Direcția de Asistență Socială Deva anunță, printr-un comunicat de presă, că începând de marți, 7 iunie 2022 (ora 8:00), Compartimentul Monitorizare Asistenți Personali din cadrul Serviciului Resurse Umane va funcționa într-un sediu nou.
Noua locație a serviciului este în incinta Pieței Agroalimentare Deva, etajul I, camerele nr. E21 și nr. E22.
Clădirea în care își va desfășura activitatea Compartimentul Monitorizare Asistenți Personali este prevăzută cu ascensor, care deservește atât parcarea subterană, cât și parterul și etajul I al imobilului.
Principalele atribuții ale Compartimentului Monitorizare Asistenți Personali:
– efectuarea anchetelor sociale în vederea încadrării în grad de handicap
– eliberarea cardului-legitimație pentru parcare gratuită, destinat persoanelor cu dizabilități sau reprezentanților legali ai acestora
– eliberarea tichetelor gratuite de călătorie pentru transportul public local destinate persoanelor cu dizabilități încadrate în grad grav și însoțitorilor/asistenților personali ai acestora, precum și persoanelor cu dizabilități încadrate în grad accentuat