Se zvonește prin târg că Rotativa asta vine tăvălug, nu numai la nivel de guvern, de ștăbărie și de organizare dâmbovițeană. Totul începe de sus dar se termină jos, jos de tot, până la cele mai neînsemnate posturi, în majoritatea lor niște sinecuri sinistre.

Vlăduț al nostru, file de poveste, personaj consacrat al emisiunii „Românii au haz” a auzit că rotativa nu va ocoli nici călduțul loc de muncă din ruina a ceea ce odată era fala Orăștiei. I se va imputa că nu a reușit în mandatul său, primit cadou de la partid, pentru performanță în lipitul afișelor, nici măcar să schimbe geamurile sparte ale uzinei și va fi schimbat.

Aşa va arăta Primaria Geoagiu după alegerile din 2036, când tânăra speranţă Vlad va câştiga alegerile pentru funcţia de viceprimar.

Și cum visul lui de a deveni primar de oraș s-a spulberat odată cu ideea de a candida, trebuia să facă ceva.  Fire prevăzătoare, Ovidaș s-a făcut mogul. Da, mogul de presă. Cu sfori trase de cine trebuie și-a tras omul un organ. Organ de presă, să fim bine înțeleși. Aflând el de prin abecedare că presa este a patra putere în stat ce și-a zis. „Cum visul vieții mele este să devin primar al termelor romane, este tocmai potrivit să am un organ de presă care să mă susțină și care să lovească în adversar pentru a-i scădea popularitatea”. Deci organ de partid, nu de presă adevărată. El, secretar general al liberalilor județeni, își ia sub aripa ocrotitoare pe șefuțul tinerilor liberali tot județeni și îl înscăunează director,  mai alătură echipei o altă celebră lipitoare de afișe colorate în galben-albastru, bine înfiptă în viața de partid a sinecurilor și gata, facem presă. 

 „Organul” se numește Radio Color care se năștea acum 27 de ani, tocmai din dorința de exprimare liberă a unor oameni care mai credeau în presă și în utilitatea ei. Ideea acestui nume i-a venit lui Alin cel mai dat naibii dintre jurnaliști pe care i-a dat județul Hunedoara, care spunea că „Dacă toată lumea are aparate de radio alb negru, al nostru trebuie să fie altfel,  unul color”. Și așa s-a născut Radio Color, având ca siglă un pinguin, ales pentru cromatica sa și ca un simbol al libertății. Repede, studioul s-a transformat într-o școală, în care se învăța presă onestă. Zeci de tineri și-au luat zborul din brațele pinguinului, devenind puncte de reper în presa națională. Ei și alții, mulți la număr au slujit această idee de libertate aducând radioul, detașat în fruntea mediei audio-vizuale din județ.

Și ce face Vlăduțul nostru. „Cumpără” prin jocuri de culise, la nivel înalt, radioul și se apucă de transformat. Mai întâi violează pinguinul, vopsindu-l într-o grețoasă culoare ciclame, apoi, când râde lumea de el și de gusturile sale, îl scoate din peisaj de tot. De un an încearcă tot felul de sigle și de sloganuri, poate-poate îi iese vreunul.

Spoim! Atât ştim, atât facem

Unul dintre sloganuri spune că „De 27 de ani vă colorăm viața”. Ha? Tovarășe Secretar General PNL, tovarășe președinte Tenele, tovarășă fostă lipitoare de afișe, înainte de a porni, în eter, pe drumul galben dirijat de o săgeată albastră, trebuie să învățați un singur lucru. Puteți cumpăra orice, puteți viola sau distruge simboluri, puteți să deveniți un instrument eficient de propagandă, puteți schimba grile, puteți ridica mingi politice la fileu, puteți pupa dosuri și puteți linșa adversarii, puteți să vă numiți și presă deși nu sunteți, dar nu puteți nici cumpăra și nici fura cu japca istoria. Sau voi vă credeți un alt Talpan la care i s-a pus pata pe ce nu a fost a lui? Istoria este una singură și nu vă aparține. Stați potol. Nu ați colorat viața nimănui. Nu ați colorat nimic. Ba nu, scuze, ați dat cu bidineaua, așa cum vă pricepeți și ați vopsit pinguinul schilodindu-i simbolul. Și cam atât în 27 de ani.

Colorați mai departe tot ce întâlniți. Drum bun pe calea pe care ați pornit dar nu uitați.

Istoria nu se cumpără, nu se fură și nu se manipulează!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *