DEVA SUPER RALLY, etapa a III-a din cadrul Campionatului Național de Super Rally, va avea loc vineri, 19 august, și sâmbătă, 20 august, în centrul municipiului Deva.

Pentru ca evenimentul să se desfășoare în bune condiții, traficul rutier va fi închis pe traseul unde se va desfășura competiția de vineri, 19 august, începând cu ora 8:00, și până sâmbătă, 20 august, ora 23:00, pe următoarele sectoare de drum:

– Bulevardul 22 Decembrie, sectorul cuprins între intersecția cu Bulevardul 1 Decembrie 1918 și zona Spitalului Județean Deva

– Strada Mihai Eminescu, sectorul cuprins între intersecția cu strada Piața Victoriei și strada Gheorghe Barițiu

– Strada Gheorghe Barițiu, sectorul cuprins între intersecția cu strada Mihai Eminescu și Bulevardul 1 Decembrie 1918

– Bulevardul Iuliu Maniu (ambele sensuri), sectorul cuprins între intersecția cu Bulevardul Decebal și Bulevardul 1 Decembrie 1918

– Strada Piața Victoriei, sectorul cuprins între intersecția cu strada Mihai Eminescu și Bulevardul 22 Decembrie

Pe traseul raliului vor fi amplasate ,,șicane” pentru ca mașinile să nu depășească 180 km/oră.

Primăria Deva face apel la toți participanții la traficul rutier să dea dovadă de înțelegere și să folosească rute ocolitoare.

Această etapă din Campionatului Național de Super Rally este organizată de AMC Racing, în parteneriat cu Primăria Deva.

La competiție vor participa 24 de piloți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *