„Astăzi (luni, 19 septembrie 2022), în jurul orei 07:40, un bărbat în vârstă de 68 de ani, din municipiul Blaj, județul Alba, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Romanilor, din Geoagiu, într-o curbă la dreapta, nu a adaptat viteza la condițiile de drum (carosabil umed) și a pătruns ușor pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu autoutilitara condusă de un bărbat de 49 de ani, din Călan, care se deplasa din direcția Geoagiu-Orăștie. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea gravă a unui tânăr de 22 de ani, din Călan, pasager în autoutilitară, acesta fiind transportat la o unitate medicală, în vederea acordării de îngrijiri de specialitate. În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, informează IPJ Hunedoara.
Au pus în pericol circulaţia rutieră:
În data de 17 septembrie 2022, în jurul orei 11:45, poliţiştii Secției de Poliție Rurală Orăștie au oprit în trafic, pe raza satului Romos, autoturismul condus de un tânăr în vârstă de 25 de ani, din comuna Romos. În urma verificărilor în bazele de date, poliţiştii au constatat faptul că autovehiculul condus de tânăr nu este înmatriculat în circulaţie (plăcuțele cu numărul de înmatriculare au fost atribuite unui alt autovehicul, care figurează radiat din circulație), iar conducătorul auto nu posedă permis de conducere.
În data de 16 septembrie 2022, în jurul orei 17:05, cu ocazia unui control în trafic, pe DN66A, pe raza oraşului Aninoasa, un autoturismul care nu a oprit la solicitarea poliţiştilor, fiind nevoie ca aceştia să pornească în urmărirea acestuia, folosind semnalele acustice şi luminoase. Pentru a evita controlul, cel aflat la volan a virat brusc pe strada Cătăneşti, unde a abandonat autoturismul şi a încercat să fugă, însă a fost interceptat de poliţişti.
Cu ocazia legitimării, poliţiştii au stabilit faptul că cel aflat la volan este un tânăr de 27 de ani, din Aninoasa, care nu posedă permis de conducere.
La data de 17 septembrie 2022, în jurul orei 04:05, poliţiştii au oprit în trafic, pe strada Lacului, din localitatea Cinciș-Cerna, autoturismul condus de un bărbat de 67 de ani, din comuna Toplița. În urma testării bărbatului, aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,98 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
La data de 18 septembrie 2021, în jurul orei 02:15, poliţiştii Biroului Ordine Publică Deva au observat în trafic un autoturism care se deplasa sinuos pe strada Bejan, din Deva, şi care a încercat să evite echipajul de poliție, motiv pentru care poliţiştii au oprit autoturismul în cauză, folosind semnalele acustice și luminoase ale autospecialei de poliție. Conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din municipiul Deva, a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 0,99 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
La data de 18 septembrie 2022, în jurul orei 14:50, polițiștii din cadrului Poliției Municipiului Petroșani au oprit în trafic un bărbat în vărstă de 37 de ani, din municipiul Petroșani, în timp ce conducea un autoturism pa raza municipiului Petroșani, ccu privire la care, în urma testării cu aparatul Drug Test, a rezultat că ar fi consumat substanțe interzise.
La data de 17 septembrie 2022, în jurul orei 16:30, polițiștii din cadrului Poliției Municipiului Petroșani au oprit în trafic un tânăr în vărstă de 24 de ani, din municipiul Petroșani, care conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Petroșani. În urma testării tânărului cu aparatul Drug Test, a rezultat că acesta ar fi consumat substanțe interzise. În cazurile prezentate, poliţiştii au întocmit dosare de cercetare penală.
Recomandări preventive pentru un trafic rutier în siguranţă:
Pentru a evita implicarea în evenimente rutiere, poliţiştii le recomandă participanților la trafic să respecte cu strictețe regulile de circulație, să adapteze permanent viteza la condițiile de drum și să se informeze cu privire la condițiile meteo și la tronsoanele de drum pe care le vor parcurge. Conduceți cu prudență, măriți distanţa de siguranţă în mers, adaptați permanent viteza de deplasare la condițiile meteo și de trafic și nu vă angajați în efectuarea de manevre riscante. În condiţiile unui trafic aglomerat, condiţiile meteo nefavorabile pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile! Nu vă angajaţi în depăşirea de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate şi efectuați fiecare manevră în trafic, numai după o temeinică asigurare.
Nu consumaţi alcool şi nu conduceţi dacă simţiţi că sunteţi obosiţi! Nu folosiți telefonul mobil în timp ce conduceţi, iar pentru a comunica folosiți sistemele hands-free.
Pietonii sunt rugaţi să îşi ia toate măsuri de precauţie pentru a fi siguri că sunt observaţi în trafic de către şoferi. Totodată, îi sfătuim să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă prin locurile permise, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de către şoferi!
Informații actualizate despre situația traficului găsiți pe site-ul oficial al Poliției Române, la secțiunea Infotrafic: https://www.politiaromana.ro/ro/info-trafic
Notă: Facem precizarea că, în cazurile prezentate, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Informaţii date de IPJ Hunedoara