Europarlamentarul Cristian Terheș, președinte al PNCR, a fost prezent luni, 03 iunie 2024, în județul Hunedoara, pentru o întâlnire cu candidații la alegerile locale din data de 9 iunie.

În Valea Jiului, Cristian Terheș a transmis un mesaj de susținere a candidaților Partidului Național Conservator Român la Consiliul Județean Hunedoara.

’’Susțin cu toată forța și tăria candidații PNCR. Alături de mine sunt Ioana Cristina Pinte, candidat la președinția Consiliului Județean Hunedoara și Sonia Șerb, candidat la funcția de consilier al CJ Hunedoara. Aveți toată încrederea în candidații Partidului Național Conservator Român pentru că împreună putem aduce bunăstare în Hunedoara, astfel încât cei plecați să se întoarcă, iar cei rămași să nu mai plece’’, a transmis europarlamentarul Cristian Terheș.

La Deva, Cristian Terheș a fost prezent în cadrul celei mai recente ediții „#NĂSCUȚILIBERI”, podcast difuzat LIVE pe rețeaua de socializare facebook. Timp de o oră demnitarul a explicat de ce-l susține pe Constantin Daniel Muntean la alegerile locale, cum a luat naștere și care este doctrina Partidului Național Conservator Român, un partid nou, co-fondat de unul dintre urmașii lui Simion Bărnuțiu.

’’Cei patru piloni ai Partidului Național Conservator Român sunt: Libertate, Suveranitate, Dreptate și Prosperitate. PNCR are candidați în 14 județe. Fiind un proiect nou, pentru mine este o onoare că persoane ca Daniel Muntean s-au alăturat. Eu n-am avut ce să le ofer- funcții, bani de la Guvern. Oamenii aceștia au venit în jurul unei idei. Asta îmi arată că proiectul acesta (PNCR) este unul viabil. Cetățenii din Deva pot vota. Întrebarea este ce votează: aceeași mizerie ca până acum sau votează un om care a dovedit că știe să facă, poate să facă și vrea să facă’’, a spus Cristian Terheș, președintele PNCR.

Constantin Daniel Muntean, candidatul PNCR la funcția de primar al Municipiului Deva este omul care are abilitățile necesare pentru a aduce schimbări pozitive în Deva. Cunoaște bine problemele orașului și își dorește să elimine lipsa transparenței și favoritismul. 

’’Pe 9 iunie, votați candidații Partidului Național Conservator Român la alegerile locale’’, acesta a fost mesajul transmis de Cristian Terheș la finalul podcastului difuzat luni seara.

Constantin Daniel Muntean se află pe poziția 7 pe buletinul de vot la alegerile pentru funcția de primar al municipiului Deva. În ceea ce privește Consiliul Local, Partidul Național Conservator Român (PNCR) ocupă poziția 10 pe buletine.

Ioana Cristina Pinte, candidat PNCR la președinția Consiliului Județean Hunedoara se află pe poziția 7 pe buletinul de vot, iar candidații PNCR la Consiliul Județean ocupă pozițiia 8.

Material comandat de Partidul Național Conservator Român, Filiala Hunedoara, cod mandatar financiar- 21240059