După semnarea contractului pentru prestarea serviciilor de proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuția de lucrări pentru realizarea obiectivului de investiții aferent proiectului ,,Modernizarea sistemului de transport public local prin reabilitarea infrastructurii aferente” din municipiul Deva, următorul pas a fost verificarea celor 107 locații din municipiul Deva și localitățile aparținătoare unde vor fi amplasate stațiile de călători.
Proiectantul, împreună cu membri ai echipei de implementare a proiectului, au fost pe teren timp de câteva zile pentru a verifica la fața locului modul de încadrare a tipurilor de stații aferente proiectului.
Concluzia finală a fost că Deva va avea 2 tipuri de stații de călători, dotate diferit, în funcție de dimensiunea amplasamentului existent. Această etapă este una dintre cele mai importante în vederea realizării proiectului tehnic. Etapa de proiectare are un termen de 5 luni. Modernizarea sistemului de transport public local din Deva prin reabilitarea infrastructurii aferente se face pe bani europeni.
Acest proiect, împreună cu cel de modernizare a sistemului de transport public local prin achiziționarea a 26 de vehicule ecologice și 33 de stații de încărcare electrice, vor contribui la creşterea calităţii serviciilor de transport public local în municipiul Deva, precum şi la o calitate mai bună a vieţii locuitorilor prin reducerea emisiilor de CO2”, declară Nicolae-Florin Oancea, primarul municipiului Deva