Numele lui Cristian IȘTOC este strâns legat, pe bună dreptate, de Termocentrala Mintia. El s-a bătut pentru salvarea Mintiei mai mult decât toţi parlamentarii hunedoreni la un loc. A fost o luptă inegală, împotriva jocurilor politice făcute de la cel mai înalt nivel, motiv pentru care Cristian Iştoc a decis să se implice în politică. Este candidat din partea Partidului Naţional Conservator Român (PNCR) la funcţia de consilier local pentru Deva.
Candidați la Consiliul Local Deva. Cum ați hotărât să candidați?
Deva este un oraș abandonat de actuala conducere a primăriei. Ne-am întors în anii ‘60, odată cu abandonarea de către primărie a infrastructurii de termoficare în sistem centralizat, în ciuda faptului că România s-a angajat să interzică centralele de apartament începând cu anul 2027. Avem nevoie de o alternativă, și asta încerc să fac prin această candidatură.
De ce ați ales Partidul Național Conservator Român?
Este un partid nou şi practic ei m-au ales pe mine, eu doar am acceptat să dau o mână de ajutor.
Care este atuul dumneavoastră în această competiție?
Am experiența sindicală în spate, deci mă descurc cu politicienii.
Ce nu merge bine în Deva? Ce ați schimba dumneavoastră?
În primul rând, îmi doresc să trecem din nou la sistemul centralizat de încălzire.
Cu ce proiecte veniți în fața celor cărora le cereți votul? Mă refer la proiectele propuse de dumneavoastră.
Primul vizează construirea unei Centrale Electrice de Termoficare (CET) pe bază de deșeuri. CET-ul ar elimina taxa de salubritate, ar crea locuri de muncă, ar reduce poluarea în oraș și ar furniza energie electrică și termică la prețuri mici.
Apoi, dorim să înființăm un centru pentru recuperarea copiilor dependenți de droguri sau alcool. Acest Centru pentru tineri ar permite recuperarea rapidă a acestora și integrarea în societate, evitând creșterea infracționalității în oraș. De asemenea, cred că Deva are nevoie de un centru pentru vârstnici care să ofere un mediu familial pentru beneficiari, unde vor fi supravegheați și din punct de vedere medical. Un alt proiect la care ţin este acela de a construi mai multe locuri de agrement pentru deveni. Ele ar ține devenii în oraș la sfârșit de săptămână, ar crea locuri de muncă, ar fi o alternativă la petrecerea timpului liber în alte orașe, cum se întâmplă acum.
De ce ar trebui să vă voteze devenii, ce mesaj aveţi pentru ei?
Cei care vor o schimbare în bine, trebuie să știe că PNCR este singurul partid care le oferă proiectele de care au nevoie. Cei care s-au săturat de înlocuit borduri și vor cu adevărat un trai mai ieftin, trebuie să voteze lista consilierilor locali PNCR, poziția 10 pe buletinul de vot și poziția 7 pentru primar.
Cristian IŞTOC, date personale
Născut în Deva, la data de 13.07.1974, căsătorit, un copil. Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi Administrative Braşov – Administraţie Publică. Angajat la Termocentrala Mintia din 1992 până în 2021. Din 2011, activează şi în domeniul sindical, iar în prezent ocupă funcţia de preşedinte al Uniunii Sindicale Teritoriale CNS „ Cartel Alfa” – Filiala Hunedoara. Este pe poziția nr. 2 pe lista PNCR. Nu a mai făcut politică.
……………………..
Material comandat de Partidul Național Conservator Român, Filiala Hunedoara, cod mandatar- 21240059