Suma a fost prinsă în cheltuielile bugetare de anul trecut, iar rezultatele se văd acum: licitaţia a picat în instanţa de fond, iar trecerea de la tarif la taxă nemulţumeşte pe toată lumea, cu excepţia operatorului de salubrizare. Şi pentru prima dată în ultimii ani, primarii au făcut front comun şi şi-au impus punctul de vedere astfel că primăriile nu vor mai fi casierii pentru gunoierul Supercom.

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Sistemul Integrat de Gestionare a Deşeurilor Judeţul Hunedoara (denumită pe scurt ADI Deşeuri) are un buget fabulos şi „trăieşte” exclusiv din bani publici: fiecare hunedorean cotizează la afacere cu 5 (cinci) lei. Scopul asociaţiei este să asigure buna funcţionare a serviciului de salubrizare în interesul locuitorilor judeţului Hunedoara, dar, până acum, doar interesele gunoierului Supercom au ieşit pe plus.  

Primăriile plătesc o cotizaţie anuală pentru ca ADI Deşeuri să aibă bani de funcţionare. Suma nu este de loc mică. Consiliul Judeţean plăteşte 3 lei pentru fiecare locuitor al judeţului, iar primăriile cozizează câte 2 lei/ persoană. Aceşti bani nu se regăsesc în taxa/ tariful de salubritate. Cu banii din cheta publică, ADI Deşeuri „veghează” ca populaţia judeţului să aibă servicii de calitate. Bugetul ADI Deşeuri ajunge la peste 2,2 milioane de lei, din care grosul paralelor se duce pe salariile celor 21 de angajaţi plus tichetele lor de vacanţă (în total 1.747.419 lei).  

Printre obligaţiile asumate de ADI Deşeuri este şi organizarea licitaţiilor de atribuire a contractelor de salubrizare. Anul trecut, Asociaţia a cumpărat serviciile unor consultanţii de specialitate cu 275.000 lei şi a plătit experţi în comisiile de licitaţii cu suma totală de 100.000 lei. Rezultatele se văd acum. Pe de o parte, Tribunalul Bucureşti a constatat „nulitatea procedurii de achiziţie publică finalizată cu încheierea Contractului LOT3 nr. 44/10.10.2022”. Pe de altă parte, primăriile au ajuns pe post de încasatori pentru Supercom. Înlocuirea tarifului cu taxa pe gunoi serveşte aproape exclusiv interesele gunoierului, dar decizia a fost luată anul trecut cu votul celor care au reprezentat primăriile în AGA la ADI Deşeuri. Majoritatea deciziilor au fost luate la a doua strigare din lipsa cvorumului. În luna martie a anului trecut, la aprobarea „cotizaţiei” pentru ADI Deşeuri au participat doar 24 din cei 70 de reprezentanţi ai UAT-urilor. Dezinteres cât cuprinde! Şi vorbim despre cea mai mare prezenţă înregistrată la o şedinţă AGA din 2022.

Revenriea la tarif pentru plata gunoiului

Chiar dacă nu este definitivă, sentinţa Tribunalului Bucureşti a produs un mic cutremur în administraţia locală. Primarii au devenit mai atenţi la deciziile ADI Deşeuri şi au participat la şedinţa AGA din 25 ianuarie 2023, când au decis să revină la regimul de tarifare a serviciului de salubrizare. „Am participat astăzi la Adunarea Generală a Asociația de Dezvoltare Intercomunitară – Sistem Integrat de Gestionare Deșeuri Hunedoara (ADI Deșeuri). Am discutat cu toți primarii prezenți la ședință care va fi varianta pentru noul contract de concesiune a serviciului de salubrizare pe zonele 1, 2 și 3, unite într-o singură zonă. Atât eu cât și ceilalți colegi primari am optat pentru tarif de salubrizare”, anunţă primarul Florin Oancea. „Le recomand cetățenilor municipiului Deva care nu au achitat integral  taxa de salubrizare pe anul 2023, să plătească doar suma aferentă primelor două trimestre (lunile ianuarie-iunie 2023). Celor care au plătit integral taxa de salubrizare pentru anul 2023 li se vor restitui/compensa eventualele sume achitate în plus, conform legii, deci cetățenii nu vor pierde banii. Vom anunța ulterior data la care se vor putea depune cererile de restituire/compensare a taxei de salubrizare”, mai spune primarul Devei.