Liceul de Arte „Sigismund Toduță” din Deva a fost gazda proiectului Erasmus + pentru elevi „Mobile Museum abroad (MoMa) – Un muzeu într-o valiză”. Evenimentul s-a desfăşurat în perioada 30 mai – 3 iunie 2022. Deşi a început în 18 octombrie 2019, el a fost prelungit de două ori din cauza pandemiei, astfel încât se finalizează la data de 17 august 2022. Erasmus + este un proiect educaţional școlar, care aduce laolaltă șase țări europene: Germania, Italia, Portugalia, Polonia, Letonia și România.
Reprezentanții României în acest proiect sunt 25 de elevi ai Liceului de Arte „Sigismund Toduță” din Deva, din clasele a XI-a și a XII-a Plastică și Arhitectură, îndrumați de profesorii Ana Iancu, Dani Bocșe și Daciana Leahu, sub coordonarea managerială a doamnei director, prof. Alina Sîrbu. Dintre aceștia, pe parcursul desfășurării proiectului, o delegație formată din 20 de elevi și profesori s-a deplasat în mobilități pentru a participa la activități similare organizate de țările partenere. Ultima mobilitate din proiect va avea loc în perioada 4-8 iulie 2022 și va fi organizată în Letonia.
Mobilitatea din România, cu tema „Arta noastră”, a adus la Deva în această săptămână un număr de 26 de elevi și 11 profesori din cele cinci țări europene partenere (Germania, Italia, Portugalia, Polonia și Letonia). Programul, aflat încă în derulare, include – alături de workshopuri specializate și activități specifice – vizitarea Primăriei Deva și a Liceului de Arte „Sigismund Toduță” precum și deplasări la câteva din obiectivele turistice din județ ( „Muzeul Civilizației Dacice și Romane” din Deva, „Castelul Corvinilor” din Hunedoara, Sarmizegetusa Ulpia Traiana, Cetatea Colț, Cetatea Devei). Experiența românească se va finaliza cu o expoziție și un concert în Galeria Liceului de Arte.
MoMa oferă elevilor oportunitatea de a lucra în echipe internaționale de 6 membri. Aceștia colaborează, își împărtășesc lucruri despre aspecte diferite din viața de zi cu zi din țările din care provin, apoi construiesc „un muzeu într-o valiză”, pe o varietate de subiecte cum ar fi: viața socială și economică, viața de familie, educația, arta și cultura și mediul înconjurător. Valizele sunt realizate fizic, apoi sunt transpuse în mediul digital.
Limba de comunicare a proiectului este limba engleză. Pentru a putea lucra practic și teoretic pe parcursul întâlnirilor de lucru, școlile partenere pregătesc în avans materialele care ilustrează cel mai bine tema activității, cum ar fi: interviuri, fragmente audio, înregistrări video, fotografii, texte sau chiar obiecte sugestive. Pe parcursul activității propriu-zise, care are durata de 5 zile în fiecare țară, elevii studiază materialele aduse, le înțeleg semnificația, le compară cu cele din țările partenere, apoi le aleg pe cele mai potrivite, chiar creează unele noi și pregătesc designul valizei, organizând tot materialul în forma de prezentare finală.
Toate activitățile de învățare din fiecare țară se finalizează cu o expoziție-muzeu, unde fiecare grup internaţional își prezintă rezultatul final. Cele 6 valize care sunt realizate în fiecare țară rămân expuse în țara gazdă, putând fi utilizate ca materiale de studio, de discuție la diferite obiecte de studio, de către toți elevii școlii respective.
Nu în ultimul rând, proiectul reprezintă o deschidere de noi orizonturi pentru elevii participanți, o oportunitate de a-și exersa competențele lingvistice în limba engleză, de a-și face noi prieteni, de a stabili legături trainice, de a-și șlefui personalitatea prin dezvoltarea și crearea a noi medii de învățare.