Un tânăr, de 22 de ani, a fost reținut de polițiști după ce a încercat să fure din mai multe mașini din localitate.
Poliția a fost sesizată de un bărbat din municipiul Deva cu privire la faptul că, în urmă cu aproape două săptămâni, un tânăr a intenționat să pătrundă în cele două autoturisme pe care le avea parcate în fața imobilului în care locuiește. Potrivit reclamantului, tânărul ar fi acționat mânerele de la portiere mașinilor, însă a fugit de la fața locului fără să sustragă vreun bun, în momentul când mama proprietarului mașinilor i-a observat intenția și a strigat la el.
„În urma investigațiilor, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva l-au identificat pe cel bănuit de comiterea faptei reclamate. Acesta este un tânăr în vârstă de 22 de ani, din municipiul Hunedoara, față de care polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la furt calificat”, spun reprezentanții IPJ Hunedoara.
Tânărul a fost depus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Deva și urmează să fie prezentat magistraților Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, în vederea luării măsurilor legale.