Aproape 2.000 de cereri pentru sprijinul financiar la plata facturii de încălzire au fost aprobate în sezonul rece 2021-2022.

Direcția de Asistență Socială (DAS) Deva a acordat, în perioada sezonului rece noiembrie 2021 – martie 2022, aproape 700 de ajutoare pentru încălzirea locuinței și alte peste 1.200 de suplimente pentru energie.

De sprijinul financiar de la stat au beneficiat doar familii și persoane cu venituri nete lunare de până la 1.386 de lei/persoană, în cazul familiilor, respectiv de până la 2.053 de lei/lună, în cazul persoanelor singure. 

„Conform datelor centralizate de Serviciul de Evidență și Plată a Beneficiilor de Asistență Socială, în cele cinci luni ale sezonului rece 2021-2022, la DAS Deva au fost înregistrate 724 de cereri pentru acordarea ajutorului de încălzire, dintre care aproape 10% au fost respinse pentru că solicitanții nu au îndeplinit condițiile de eligibilitate prevăzute de Legea consumatorului vulnerabil”, spun reprezentanții DAS Deva.

Situația ajutoarelor de încălzire

Situația cererilor înregistrate pentru ajutorul de încălzire, în funcție de sistemul de încălzire folosit, se prezintă astfel:

– 589 de cereri depuse pentru încălzirea cu gaze naturale – dintre care 529 au fost aprobate, iar alte 60 au fost respinse;

– 76 de cereri depuse pentru încălzirea cu energie electrică – dintre care 67 au fost aprobate și 9 respinse;

– 59 de cereri depuse pentru încălzirea cu combustibili solizi/petrolieri – dintre care 55 au fost aprobate și 4 respinse.

Situația suplimentului pentru energie

În privința suplimentului pentru energie, la DAS Deva au fost înregistrate și aprobate 1.243 de cereri, dintre care jumătate pentru energie electrică, astfel:

– 548 de cereri pentru gaze naturale;

– 626 de cereri pentru energie electrică;

– 69 de cereri pentru combustibili solizi/petrolieri.