Un bărbat, în vârstă de 62 de ani, a ajuns la spital după ce a fost lovit de o mașină. Accidentul a avut loc în orașul Călan.

Potrivit polițiștilor, o șoferiță de  19 ani, din municipiul Hunedoara,  în timp ce conducea un autoturism  pe strada Florilor din orașul Călan, la intersecția străzii Florilor cu Piața Libertății, la efectuarea virajului la stânga nu ar fi acordat prioritate de trecere unui biciclist care se deplasa regulamentar, pe direcția de mers strada Streiului spre strada Florilor.

În urma impactului, biciclistul a fost rănit ușor și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

În zona accidentului, traficul a fost deviat pe străzi adiacente în vederea fluidizării circulației rutiere.

Pe numele tinerei șoferițe, dosar de cercetare penală, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa foto: monitorulcj.ro