O fetiță de 13 ani a fost lovită în cap de tabla desprinsă de pe acoperișul unui bloc proaspăt renovat cu fonduri europene în Deva. Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă

Evenimentul s-a produs marți (21 februarie 2023) în jurul orei 14:10. Poliția Municipiului Deva a fost sesizată cu privire la faptul că pe bulevardul Decebal, din Deva, o bucată de tablă s-ar fi desprins de pe acoperișul unui bloc de locuințe cu 5 etaje, iar în cădere ar fi lovit în zona capului o minoră în vârstă de 13 ani, din Simeria, care se deplasa pe trotuar, în zona blocului respectiv.

Minora a fost transportată  la Spitalul Municipal Deva, în vederea acordării de îngrijiri medicale, iar polițiștii au întocmit, în cauză, un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, ancheta urmând a stabili circumstanțele în care s-a produs fapta”, informează IPJ Hunedoara printr-un comunicat de presă.

Blocul este reabilitat termic cu fonduri europene, după cum informa primarul Florin Oancea la data de 25 ianuarie 2023.  

La Blocul A de pe Bulevardul Iuliu Maniu lucrările de creștere a eficienței energetice sunt executate în proporție de 90%. Principalele lucrări care au fost executate în cadrul acestui proiect pe fonduri europene sunt: – înlocuirea tâmplăriei exterioare existente din lemn cu tâmplărie PVC; – sporirea rezistenței termice corectate a plăcii peste subsol; – izolarea termică a soclului clădirii; – sporirea rezistenței termice corect;ate a planșeului peste ultimul nivel;- reducerea consumului de energie electrică pentru iluminatul din spațiile comune (casa scării), prin înlocuirea corpurilor de iluminat existente cu corpuri de iluminat cu consum redus; – reducerea consumului de energie electrică prin înlocuirea lifturilor existente cu lifturi noi cu motoare cu consum redus de energie; – refacerea trotuarului perimetral exterior, pentru îndepărtarea apelor pluviale și evitarea infiltrării acestora în subsol; – înlocuirea instalației de distribuție a apei reci și a colectoarelor de canalizare menajeră orizontale din subsolul tehnic al blocului. Obiectivul principal al investiției este creșterea eficienței energetice a imobilului prin reducerea consumului de energie destinată încălzirii locuințelor, în conformitate cu obiectivele Strategiei Europa 2020. Obiectivele specifice sunt: reducerea emisiilor anuale de CO2 cu peste 40%, atingerea unui consum anual specific de energie pentru încălzire mai mic de 90 kWh/m2/an, reducerea consumului anual de energie primară cu peste 40% și trecerea la o clasă energetică superioară a clădirii. Blocul de locuințe A de pe Bulevardul Iuliu Maniu este compus din 111 apartamente. Valoarea proiectului de reabilitare termică a  Blocul de locuințe A de pe Bulevardul Iuliu Maniu este de peste 1 milion de euro”, anunţa primarul Florin Oancea.