Viscolul şi ninsorile abundente au lăsat sute de gospodării în beznă şi mai multe drumuri blocate din cauza arborilor doborâţi peste carosabil. Pentru pompierii hunedoreni, sâmbătă 4 februarie au fost mai multe ceasuri rele în lupta cu nămeţii.

Pe fondul manifestării fenomenelor meteorologice periculoase, sâmbătă în crucea nopţii, pompierii din cadrul Punctului de lucru Băița au fost solicitați pentru a degaja un arbore căzut peste firele de curent, în localiatea Lunca, comuna Băița. Pompierii s-au deplasat la locul indicat cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD și după ce s-a solicitat sprijinul unei echipe a furnizorului de energie, au acționat pentru segmentarea și înlăturarea materialului lemnos. În urma acestui eveniment, mai mulți consumatori au rămas fără energie electrică. De asemenea, din informațiile primite de la furnizorul de energie, în zona Ilia –  Coșevița există aproximativ 698 de gospodării fără energie electrică, iar în zona Stoeneasa – Săliștioara – aproximativ 237. Printr-un mesaj transmis la miezul nopţii, pompierii ne informau că: „În zona Săliștioara nu se poate acționa momentan, iar în zona Ilia se acționează pentru remedierea defecțiunilor. Pompierii militari sunt în continuare la datorie, pregătiți să intervină în sprijinul cetățenilor”.

Şase brazi doborâţi pe carosabil

Bătrâna este satul cu cei mai puțini locuitori din țară, un tărâm uitat de lume, dar nu și de salvatori. „Chiar dacă în sat își mai duc traiul doar 88 de persoane, pompierii Gărzii de Intervenție Dobra s-au străduit astăzi (sâmbătă, n.red.), mai bine de trei ore să elibereze drumul către cătun. În urma ninsorilor abundente din ultima perioadă, șase brazi au căzut pe carosabil, blocând total accesul autoturismelor în zonă. Când și-au finalizat misiunea, au ținut să se asigure, prin bunăvoința unui membru al Asociației Rescue 4X4, că nu mai sunt și alte probleme până la intrarea în localitate. Apoi, îmbujorați și mulțumiți că situația a fost remediată, s-au întors la unitate, nu înainte de a ne ruga să vă reamintim faptul că pompierii ajung oriunde este nevoie de ei, indiferent de vreme, însă pe timpul avertizărilor meteorologice este necesar să respectați și voi câteva măsuri, pentru a nu vă pune viața în pericol: Urmăriți la posturile radio/TV buletinele meteorologice și recomandările autorităților; Evitați să porniți la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică, iar dacă deplasarea este absolut necesară, informați-vă în prealabil dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate; Înainte de plecare, asigurați-vă că autovehiculul este echipat corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip etc.); Evitați atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ; Evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie; Și nu uitați că puteți consulta platforma națională de pregătire în situații de urgență prin accesarea linkului https://fiipregatit.ro; De asemenea, informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență găsiți și pe noua aplicație de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play”, informează ISU Hunedoara.

Accident pe A1

Pompierii Detașamentului Orăștie au intervenit sâmbătă seara în jurul orei 21, cu o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD, la un accident rutier petrecut pe autostrada A1, sensul de mers Orăștie -Deva. Forțele de intervenție sosite la locul evenimentului au constatat faptul că un autoturism în care se aflau doi adulți și un copil, a intrat în parapetul de siguranță. Cele trei persoane au fost evaluate medical la fața locului și nu s-a impus transportul acestora la spital. Pompierii militari au asigurat, de asemenea, măsurile specifice pentru preîntâmpinare producerii unui incendiu, în astfel de situații.