Poliţiştii au organizat percheziţii la locuinţa din Petroşani a lui Nicolae Guţă. Acţiunea vizează contrabandă cu bijuterii, infracţiune de care sunt suspectaţi nepoţii manelistului.

La data de 6 aprilie 2023, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice – Sector 6 au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară, în județul Hunedoara, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și contrafacere. În fapt, persoanele bănuite ar fi comercializat bijuterii, unele purtând însemnele unor mărci protejate, pe o platformă de socializare.

În urma efectuării perchezițiilor domiciliare, au fost identificate bijuterii, cântare electronice de precizie, documente ce atestă volumul vânzărilor și 3.700 de euro. Bănuiții urmează a fi conduși la audieri, iar ulterior vor fi prezentați magistraților cu propunere legală. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și contrafacere de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6”, informează Poliţia Capitalei printr-un comunicat de presă

„Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se mai precizează în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *