Un control efectuat de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase Hunedoara, la o societate comercială din Orăștie s-a finalizat cu dosar penal. Oamenii legii au descoperit cantități mari de produse expirate.
Controlul a fost efectuat în cadrul unei acțiuni pentru verificarea respectării legislației în domeniul operațiunilor cu produse de protecția plantelor și îngrășăminte chimice
„Polițiştii au constatat că, în incinta punctului de lucru verificat, erau deținute și depozitate în vederea utilizării 827 litri și 24 kg. de produse pentru protecția plantelor, deținute diverse recipiente (constând în fungicide, erbicide, pesticide, insecticide), care aveau termenul de valabilitate expirat și care au devenit deșeuri periculoase, pentru care reprezentanții legali ai societății nu au luat măsurile legale în vederea eliminării totale printr-un operator economic autorizat în acest sens”, precizează reprezentanții IPJ Hunedoara.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri, iar cantitatea de produse periculoase identificată a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor.