Anchetele sociale s-au desfășurat în 25 de locații și au avut ca scop atât verificarea informațiilor conținute în solicitările de decontare a cheltuielilor cu hrana și cazarea persoanelor refugiate, cât și evaluarea situației sociale și economice a acestora și a relaționării cu proprietarii locuințelor în care sunt găzduiți, cu vecinii și cu comunitatea locală în general.
Conform datelor centralizate de Serviciul Evidență și Plată Beneficii de Asistență Socială al DAS Deva, anchetele sociale au vizat un număr de 83 de refugiați (adulți și copii), găzduiți de 24 de persoane fizice din municipiul Deva.
INFORMAȚII obținute în urma anchetelor sociale:
- 60% dintre persoanele refugiate locuiesc în apartamente cu două, 3 sau 4 camere, în timp ce alte 15 sunt găzduite în case și garsoniere
- mai mult de jumătate dintre refugiații adulți sunt femei și au vârste cuprinse între 19-73 de ani, în timp ce bărbații au între 19-68 de ani. Aproape jumătate (45%) din totalul femeilor se încadrează în grupa de vârstă 30-40 ani și doar 5 persoane au mai mult de 60 de ani
- 18 familii și 5 persoane singure, s-au aflat la sfârșitul lunii martie 2023, pe teritoriul municipiului Deva, în timp ce alte 5 familii s-au întors în Ucraina pentru rezolvarea unor probleme, iar una dintre acestea nu mai intenționează să revină
- 14 dintre familiile de ucraineni au copii minori, cu vârste cuprinse între 1-17 ani (între 1-6 copii/familie)
- în 7 cazuri, copiii minori sunt însoțiți doar de unul dintre părinți (mama)
- 17 dintre adulții refugiați declară că realizează venituri din salarii și pensii, cuprinse între 1.000–3.000 de lei/lună. Două persoane beneficiază de pensii din Ucraina, alte 5 își continuă activitatea profesională în sistem online, în afaceri proprii sau pentru angajatori din țara natală, în timp ce 10 ucraineni au obținut locuri de muncă în Deva și Hunedoara și desfășoară activități în domeniul construcțiilor, panificației, hotelier, tipografic, în alimentație publică și servicii de curățenie, câștigând lunar între 2.500-3.000 de lei
- 7 familii de refugiați, care au, în total, 10 copii minori, nu realizează niciun venit. Într-un singur caz, cetățenii străini declară că primesc bani de la capul familiei, care a rămas acasă, să-și apere țara
- 20 de copii ucraineni își continuă cursurile școlare: 9 studiază online, în instituții de învățământ preuniversitar și universitar din țara natală, iar alți 11 sunt înscriși la grădinițe și școli din municipiul Deva, unul dintre aceștia practicând gimnastică de performanță la Liceul cu Program Sportiv „Cetate”
- 7 familii se află în evidența unui medic de familie sau a altor medici specialiști
- majoritatea cetățenilor străini comunică și relaționează foarte bine cu comunitatea locală – în limba engleză sau română ori folosind aplicația Google Translate și doar 4 familii, care vorbesc doar limba maternă, declară că întâmpină dificultăți în comunicare
- conflictul din Ucraina are efecte diferite asupra persoanelor refugiate. Cei mai afectați sunt copiii și familiile care au pierdut rude și prieteni în război
Alte aspecte constatate în timpul evaluărilor fac referire la eforturile refugiaților de a intra pe piața muncii din România și la temeri generate de plata cu întârziere a cheltuielilor pentru hrană și cazare.
Anchetele sociale desfășurate de DAS Deva în rândul cetățenilor străini sau apatrizi aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina se efectuează lunar, la solicitarea Compartimentului Protecție Civilă din cadrul Primăriei Municipiului Deva și în conformitate cu reglementările legale în vigoare.
În luna martie 2023, suma solicitată pentru decontarea cheltuielilor cu hrana și cazarea persoanelor refugiate găzduite în municipiul Deva a fost de 156.100 lei, în timp ce valoarea totală a cheltuielilor decontate de la începutul așa numitului Program 50/20 depășește 1.400.000 de lei.
DE REȚINUT! Solicitările privind decontarea cheltuielilor pentru hrana și cazarea persoanelor refugiate se depun la Primăria Municipiului Deva – Centrul de Informare a Cetățenilor (Piața Unirii, nr. 4, telefon 0254.234.651), în primele 3 zile lucrătoare ale fiecărei luni, pentru luna precedentă.
Direcția de Asistență Socială Deva