerțul Internațional PERCOMEX SA București; Curs de perfecționare; Certificat de absolvire

1991 Contabilitate; Inspectoratul pentru cultură al Județului Arad; Program de perfecționare; Diploma

Activitate profesională

09.11.2015

Director general; Principalele atribuții: atribuții generale de management, respectiv de conducere, organizare, planificare, coordonare, răspundere și control a activității Direcției regionale, în vederea îndeplinirii atribuțiilor și sarcinilor ce revin instituției; atribuții specifice domeniilor de activitate ale instituției, respectiv, în domeniul colectării veniturilor statului, inspecției fiscale, vamal, trezoreriei, ajutorului de stat, practicilor neloiale și prețurilor reglementate, verificării și coordonării achizițiilor publice, inspecției economico-financiare. Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara; Administrație publică

01.08.2014 – 09.11.2015

Director executiv – servicii interne (mutare temporară); Principalele atribuții: atribuții generale de management, respectiv de conducere, organizare, planificare, coordonare, răspundere și control a activității structurilor coordonate direct din cadrul Direcției regionale în domeniul serviciilor interne, în vederea îndeplinirii atribuțiilor și sarcinilor ce revin instituției; atribuții specifice pe linia activității serviciilor interne, respectiv în domeniul financiar și contabilitate, tehnologiei informației, resurselor umane, achizițiilor publice și administrativ. Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara

01.08.2013 – 01.08.2014

Director general;  Principalele atribuții: atribuții generale de management, respectiv de conducere, organizare, planificare, coordonare, răspundere și control a activității Direcției regionale, în vederea îndeplinirii atribuțiilor și sarcinilor ce revin instituției; atribuții specifice domeniilor de activitate ale instituției, respectiv, în domeniul colectării veniturilor statului, inspecției fiscale, vamal, trezoreriei, ajutorului de stat, practicilor neloiale și prețurilor reglementate, verificării și coordonării achizițiilor publice, inspecției economico-financiare. Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara

01.07.2013 – 01.08.2013

Director adjunct; Principalele atribuții: atribuții generale de management, respectiv de conducere, organizare, planificare, coordonare, răspundere și control a activității structurilor coordonate direct din cadrul Direcției de Buget, Contabilitate Internă, Investiții și Achiziții, în vederea îndeplinirii atribuțiilor și sarcinilor ce revin Direcției; atribuții specifice în domeniul planificării bugetare, investițiilor și evidenței contabile, salarizării, achizițiilor publice și administrativ. Ministerul Finanțelor Publice – Direcția de Buget, Contabilitate Internă, Investiții și Achiziții Publice

01.06.2013 – 30.06.2013

Director general adjunct; Principalele atribuții: atribuții generale de management, respectiv de conducere, organizare, planificare, coordonare, răspundere și control a activității structurilor coordonate direct din cadrul Direcției Generale a Domeniilor Reglementate Specific, în vederea îndeplinirii atribuțiilor și sarcinilor ce revin Direcției; atribuții specifice în domeniul autorizării operatorilor de produse supuse accizelor armonizate, aparatelor electronice de marcat fiscale, management și monitorizare domenii specifice, autorizare și monitorizare case de schimb valutar și alte domenii, evaluare, raportare și avize, administrarea participațiunilor statului. Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală a Domeniilor Reglementate Specific

11.03.2013 – 01.06.2013

Director executiv ; Principalele atribuții: atribuții generale de management, respectiv de conducere, organizare, planificare, coordonare, răspundere și control a activității structurilor coordonate direct din cadrul camerei  Agricole Județene Hunedoara, în vederea îndeplinirii atribuțiilor și sarcinilor ce revin Camerei; atribuții specifice în domeniul consultării, informării, promovării, și pregătirii profesionale de specialitate pe linie agricolă și conexă, elaborării proiectelor, serviciilor interne, respectiv, contabilitate, financiar, buget, venituri proprii, resurse umane. Camera Agricolă Județeană Hunedoara

10.10.2012 – 08.03.2013

Director general SC Uzina Mecanică Orăștie

23.04.2012 – 09.10.2012

Consilier superior Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara

09.11.2009 – 22.04.2012

Director executiv; Principalele atribuții: atribuții generale de management, respectiv de conducere, organizare, planificare, coordonare, răspundere și control a activității structurilor coordonate direct din cadrul Direcției județene; atribuții specifice domeniilor de activitate ale instituției, respectiv, în domeniul colectării veniturilor statului, inspecției fiscale, trezoreriei, serviciilor interne, ajutorului de stat, practicilor neloiale și prețurilor reglementate, verificării și coordonării achizițiilor publice, inspecției economico-financiare, auditului. Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara

25.05.2009 – 09.11.2009

Trezorier Șef ; Principalele atribuții: atribuții generale de management, respectiv de conducere, organizare, planificare, coordonare, răspundere și control a activității structurilor coordonate direct din cadrul Direcției județene în domeniul trezoreriei; atribuții specifice în domeniul trezoreriei, respectiv evidența și contabilitatea trezoreriei statului, îndrumarea, verificarea activității trezoreriilor locale, sintezei și elaborării execuției bugetelor locale, decontării operațiunilor cu numerar și electronic, încasării și evidenței veniturilor bugetare, decontării cheltuielilor publice, administrării conturilor agenților economici. Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara

08.08.2005 – 25.05.2009

Director executiv Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara

30.11.1999- 05.08.2005

Director SC Fablor Pell SRL Orăștie

01.07.1999 – 30.11.1999

Director SC HPN Lux SRL Orăștie

01.05.1997 – 30.06.1999

Director comercial; Atribuții generale de management și specifice în domeniul coordonării activității economice, a producției și comercializării produselor de îmbrăcăminte și încălțăminte din piele și blană naturală. SC Favior Vidra SA Orăștie; Producție

01.03.1993 – 01.05.1997

Șef birou desfacere; Atribuții specifice în domeniul comercializării produselor de îmbrăcăminte și încălțăminte din piele și blană naturală. SC Favior Vidra SA Orăștie; Producție

02.12.1991 -01.03.1993

Inginer; Atribuții specifice în domeniul producției produselor de îmbrăcăminte și încălțăminte din piele și blană naturală  – Favior Vidra SA Orăștie; Producție

27.08.1990 – 01.12.1991

Inginer; Atribuții specifice în domeniul producției de vagoane de călători şi vagoane de marfă – Întreprinderea Vagoane Arad; Producție

 

 MISIUNEA GENERALULUI CIUCĂ: „Obiectivul meu este întărirea partidului și pregătirea alegerilor următoare”, spune noul preşedinte al Partidului Naţional Liberal.

Îmbunătăţirea binelui:

„De când am intrat în Partidul Național Liberal am putut să simt capacitatea liberalilor de a se mobiliza și de a asigura administrarea țării, de la nivel local, până la nivel guvernamental. Știu însă că există soluții ca lucrurile să se îmbunătățească în zonele în care nu stăm așa bine”, susţine Nicolae Ciucă.

Ce spun liderii PNL Hunedoara:

Vetuţa Stănescu, deputat PNL: Unitatea și consensul politic din partid se reflectă direct și în actul de guvernare și este de datoria noastră să găsim cele mai bune soluții pentru români, iar pentru acest lucru PNL are nevoie de un restart, așa cum ne indică toate cercetările sociologice. Sunt optimistă în ceea ce privește direcțiile viitoare ale Partidului Național Liberal și știu că împreună vom reuși să răspundem dorințelor și cerințelor celor care ne-au încredințat mandatul, să construim o Românie stabilă și puternică!

Lucian Heiuş, secretar de stat Ministerul de Finanţe: Particip astăzi la Congresul extraordinar al Partidului Național Liberal, unde dl. Nicolae Ciucă și-a depus candidatura la funcția de Președinte PNL, cu moțiunea „Uniţi pentru o Românie stabilă şi puternică”. La acest congres ne asumăm cu toții  responsabilitatea traversării unor timpuri dificile, în care Partidul Naţional Liberal, fiind la guvernare,  are datoria să asigure stabilitatea ţării.

Călin Petru Marian, prefectul judeţului Hunedoara: Astăzi am participat la Congresul extraordinar al Partidului Național Liberal unde Premierul României Nicolae Ciucă și-a depus candidatura la funcția de Președinte. Sunt membru al Partidului Național Liberal de 21 de ani și acum este un moment în care este nevoie de o conducere puternică și stabilă!

PSD şi PNL s-au luat cu acte. A doua oară. După zece ani de la prima cununie USL. Din motive de COVID, nunta USL 2 Hunedoara s-a ţinut fără masă şi dans. Au rămas în vigoare doar felicitările. La plic! Cununia s-a făcut din interes, deci mai avem în aşteptare şi un mare DAR… dar până atunci să ne amintim pe scurt cum s-au jurat şi s-au înjurat fericiţii însurăţei.  

Bine-i mirelui, / Ca nu-i nime-n lume ca MU-IE-REA lui

„Mirele” Laurențiu, cu dragoste către „mireasa” Vetuţa: Doamnă, știu că veți înțelege prea puțin din ceea ce vă spun. (…) Ați fost director economic al Spitalului Județean de Urgență din Deva. Înainte de a-mi cere socoteală mie pentru măsurile pe care le-am luat în primele luni de mandat, ați face bine să explicați public modul în care ați gestionat contractele de lucrări în perioada de „glorie” a afaceriștilor liberali mufați la conducta cu bani publici

 „Mireasa” Vetuţa cu doioşie către „mirele” Laurenţiu: Fără pic de rușine, fără mustrări de conștiință, PSD Hunedoara dă din nou dovadă de demagogie, de ipocrizie, de cinism, plângând pe ”mormântul” Termocentralei Mintia, deși chiar ei sunt groparii. Vin acum baronii PSD, în frunte cu Laurențiu Nistor și parlamentarii social – democrați din Hunedoara să plângă cu lacrimi de crocodil pe ”mormântul” Termocentralei Mintia și mimează grija pentru angajații de aici, deși i-au lăsat să moară de foame distrugând tot ceea ce s-a construit în zeci de ani.

Mirele sare şi la gâtul socrului (foarte) mic

Dedicaţie din partea lui Nistor pentru Lucian Heiuş: ”Sigur că știam despre aceste gropi, dar intenționat nu le-a făcut reparație la acel drum pentru că știa de vizita asta a ministrului Culturii și a domnului (Heiuș – n. red.) și credeam că o să cadă într-o groapă să-și rupă gâtul. Că asta merită, să-și rupă gâtul. Vă rog să mă credeți! De modul cum gestionează, merită să-și rupă gâtul căzând într-o groapă din asta. Sigur că da

Dedicaţia lui Heiuş către Laurenţiu Nistor: „Domnul Nistor se pricepe foarte bine la finanţele proprii şi mai puţin la finanţele ţării. Mie mi-e greu să-i explic domnului Nistor care, în 30 de ani ca primar şi deputat, a reuşit să pună de-o parte vreo şase miliarde de lei pe care îi are în cont şi-n declaraţia de avere. Poate că are mai mulţi, dar în declaraţia de avere cam atât apare adunat în lei, dolari şi euro. Domnul Nistor nu înţelege partea bugetară, dar este un finanţist foarte bun pentru buzunarul propriu”, a replicat Heiuş.

Doamne ocroteşte-i pe români

Primul mariaj între PSD şi PNL s-a oficializat în 2011 și se dorea o mișcare împotriva președintelui Traian Băsescu care la acea vreme conducea Guvernul prin intermediul lui Emil Boc. La final de an 2021, PSD și PNL şi-au reînnoiesc jurămintele de iubire sub oblăduirea nașului Klaus Iohannis –  preşedintele care conduce Guvernul prin generalul Nicolae Ciucă.

USL 1.0 a început ca o alianță electorală, știai clar pe cine aduci la guvernare. Ca orice cununie din interes, divorţul a fost scandalos şi partajul încrâncenat. PSD a rămas cu Guvernul, iar PNL cu președinția, după care s-au tot ciorovăit pe avere ba o guvernare PSD, ba alta tehnocrată, mai un OUG 13 și un guvern PNL. USL 2.0 este o cârdăşie post-electorală. În 2020, rudele „miresei” au votat cu PNL tocmai pentru a trimite PSD în opoziție, nu pentru un nou USL. Pe partea cealaltă, votanții mirelui-PSD au trecut prin urnele „caudine” mânaţi de antipatia pentru Klaus Iohannis.

În ciuda tuturor diferendelor, un singur lucru a rămas constant şi trainic: ura între cele două partide, cel puțin la nivel declarativ. Acesta este DARUL otrăvit pe care îl vom primi, sub diferite forme, de la politicieni pe parcursul anului 2022.